Vremea va fi foarte caldă în următoarele patru zile.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, o informare meteo de caniculă
şi disconfort termic valabilă în cea mai mare parte a ţării, de joi, 25 iulie
până duminică, 28 iulie 2013.
În acest interval, vremea va fi călduroasă în cea mai mare
parte a ţării, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi
frecvent pragul critic de 80 al disconfortului termic în zonele de câmpie şi pe
arii mai restrânse în cele de deal şi de podiş.
În Banat, Oltenia şi sudul Munteniei vremea va deveni
caniculară şi se vor înregistra temperaturi maxime de 35-36 de grade Celsius.
Joi, vremea va fi în general frumoasă, dar şi călduroasă în
regiunile sudice, vestice şi pe arii restrânse în centrul ţării. Temperaturile
maxime vor fi cuprinse între 25 de grade în nordul Moldovei şi în jur de 35 de
grade, izolat, în Banat şi Oltenia. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări şi
pe arii restrânse averse slabe, posibil însoţite de descărcări electrice, în
partea a doua a zilei în nord-est, iar seara şi noaptea şi în nord-vest, centru
şi la munte. În rest cerul va fi mai mult senin.
În Bucureşti, vremea va fi frumoasă miercuri, dar şi
călduroasă. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la
moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 33 de grade, iar
cea minimă va fi de 16-18 grade.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu