Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, în
şedinţa de joi, să retragă toate licenţele audiovizuale ale Radio Guerrilla,
deţinute de Realitatea Media SA, ceea ce implică faptul că postul de radio
trebuie să se închidă oficial.
Decizia a fost luată de CNA după ce, pe 16 septembrie,
societatea Realitatea Media SA, aflată în insolvenţă, a anunţat că va vinde la
licitaţie, prin administratorul său judiciar, HM Expert IPURL, licenţele
audiovizuale ale postului Radio Guerrilla. Potrivit unor anunţuri postate luni
pe site-ul HM Expert IPURL, licitaţiile se vor desfăşura săptămânal, în fiecare
zi de luni, de la ora 13.00, la sediul administratorului judiciar.
În şedinţa precedentă a CNA, din 17 septembrie, CNA a
anunţat că vânzarea la licitaţie a licenţelor audiovizuale ale Radio Guerrilla
este ilegală, precizând că aceste licenţe vor fi retrase de Consiliu în cazul
în care ele vor fi tranzacţionate prin licitaţie. În aceeaşi zi, anunţurile de
scoatere la licitaţie a licenţelor Radio Guerrilla au fost eliminate de pe
site-ul administratorului judiciar al Realitatea Media, HM Expert IPURL.
Cu toate acestea, în şedinţa de joi, CNA a reluat discuţiile
şi a retras licenţele Radio Guerrilla.
Decizia de retragere a licenţelor Radio Guerrilla a fost
aplicată la propunerea lui Valentin Jucan, membru al CNA, în baza articolului
56 din Legea audiovizualului, potrivit căruia "(1) Licenţa audiovizuală
analogică sau digitală poate fi cedată către un terţ numai cu acordul
Consiliului, nu mai devreme de un an de la data intrării în difuzare, cu
asumarea de către noul titular a tuturor obligaţiilor decurgând din licenţă şi
cu prezentarea certificatelor fiscale din care să rezulte că la data solicitării
acordului Consiliului pentru cedarea licenţei nici societatea titulară cedentă
a licenţei şi nici societatea cesionară nu înregistrează obligaţii restante la
bugetul de stat", şi a articolului 57, alineatul 1, literele c şi d din
Lege - "Licenţa audiovizuală analogică se retrage de Consiliu în
următoarele situaţii: "ca urmare a încălcării normelor privind regimul
proprietăţii în audiovizual, prevăzute la art. 46, şi a nerespectării
dispoziţiilor art. 56".
Decizia a fost luată cu şapte voturi "pentru" (Valentin
Jucan, Florin Gabrea, Narcisa Iorga, Monica Gubernat, Viorel-Vasile Buda, Laura
Georgescu şi Cristina Trepcea) şi trei voturi "împotrivă" (Lorand
Turos, Răsvan Popescu şi Radu Călin Cristea).
La şedinţa CNA de joi au participat Mihaela Hamza, reprezentantul
administratorului judiciar al Realitatea Media, HM Expert IPURL, Andrei Ţâru,
avocatul Realitatea Media SA, Mura Frânculescu, directorul executiv al
Realitatea Media, Liviu Mihaiu şi Mihai Dobrovolschi, realizatori la Radio
Guerrilla.
Dezbaterile în şedinţa de joi s-au întins pe parcursul a
peste trei ore, membrii Consiliului retrăgându-se de două ori din sala de
şedinţe pentru consultări pe subiectul licenţelor Radio Guerrilla.
Mihaela Hamza a vorbit în şedinţa CNA despre anunţul de
scoatere la licitaţie a licenţelor Radio Guerrilla care a fost eliminat de pe
site-ul HM Expert IPURL, după ce membrii CNA au spus, pe 17 septembrie, că
vânzarea la licitaţie a respectivelor licenţe este ilegală.
Potrivit Mihaelei Hamza, societatea Realitatea Media se află
în procedura insolvenţei, în această perioadă fiind în reorganizare judiciară.
"Activitatea societăţii este monitorizată şi supusă controlului de
adunarea creditorilor şi de către judecătorul sindic (...) Realitatea Media
şi-a depus intenţia de reorganizare odată cu deschiderea procedurii de
insolvenţă, în septembrie 2009. Planul de reorganizare a fost aprobat de
creditori şi, în 12 iunie 2013, de judecătorul sindic. Realitatea Media are
datorii şi planul de reorganizare a prevăzut ca modalitate de plată a
datoriilor vânzarea şi obţinerea de lichidităţi", a spus Mihaela Hamza. Ea
a spus că din bunul de patrimoniu şi fondul de comerţ al Realitatea Media fac
parte şi drepturile conferite de licenţele audiovizuale ale Realitatea Media.
"Acest drept aduce Realitatea Media nişte venituri, vânzarea sau cedarea
este o modalitate prin care Realitatea Media poate obţine nişte venituri.
Această vânzare face parte din planul de reoganizare", a spus Mihaela
Hamza.
Ea a mai spus că adunarea creditorilor de la Realitatea
Media a obligat administratorul judiciar al societăţii ca, în conformitate cu
principiul de bază al insolvenţei, să procedeze la valorificarea tuturor
bunurilor societăţii, "printr-o metodă de vânzare care e cea mai
transparentă, eficientă - licitaţia".
"Realitatea Media a primit o ofertă pentru cesionarea
drepturilor prevăzute de licenţele audiovizuale, dar se află în faza
premergătoare a adunării creditorilor. Mâine, adunarea creditorilor se va
pronunţa asupra acestei oferte", a mai spus Mihaela Hamza.
Ea a mai spus că oferta primită vizează dreptul de
exploatare a licenţelor Radio Guerrilla şi, dacă adunarea creditorilor va
accepta această ofertă, ea va fi supusă apoi atenţiei judecătorului sindic şi
apoi CNA.
"Intenţia noastră nu a fost să ocolim CNA", a spus
Mihaela Hamza. "Trebuie să înţelegeţi situaţia în care se află Realitatea
Media. Legea audiovizualului reglementează firmele care au o activitate normală
în audiovizual, dar Realitatea Media nu se află în această situaţie. Realitatea
Media este în insolvenţă (...) Nimic din ceea ce facem nu scapă judecătorului
sindic", a spus Hamza.
Ea a mai spus că este bine că poate să explice situaţia în
care se află exact situaţia Realitatea Media, precizând totodată:
"Apreciem că nu suntem aici nici în faţa Parchetului, nici a
securităţii".
Afirmaţia sa a deranjat-o însă pe Narcisa Iorga, membru al
CNA. "Nu suntem nici securitate, nici Parchet. Vă rog să aveţi respect
faţă de fiecare membru al CNA", i-a spus Narcisa Iorga Mihaelei Hamza.
Hamza i-a răspuns, însă, că reprezentanţii Realitatea Media
şi cei ai HM Expert IPURL "nu vor da dovadă niciodată de umilinţă" în
faţa niciunui organ al statului care trebuie să răspundă interesului
publicului.
Întrebată de Valentin Jucan, un alt membru al CNA, care este
preţul de pornire al licitaţiei pentru licenţele Radio Guerrilla, Mihaela Hamza
a răspuns: "Nu este un preţ de pornire, aşteptăm piaţa".
Totuşi, Valentin Jucan i-a atras atenţia că societăţile
primesc de la CNA în exploatare licenţe audiovizuale, "cu titlu gratuit".
"Licenţele nu sunt bunuri, nu sunt ale dumneavoastră, sunt ale statului,
aveţi dreptul să le utilizaţi. CNA poate să le prelungească sau nu", a
spus Jucan.
"Având un drept de difuzare, în baza acestui drept de
difuzare Realitatea Media realizează nişte venituri. Apreciem că acest drept
este unul patrimonial, el nu poate să iasă cu titlul gratuit dintr-o
societate", i-a răspuns Hamza. "Am generat licitaţia pentru a obţine
preţul maxim. Nu avem un preţ minim. Fiecare e liber să îşi facă oferta. Noi am
intervenit la selectarea eventualilor cesionari numai la îndeplinirea
condiţiilor de participare", a mai spus ea.În schimb, Narcisa Iorga a
întrebat-o pe Hamza ce rost mai are licitaţia, dacă, vineri, adunarea
creditorilor analizează singura ofertă care a fost făcută pentru licenţele
Radio Guerrilla.
"Până la data de 31 iulie, adunarea creditorilor nu
luase în discuţie Radio Guerrilla. Adunarea creditorilor a aprobat într-o
şedinţă ca valorificarea fondului de comerţ al Realitatea Media să se facă prin
licitaţie publică, nu prin ofertă directă, ca modalitate de vânzare (...) Se
organizează licitaţii săptămânal. Condiţia este legată de achiziţionarea
caietului de sarcini (...) Dacă se identifică oferta, ea va fi supusă adunării
creditorilor pentru a fi aprobată nu numai preţul de vânzare, ci şi modalitatea
de vânzare", a spus Mihaela Hamza.
Pe de altă parte, Andrei Ţâru, avocatul Realitatea Media SA,
a spus că membrii comitetului creditorilor de la Realitatea Media şi-au
exprimat intenţia de a încheia contracte de management pentru exploatarea Radio
Guerrilla. În acest sens, a fost încheiat un contract între Realitatea Media SA
şi Expresiv SA, pentru exploatarea licenţelor Radio Guerrilla de către
societatea Expresiv, pentru o sumă de 6.500 de euro pe lună, dar contractul nu
a fost încă avizat de judecătorul sindic, fapt pentru care nu îşi produce încă
efectele.
Asociaţii Expresiv SA sunt Radoway Limited (Cipru) - 56,25%,
Sindicatul Naţional Petrom-Energie - 43,13% şi Nistorescu Cornel - 0,62%.
Radoway Limited (Cipru) este deţinută de Tasoula Charilaou, potrivit
informaţiilor postate pe site-ul CNA. Totodată, preşedintele Consiliului de
Administraţie al Expresiv SA este Liviu Mihaiu, după cum a spus acesta în
şedinţa de joi a CNA.
"Acest contract (încheiat cu Expresiv SA, n.r.) este un
contract care, la momentul de faţă, nu a intrat în vigoare. Va fi supus
comitetului creditorilor şi controlului de legalitate al judecătorului sindic
şi abia ulterior va putea să îşi producă efectele", a spus Andrei Ţâru.
Mihaela Hamza a adăugat că, prin încheierea acestui contract
între Realitatea Media şi Expresiv, se încearcă menţinerea actualei echipe a
Radio Guerrilla şi a formatului actual al acestui post de radio.
Laura Georgescu, preşedintele CNA, a spus, însă, că acest
contract este datat 14 august şi îşi produce deja efectele. "Deja
Realitatea Media a dat în exploatare, contra 6.500 de euro pe lună, Radio
Guerrilla (...) Noi apărăm interesul public care doreşte Radio Guerrilla,
apărăm interesul realizatorilor (...) CNA îi va apăra ca să nu îi jecmăniţi de
bani şi vor rămâne cu Radio Guerrilla pe piaţă", le-a spus Laura Georgescu
reprezentanţilor Realitatea Media.
Răspunzând întrebărilor puse de Laura Georgescu, Liviu
Mihaiu a confirmat faptul că a semnat acel contract, dar nu a plătit încă
remuneraţia prevăzută. Totodată, Liviu Mihaiu a spus că a depus o ofertă pentru
a cumpăra licenţele Radio Guerrilla, în urma anunţului de scoatere la licitaţie
a acestora făcut de HM Expert IPURL, administratorul judiciar al Realitatea
Media.
"CNA există ca să apere realizatorii de radio şi de
televiziune, nu ca să fie prostiţi de oameni care vor să facă bani", a mai
spus, la rândul său, Laura Georgescu.
"Ideea obsesivă de la care explorăm toate căile este de
a ţine acest radio în viaţă cu tot ce suntem noi în stare: dacă trebuie să-l
cumpărăm, îl cumpărăm, dacă trebuie să ne batem pentru el, ne batem pentru el.
Am trăit consecinţele insolvenţei, a nenumăratelor procese cu nenumăraţi
creditori, proprietari (...) Ceea ce vrem noi este ca clasa muncitoare din
Radio Guerrilla să rămână în Radio Guerrilla şi eventual să devină şi
proprietarul Radio Guerrilla", a spus şi Liviu Mihaiu.
"Inclusiv aţi accepta să retragem licenţa (Radio
Guerrilla, n.r.) şi peste 45 de zile să veniţi la concurs să le
obţineţi?", l-a întrebat Laura Georgescu pe Liviu Mihaiu. Ea a făcut
referire la faptul că CNA a anunţat deja, din data de 17 septembrie, că va
organiza, începând din 28 octombrie, un concurs pentru atribuirea a 46 de
licenţe radio. Astfel, acum, Laura Georgescu a sugerat că, alături de cele 46
de licenţe deja anunţate, la concurs vor fi scoase şi licenţele pe care a emis
Radio Guerrilla.
Liviu Mihaiu a confirmat interesul de a participa la acest
concurs. Însă membrul CNA Valentin Jucan a atras atenţia că va fi un concurs la
care poate participa oricine.
"Da, dar suntem atât de buni încât să venim şi să le
reluăm", i-a răspus Liviu Mihaiu.
La rândul său, întrebat dacă îi este teamă să vină la un
concurs pentru a reobţine licenţele Radio Guerrilla, Mihai Dobrovolschi a spus:
"Eu, personal, aveam aceeaşi părere despre aceste licenţe, sunt publice,
nu sunt ale noastre, nu vrem să le cumpărăm, vrem să le ocrotim (...) Mi-e
frică un pic (să vină la un concurs la CNA, n.r.), pentru că se întâmplă
contra-minuni în România", a spus Dobrovolschi.
În cazul în care CNA va decide să scoată la concurs şi
licenţele pierdute de Radio Guerrilla, în luna octombrie, vor fi vizate doar
cele 23 de licenţe terestre, licenţa de satelit având un alt statut din punctul
de vedere al legislaţiei audiovizuale, au explicat pentru MEDIAFAX
reprezentanţi ai CNA.
Pe de altă parte, după ieşirea din sala de şedinţe a CNA a
reprezentanţilor Realitatea Media, Radio Guerrilla şi HM Expert IPURL, Narcisa
Iorga a spus că, prin încercarea de a scoate la licitaţie a respectivelor licenţe,
Realitatea Media a încercat să eludeze legislaţia audiovizualului.
"Licenţa este un act juridic emis de o autoritate a
statului (...) Lichidatorul judiciar nu cred că are dreptul să pună în vânzare
un bun, un drept public al statului român", a mai spus Narcisa Iorga.
De asemenea, Narcisa Iorga a spus că Realitatea Media a
tranzacţionat licenţele Radio Guerrilla către un alt radiodifuzor - Expresiv
SA. "Înseamnă că s-a cedat dreptul de a difuza un program unei societăţi
fără acordul CNA", a spus Iorga.
Valentin Jucan a avut o opinie mult mai tranşantă.
"Realitatea Media încearcă să obţină nişte bani la negru de la Radio
Guerrilla. Este opinia mea. Avem în faţă un contract mascat într-unul de
management care încalcă Legea audiovizualului. Ne vom trezi cu situaţia că
Realitatea Media va vinde licenţele şi noi vom facem ce face un primar, vom da
cu pixu' (...) şi, pentru prima dată în istoria audiovizualului, un post va fi
în situaţia de a-şi vinde licenţele prin licitaţie anunţată pe site", a
mai spus Jucan.
Ulterior, el a făcut propunerea de retragere a tuturor
licenţelor audiovizuale ale Radio Guerrilla.
"În felul ăsta recunoaştem că ei nu au ce să
vândă", a spus şi Cristina Trepcea, membru al CNA.
Membrii CNA nu au precizat oficial care este data exactă de
la care Radio Guerrilla trebuie să înceteze emisia. Însă, în mod obişnuit,
deciziile luate de CNA trebuie puse în aplicare din momentul în care
radiodifuzorul - în cazul de faţă Realitatea Media SA - primeşte oficial
documentul prin care este informat de hotărârea luată de Consiliu. Astfel, este
de aşteptat ca decizia CNA privind retragerea licenţelor Radio Guerrilla să
ajungă la Realitatea Media SA cel mai probabil vineri.
Decizia vizează toate cele 24 de licenţe audiovizuale ale
Radio Guerrilla (23 de licenţe terestre şi o licenţă de satelit) pe care
Realitatea Media SA le deţine.
Licenţele terestre ale Radio Guerrilla sunt în Bucureşti,
Baia Mare, Brăila, Cernavodă, Cluj, Comăneşti, Constanţa, Craiova, Dărăbani,
Focşani, Iaşi, Olteniţa, Petroşani, Piatra Neamţ, Râmnicu Vâlcea, Sighişoara,
Sulina, Târgu Mureş, Târgovişte, Timişoara, Tulcea, Vaslui şi Zalău.
Şi Laura Georgescu, preşedintele CNA, a făcut joi o
propunere de retragere a licenţelor Radio Guerrilla, pe care ulterior însă şi-a
retras-o şi a susţinut propunerea făcută de Valentin Jucan.
Licenţele terestre ale Radio Guerrilla, care au fost retrase
joi de Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), ar putea fi scoase la
concurs de CNA în luna octombrie, după cum a anunţat Laura Georgescu, preşedintele
Consiliului, la concurs anunţându-şi deja prezenţa şi Liviu Mihaiu.
Postul Radio Guerrilla a început să emită în Bucureşti, pe
29 noiembrie 2004.
Societatea Realitatea Media, care deţine, între altele,
televiziunea de ştiri Realitatea TV, televiziunea de business The Money Channel
şi posturile de radio Realitatea FM şi Realitatea Guerrilla, se află în
insolvenţă din septembrie 2011. MEDIAFAX
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu