joi, 5 septembrie 2013

Semnificaţii istorice pentru ziua de 6 septembrie 2013

În 1940, Regele Carol al II-lea a abdicat în favoarea fiului sau, Mihai. A început cea de-a doua domnie a lui Mihai I (1940-1947).
1683  - A încetat din viaţă Jean Baptiste Colbert, om politic ce a deţinut mai multe funcţii în timpul regelui Ludovic al XIV-lea, printre care şi aceea de controlor general al finanţelor. Datorită politicii fiscale aplicate, a reuşit să consolideze puterea economică a Franţei, (n. 29 august 1619).
1766 - S-a născut omul de ştiinţă John Dalton, cunoscut ca unul dintre părinţii fizicii moderne; a studiat o anomalie a vederii în perceperea culorii, pe care el însuşi o avea (daltonism) şi a formulat prima teorie atomică (1808) (m. 27 iulie 1844)
1817 - S-a născut Mihail Kogălniceanu, om politic, istoric, prim-ministru al României între anii 1863 şi 1865, ministru de externe în anul 1876 şi între anii 1877 şi 1879. (m. iunie 1891)
1819 - S-a născut scriitorul Nicolae Filimon. Opera sa "Ciocoii Vechi şi noi" a marcat un moment decisiv în evoluţia romanului românesc (m.18 martie 1865)
1837 - S-a născut Charles Jacques Bouchard, fiziolog, membru de onoare străin al Academiei Române (m. 2 martie 1915)
1907 - A încetat din viaţă poetul Sully Prudhomme (René-Francois Armand Prudhomme), laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1901. (poezie - "Stances et poèmes", "Les Vaines Tendresses", "Le Bonheur"; proză - "Que sais-je?", "La Vraie religion selon Pascal') (n. 16 martie 1839)
1937 - A încetat din viaţă poetul Alexandru Călinescu (n. 13 februarie 1907)
1997 - Au avut loc funerariile prinţesei Diana, moartă într-un accident de maşină la Paris. A fost căsătorită cu Charles, Prinţ de Wales, moştenitorul tronului Regatului Unit, cu care a avut doi fii: Prinţul William şi Prinţul Henry.
1998 - A încetat din viaţă regizorul japonez Akira Kurosawa, supranumit "împăratul cinematografiei japoneze" ("Cei şapte samurai", "Fortăreaţa ascunsă") (n. 23 martie 1910)
2007 - A încetat din viaţă celebrul tenor italian Luciano Pavarotti (n. 1935)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu