Senatorul Liviu Marian Pop a fost prezent la festivitatea de
deschidere a noului an școlar la
Colegiul Tehnic ”Anghel Saligny” din Baia Mare, precum și la Școala ”Lucian
Blaga”. Demnitarul a ținut să le ureze
tuturor elevilor, atât celor din ciclul primar, gimnazial, cât și liceal, să aibă parte de realizări și mult succes pe toate planurile.
”Sunt azi aici în calitate de profesor, nu ca om politic.
Asta pentru că cea mai importantă politică pe care o putem face în cadrul unei
unități este politica școlii. Chiar dacă colegiul meu este dincolo
de Deal, am ținut să fiu alături de
dumneavoastră. Fiind coordonator al comisiei de învățământ din Senat, pot să vă spun că deja am început discuțiile privind Legea Educației Naționale.
Sper ca aceasta să aducă schimbări la examenul de bacalaureat, cel puțin pe filiera tehnologică. Suntem după 23 de
ani de experiențe în acest domeniu,
ceea ce ne-a aruncat într-o groapă. Învățământul
din România trebuie să renască iar acest lucru nu se poate realiza decât dacă
voi, părinții, și voi, elevi, veți reuși să vedeți
niște parteneri în profesorii pe care
îi aveți alături”, a subliniat Liviu
Marian Pop în fața celor prezenți la Colegiul Tehnic ”Anghel Saligny”.
Având în vedere că fiica domniei sale este elevă în clasa a
IV-a la Școala ”Lucian Blaga”,
senatorul PSD a fost alături de ea, la fel ca și
ceilalți părinți.
”Salut corpul profesoral, părinții, elevii și nu în
ultimul rând pe toți cei care sunt în
prezidiu. Sunt onorat că mă aflu azi în Baia Mare. În primul rând pentru că
fiica mea este elevă a acestei școli și, așa
cum este normal, sunt preocupat de viitorul și
evoluția ei. Din păcate, nu am observat
același interes și din partea părinților
care au copii în ciclul liceal. Pot spune că doar dacă vom fi alături de
profesori, împreună cu administrația
locală, poliția și alte instituții
abilitate vom reuși să avem o școală mai bună, așa cum o dorim cu toții.
Mă bucur că părinții și elevii au reușit să înțeleagă
importanța clasei pregătitoare și nu pot să nu îmi aduc aminte cât de greu a
fost să pornim la drum. Totul a intrat în normalitate și asta este important”, a punctat parlamentarul.
Liviu Marian Pop le urează tuturor elevilor și dascălilor mult succes în noul an școlar. Totodată, îi sfătuiește pe părinți
să aibă încredere și mai ales să se
preocupe de copiii lor. Pentru că doar așa
vom reuși să clădim o societate cu
adevărat de valoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu