În ziua de 15 ianuarie 2015, românii aflaţi în toate
colţurile lumii au sărbătorit 165 de ani de la naşterea poetului nostru
naţional, Mihai Eminescu şi în acelaşi timp, Ziua Naţionala a Culturii noastre.
În Toronto, Consulatul Român, aşa cum obişnueşte să pună umărul la toate
problemele şi manifesările românilor, a organizat şi a găzduit acest eveniment
cultural şi a încredinţat desfăşurarea acestui act de cultură directorului
publicaţiei „Observatorul", domnului Dumitru Puiu Popescu.
Din bogatul program,
sub lumina cuvântului genialului nostru poet, Mihai Eminescu, am despris anume,
pentru a prezenta separat, lansarea unui debut editorial „Departe de ţara cu
dor", apărut la Editura Napoca Nova, decembrie 2014, datorat scriitoarei
Milena Munteanu. Debutul este numai editorial, căci preocuparea pentru scris
pare să o fi însoţit dintotdeauna pe autoare. Milena Munteanu a publicat în
diverse reviste, a fost premiată la diverse concursuri şi a fost inclusă în
multiple antologii şi culegeri de texte. Ea are o rubrică permanentă în
publicaţiile „Observatorul" şi „Candela de Montreal".
Având mereu condeiul
în mână, a făcut ca numeroasele sale scrieri să nu mai încapă în sertare, ba
chiar să dea pe răscoale. Cartea de faţă se pare că a sărit singură din sertar,
luând calea editurii şi datorită efervescenţei vieţii adunate în paginile ei.
Chiar titlul sugerează încărcătura afectivă. Cartea nu e voluminoasă, dar e
densă în conţinut. Autoarea reface imagini din câteva creionări, creând
inefabila iluzie a eternităţii, asemenea unui abur prin care poţi zări
veşnicia.
Prima parte cuprinde
impresii de călătorie. Poetul Liviu Jianu, referindu-se la această carte,
afirmă cu admiraţie: „Există oameni care transmit prin cuvânt o simfonie a
simţurilor, şi nu numai, a memoriei, istoriei, geografiei, artei, culturii,
intuiţiei, a extrasimţurilor, a conştiinţei, a magmei care le aparţine, dar la
care suntem şi noi toţi conectaţi, fie şi numai prin cuvântul comunicat".
Sub pana autoarei, lumea largă devine "Omenirea Pitorească",
parafrazându-l pe Vlahuţă. Ceea ce spune Milena Munteanu este fundamentat pe o
observalie subtilă şi o gândire profundă. Fiecare călătorie este un act
creativ, ceea ce îl îndreptăţeşte pe criticul literar Dr. Dan Ionescu să facă
următoarea remarcă: "Informaţiile sunt copleşitoare şi deschid ochii
asupra lumii oricărui cititor mofluz". Într-adevăr, comentariile făcute la
descoperirea minunăţiilor întâlnite parcă dezvăluie povestea adâncită în negura
vremurilor, căci fiecare realizare are un Manole al ei şi o Ană a sa, ca jertfă
a creaţiei.
Oriunde s-ar găsi,
autoarea raportează ceea ce întâlneşte în peregrinările sale la ceea ce dăinuie
pe tărâmul nostru. Ea gândeşte la valorile de acasă şi „în termeni absoluţi,
dar şi în termeni relativi". Remarcabilă scriitoare Cezarina Adamescu,
apreciindu-i scrisul, subliniază: „Cine nu ştie să prefacă Departele în
Aproape, nu va putea să prindă rădăcini nicăierea... Pentru Milena Munteanu
nici timpul, nici spaţiul nu mai au semnificaţia lor ancestrală. Ea le-a
modelat astfel încât să-i aducă sub ochi mirajul întoarcerii. E ca şi când ar
vorbi despre lumi paralele, care, printr-un mister încă nedesluşit, se unesc
într-un punct inefabil".
În partea a doua a
cărţii, Milena Munteanu ne aduce înainte lumea mult mai apropiată sufletului
său, cea din care îşi trage originile, lumea Săliştei, a Mărginimii Sibiului.
Autoarea îşi aşterne rândurile asemenea nonagenarului săliştean, Nicolae Stan
Petruţiu, autorul unei o radiografii a sufletului românesc în care vorbeşte
despre memoria colectivă a obştei: „Scriu cu reculegere, cu evlavie, cu respect
pentru acest trecut pe care, dacă nu-l cinstim, nu vom avea nici
viitor".
Criză de identitate
naţională manifestată în ţara noastră în ultimii ani a făcut ca patriotismul să
fie evacuat din tabloul sentimentelor noastre, dar Milena Munteanu, în cartea
sa, îi redă viaţa şi dă naştere unor emoţii scăpate din dimensiunile obişnuite,
emoţii despre care nici nu credeam că se pot trăi la o asemenea intensitate.
Înţelegând că există ceva mult mai adânc decât noi înşine, ceva ce s-a clădit din
timpuri ancestrale, autoarea mărturiseşte: „Am avut nevoie de rădăcini, de
stabilitate şi repere, ca să pot vedea mai departe". Curăţenia şi
frumuseţea vieţii săliştenilor o citeşti în carte cu ochiul şi sufletul curat,
cu respiraţia adâncă. Frumuseţea portului ne aminteşte cuvintele remarcabilului
sculptor Nicăpetre, care spunea că şi-ar dori că artă să să aibă „Cuviinţa
costumului din ţara Săliştei".
Evocarea zilelor
petrecute sub bolta viţei de vie, în curtea bunicii, formează pagini de o
frumuseţe tulburătoare la care puţini scriitori consacraţi au putut ajunge.
Adunaţi în jurul bunicii în ziua de Sfânta Maria, nepoţii şi strănepoţii mâncau
din bunătăţile pregătite de dânsa, intonau cu emoţie cântările ce dădeau farmec
acelor vremuri, recitau versuri, şi-şi onorau moştenirea. "Simţeai astfel
că făceai parte din ceva mult mai mare decât tine însuţi: o familie? O naţie? O
tradiţie? O istorie? Simţeai că eşti o fiinţă umană demnă, care e respectată şi
respectă, o persoană invitată să aducă ce e mai bun în ea. Iar noi, copiii, ne
formăm în acea atmosferă, învăţând să preţuim valoarea cugetului şi să rezonăm
la frumuseţea lumii. Învăţam să ne punem întrebări şi să găsim răspunsuri,
devenind mici trestii gânditoare.
Participăm cu mândrie
la aventura cunoaşterii, care abia începea pentru noi şi uite aşa învăţam să
fim noi înşine, parte a unui întreg mult mai mare şi mult mai important decât
oricare dintre noi". „Totul făcea parte dintr-un tabiet, o reţetă de trai
frumos şi cumpătat. Nu la întâmplare, ci cu chiverniseală, cu băgare de seamă
şi recunoştinţă. Totul părea să fie conform unui ritm ancestral. Tu doar intrai
într-un rol ce-ţi era destinat dintotdeauna. Repetai aceleaşi obiceiuri în
ritmuri predefinite, transmise de bunici şi părinţi". Cartea cucereşte
prin vibraţia calităţii de martor dornic să pătrundă esenţa, miracolul vieţii,
prin efortul de a prinde palpabilul şi chiar inefabilul, prin migala de
bijutier cu care a dat întrupare gândului înaripat. E un imn în proză închinat
omenirii, e un spectacol al minţii. Textul are forţă, e dinamic, efervescent.
În timpul lecturii, lenea nu-şi găseşte cale să se strecoare printre cutele
gândului. Lectura este plăcută şi pentru scrisul său limpede, şlefuit, pentru
stilul rafinat, subtil, cu sclipiri de gând şi de emoţii trăite.
Cartea „Departe de
ţara cu dor", privită ca un întreg, se remarcă prin distincţie şi
prestanţă intelectuală aparte. Ea dă pulsaţie gândului frumos şi naşte boabă de
speranţă că nu ne vom desprinde de ceea ce are omenirea de preţ. Nici că ne vom
desprinde de frumuseţile şi valorile ţării noastre, de care suntem legaţi prin
rădăcini ancestrale.
Elena BUICĂ
Pickering, Toronto, Canada
ianuarie 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu