Lucrarea PRIETENII MEI, REBUSIŞTII - mic dicţionar, este un
portret colectiv şi totodată individualizator al enigmiştilor români. Alcătuit
de către bine-cunoscutul rebusist hușean
Virgil AGHEORGHIESEI, dicționarul
dezvãluie în fapt o veritabilă istorie rebusistă şi, sub forma medalioanelor,
sunt prezentaţi pe de o parte autori ce pot fi consideraţi deschizători de drum
în domeniu, dar şi reprezentanţi ai generaţiilor care au dus mai departe acest
potenţial creator”.
Este o lucrare complexã, structuratã în trei volume, în
care, minuţios, autorul a cuprins biografiile unor rebusişti ce, de-a lungul
vremii, au marcat, prin activitatea lor, această lume specială a cuvintelor
încrucişate. Medalioanele din cuprins sunt un ansamblu compoziţional care oferă
cititorului detaliile biografice ale subiectului prezentat, iar prin
exemplificările incluse în final reprezintă o „antologie ad-hoc de specii”,
facilitând o privire de expresie naţională asupra fenomenului rebusist
autohton.
Cu bucurie sinceră am descoperit, medalionul de prezentare
al maramureşeanului nostru din Fărcaşa, MIRCEA PAUŞENIUC, de la paginile
100-101,ceea ce reprezintă o onoare pentru Maramureş. Îl aşteptăm cu o carte pe
Mircea Pauşeniuc, cu acest gen literar tot mai gustat, aşa cum ne-a promis anul
trecut, dar se pare că în momentul de faţă este prea ocupat cu...HCM Baia Mare
şi Champions League!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu