marți, 24 februarie 2015

La mulţi ani, Gelu Dragoş !

                     
Acum 48 de ani într-o zi când iarna, purtând povara albă a timpului, se pregătea să lase locul primăverii, s-a născut la Lucăceşti Gelu Dragoş. Purtând nume de legendă, pentru Gelu bucuriile copilăriei erau nenumărate, mai ales că felul lui de a fi, sociabil, îl făcea să-şi găsească uşor prieteni de joacă. Dar bunii lui prieteni au fost încă de mic CĂRŢILE, ajutat fiind în a descifra taina lor de Ioan, fratele mai mare.
          Cu trecerea anilor, în căutarea desăvârşirii a ajuns să se facă DASCĂL. O meserie frumoasă, dar grea. Lui însă i-a plăcut să modeleze conştiinţe şi să transmită nu numai cunoştinţe ci şi trăiri, i-a învăţat pe copii să fie buni, să iubească natura cu toată paleta ei de frumuseţi, Poezia ca o evadare în fericire. A reuşit aceste lucruri îmbinând lecţiile cu activităţile extraşcolare. Fiindcă timpul zboară cu paşi repezi, să nu uităm să-i spunem LA MULŢI ANI, domnule învăţător!
            Şi pentru că domnul Gelu Dragoş este şi poet şi jurnalist, îi urăm să-i fie mereu viaţa deschisă ca o carte spre societate şi spre copii şi să oglindească în ea tot ce e frumos, sensibil şi curat.
                                                                           

                                                                    prof.  Ana Chira

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu