luni, 23 februarie 2015

URARE ANIVERSARĂ DOMNULUI GELU DRAGOŞ – din partea lui VASILE BELE

Dragă domnule profesor... aflu despre dumneavoastră că iar aniversați ... de-altfel ca în fiecare an în jurul datei de 20 februarie.... Apoi, dragă domnule, să știi că și eu m-a  gândit la dumneata, ba chiar am ridicat un pahar de horincă în cinstea ta, dar fiind prea ocupat cu muncile țărănești, și motivat de faptul că EU NU MAI AM NUMARUL DE TELEFON al DUMITALE nu ne-am putut și auzi.
Apoi, să știi dragă domnule și iubit prieten că m-am îmbătat de ziua ta, așa ca o ,,Lăsată de sec”, iar de atunci numai şi numai pentru că a fost Ziua ta (că altfel nu mă îmbătam) beu numai apa şi tot bolesc sănătatea pe care ţi-o doresc şi ţie ... dragă domnule și prieten ... daca ar fi să fii bolnav eu îţi doresc doar bolnav ,,de-a doua zi” să fii cel puţin încă un ...veac.
Sănătate întregii familii care te "suportă" cu drag ... Dacă ajung şi la anul viitor voi proceda la fel... Drept urmare te salut cordial chiar dacă numai şi numai din cauza ta am ajuns și la dureri de cap ... Totul se învârte şi nu ştiu ce să mai fac ...poate îmi trimiţi pe mail nr. de telefon şi până una alta să ştii că peste un veac mă las de beut ... Poate pe-atunci or seca şi izvoarele şi-apoi ce m-oi face a doua zi?!
Cordiale și prieteneşti urări ... de pe patul de-acasă.
Doamne feri ... de alte paturi! 
Şi toate cele bune Gelule....


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu