[AGIRo-427] Vă mulțumesc, prieteni!

Vă mulțumesc, prieteni!
Vă mulțumesc pentru oboseala pe care ați acumulat-o onorându-ne prin prezența voastră în Arad.
Știu că efortul pe care l-ați făcut pentru a ajunge din toate cele patru zări la margine de Românie v-a solicitat enorm fizic, psihic și financiar.
Mă simt responsabil de nesomnul pe care l-ați suportat pe drum și în cele 3 zile de congres.
Știu că unii sunteți încă pe drum și vă veți vedea casa abia spre dimineață.
Nu vă încălzește prea mult, dar vă promit că voi rămâne și eu treaz până dimineață și mă voi gândi la fiecare în parte dintre cei care sunteți încă pe drum.
Vă declar că după ce ați plecat și ultimii am simțit un mare gol. Aradul mi s-a părut pustiu fără voi. După amețitoarea și dulcea zarvă din cele trei zile în care am trăit înconjurat de sute de prieteni care fiecare avea ceva să îmi spună sau cărora aveam a le spune și eu câte ceva, m-am trezit brusc singur.
Și, vă asigur, nu este la fel să fii singur primăvara sau vara precum este să fii singur toamna, anotimp care, prin excelență, te îmbie la melancolie și emană tristețe.
Soția este acasă. Sub imperiul toamnei și al despărțirii de prieteni dragi, îi voi spune soției următoarele:

”Nu mă-ntreba nimic în noaptea asta,
Nici cât e ceasul, nici ce gânduri am.
Mai bine lasă-mă să-nchid fereastra,
Să nu văd frunzele cum cad din ram...

Fereşte-mă în preajma ta, de vasta
Urgie-a toamnei care bântuie...
Şi nu mă întreba în noaptea asta
De ce mă înspăimântă frunzele...”

https://www.youtube.com/watch?v=DfuckS5R9_E

                                                                        Viorel DOLHA