Comunicat de presă
22
decembrie 2016
Persoană de contact: Anca Goja,
purtător de cuvânt
TEL.: 0740-192451
Joi, 22 decembrie, în Piața
Revoluției din Baia Mare, a avut loc ceremonia militară și religioasă
prilejuită de Comemorarea Zilei Eroilor Revoluției din 22 decembrie 1989.
Evenimentul a început cu darea onorului, salutul Drapelului de Luptă și
trecerea în revistă a detașamentului de onoare, urmate de intonarea Imnului
Național al României. Preasfinția Sa Iustin Sigheteanul, Episcop numit al
Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului, în fruntea unui sobor de
preoți, a oficiat serviciul religios și sfințirea coroanelor de flori. În
continuare, au rostit alocuțiuni Adiel Florian, președintele Asociației 22
Decembrie Baia Mare, subprefectul județului Maramureș, Gavriș Ardelean,
primarul interimar al municipiului Baia Mare, Marinel Rob, și vicepreședintele
Consiliului Județean Maramureș, Doru Ioan Dăncuș.
Subprefectul Gavriș Ardelean a
afirmat: “Ne amintim cu respect de cei care
au avut curajul, în acele zile fierbinţi, să cânte «Deşteaptă-te române!», în
Bucureşti, în Timişoara sau în orice altă localitate a României. Dan
Miţiţi, Pavel Pricop, Victor Motica, Daniel Horea şi Tiberiu
Florian sunt maramureşenii care și-au dat viata în Revoluţia din 1989.
Alături de ceilalți eroi, ei au pus idealul de libertate mai presus de propria
tinerețe, de propria viață.
Astăzi, după 27 de ani, încă ne
întrebăm cine i-a ucis pe acei tineri, cine au fost așa-zișii teroriști, cine a
manipulat și cine a înșelat voința poporului, fără să fie tras la răspundere
pentru asta. Pentru rudele eroilor, rămase în viață, pentru cei care au ieșit
în stradă la Revoluție, pentru toți cei care și-au pus speranța într-o Românie
liberă și prosperă, este important ca adevărul să iasă la iveală, măcar acum,
în ceasul al 12-lea. De abia atunci, când vom identifica vinovații, poate că 22
Decembrie nu va mai fi o zi tristă, ci una în care vom celebra noul parcurs al
unei Românii europene, o zi în care ne vom bucura de victoria asupra minciunii
și nedreptății, în care vom putea fi cu adevărat mândri de identitatea
noastră.”
În finalul luării de cuvânt,
subprefectul le-a urat celor prezenți să aibă parte de sărbători liniștite și
pline de bucurie, alături de familie.
Au fost depuse coroane de flori
la Troița ridicată în memoria eroilor martiri ai Revoluției din decembrie 1989.
Ceremonia s-a încheiat cu defilarea Detașamentului de Onoare.
Subprefectul Gavriș Ardelean,
alături de reprezentanți ai Garnizoanei Baia Mare – Batalionul 612 Artilerie
Antitanc, ai Centrului Militar Județean Maramureș și ai Primăriei Municipiului
Baia Mare, s-au deplasat apoi în cimitirele La Nuci și Horea I, unde, la
mormintele eroilor băimăreni ai Revoluției, s-au depus jerbe de flori, a avut
loc un parastas și, în final, s-a intonat semnalul Stingerea. Au fost prezente
și familiile tinerilor uciși la Revoluție, a căror durere este vie și astăzi.
Instituția
Prefectului – Județul Maramureș
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu