joi, 1 decembrie 2016

Maramureșul, premiat de Federația Europeană a Asociațiilor Cluburilor și Centrelor pentru UNESCO

Pentru promovarea patrimoniului UNESCO din România, Maramureșul a fost premiat de Federația Europeană a Asociațiilor Cluburilor și Centrelor pentru UNESCO. Distincția a fost acordată în cadul unui simpozion care a avut loc la sediul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO. 

Cu  prilejul împlinirii a 60 de ani de la aderarea României la UNESCO și 15 ani de la înființarea Federației Europene a Asociației Cluburilor și Centrelor pentru UNESCO. , președintele asociației, Daniela Popescu, a acordat distincții tuturor instituțiilor implicate în promovarea și susținerea patrimoniului UNESCO. Și Asociația ”Călineștenii Țării Maramureșului” a fost premiată. Președintele acesteia, Măriuca Verdeș, a vorbit, printre altele, și despre bisericile de lemn din Maramureș, patrimoniu UNESCO. 

”Datorită faptului că aceste biserici au fost salvate de la pieire, noi cei care am venit după ne face să ne dorim să cunoaștem lucruri care poate că nu ne mai sunt la îndemână. Ne face să săpăm adânc să aflăm mentalitățile moșilor și strămoșilor noștri, de ce au crezut că biserica de lemn este sfântă, cum au gândit-o ca să reziste atâtea sute de ani și ce anume a făcut-o rezistentă, credința oamenilor, frica de Dumnezeu,  sau doar dorința ca să aibă o biserică sfântă în sat. Chiar dacă în urma invaziei tătarilor au ars majoritatea bisericilor din Maramureș, să știți că cele care au rămas în patrimoniul UNESCO sunt cele care arată că maramureșenii au avut credință din moși-strămoși, iar Federația UNESCO a subliniat că trebuie să credem în tot ceea ce înseamnă tradiție și s-o ducem mai departe”, a declarat Măriuca Verdeș pentru postul TV Trinitas, președintele  Asociației ”Călineștenii Țării Maramureșului”. 

În cadrul întâlnirii a fost prezentat și volumul aniversar al Federației Europene a  Asociațiilor Cluburilor și Centrelor UNESO. De asemenea au fost lansate și alte volume și au fost prezentate lucrări de pictură și grafică, într-o expoziție  intitulată ”Arhipelagul UNESCO din România”. 

                                                                   Autor Narcisa CHIŞIU

Sursa MARAMEDIA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu