vineri, 2 decembrie 2016

Tricolor de un kilometru la Chișinău de Ziua Națională a României. În ciuda lui Dodon?!

In ciuda anti-unionistului Igor Dodon? Pe bulevardul Ștefan cel Mare din Chișinău a fost desfăşurat joi un tricolor imens, de un kilometru. Acțiunea – intitulată “Tricolor de 1 Km pentru Unire” este organizată de Asociația Obștească „Onoare, Demnitate și Patrie”, o organizație apolitică, non-profit, care are scopul de a educa o generație de tineri activi, prin promovarea valorilor naționale și a culturii românești, relatează UNIMEDIA.
Tricolorul a fost cusut timp de două luni și a fost adus din România, conform sursei citate. După eveniment, tricolorul uriaș va fi tăiat în bucăți a câte 10 metri și dăruit școlilor și liceelor din Republica Moldova, astfel încât, la 27 aprilie 2017, de Ziua Națională a Drapelului, fiecare instituție de învățământ să arboreze acest tricolor istoric.
                                                                                           NapocaNews

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu