duminică, 12 martie 2017

Poveste de iubire frântă brutal de către avocaţi în Baroul Cluj


Ziaristul de casă Alin Golban a fost concediat în mod ruşinos la sfârşitul săptămânii din Baroul Cluj, chiar de către avocaţi, câteva sute, prezenţi în cadrul Adunării Generale Ordinare. Avocaţii i-au reproşat modul jignitor în care i-a tratat, după apariţia unor materiale publicitare pentru câţiva tineri penalişti în site-ul Clujust.

O mare parte din ordinea de zi a fost dată peste cap, după ce grupul nemulţumiţilor a introdus un nou punct, întreruperea reaţiilor cu ziaristul, care timp de 3 ani s-a ocupat de imaginea Baroului în site-ul său. Acesta avea acces nelimitat la şedinţele şi petrecerile avocaţilor, de unde relata şi fotografia fără limite, contra unor sponsorizări de mii de lei.

Problemele au început după prezentarea unor colaboratori ai unor avocaţi celebri penalişti în paginile publicaţiei, drept supereroi în lupta inculpaţilor cu procurorii DNA. După apariţia reproşurilor din partea unor colegi avocaţi, catalogaţi drept frustraţi, Golban a scris în Clujust un material jignitor la adresa celor care fac oficii. („Mesaj pentru câţiva avocaţi mici (nu la înălţime) şi frustraţi”). Citiţi aici reacţia rechizitoriu faţă de acest material a unui avocat penalist. https://avocaturaltfel.ro/2017/03/09/haideti-sa-fim-mici-si-frustrati-din-solidaritate/

Lucrurile au degenerat rapid, nemulţumirile au invadat spaţiul virtual, în doar câteva zile, iar la reuniunea anuală i-a fost interzis definitiv accesul la lucrări şi petrecerile avocaţilor şi i s-a interzis să mai folosească sigla Baroului în publicaţia sa. Un singur avocat a rămas de partea sa, prodecanul Călin Budişan.

În timpul scurt în care ziaristul a încercat să le vorbească, în sala de la Hotelul Napoca, o parte dintre avocaţi a părăsit sala, iar ceilalţi l-au acoperit zgomotos, astfel încât scuzele sale tardive au mai putut fi recepţionate, doar de către avocaţii din primele rânduri.

Situaţia fără istoric, extrem de jenantă pentru un corp profesional de elită al societăţii, şi pentru cei care l-au susţinut, timp de aproape trei ani, nu a putut fi comentată de niciun membru al conducerii Baroului, care fie ne-au refuzat, fie au ignorat apelurile noastre.

                                                                                  de Mihai Bacalu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu