”Este un
proiect amplu de salubrizare menajeră, o componentă a sistemului integrat de
management al deșeurilor în Maramureș, iar municipiul Baia Mare este primul
care intră în acest proiect. De-a lungul a câtorva mandate ale Consiliului
Județean Maramureș nu s-a întâmplat nimic pe acest segment, iar acum, în
ultimii trei ani, lucrurile au intrat în zona normalității și eficienței. Și
tocmai din acest motiv, Baia Mare va fi un partener de nădejde al actualului
Consiliu Județean. Toate componentele de la colectare, transport și până la
depozitare vor deveni funcționale și nu pot decât să îi felicit pe colegii de la
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Deșeuri și pe colegii de la
Consiliul Județean Maramureș pentru că au reușit, împreună cu noi, să ajungă în
acest punct. Sunt convins că maramureșenii vor vedea, în cel mai scurt timp, că
județul nostru va respecta toate prevederile europene cu privire la colectarea
și depozitarea deșeurilor”, a arătat primarul municipiului Baia Mare, Cătălin
Cherecheș. Edilul a precizat faptul că în oraș se află utilajele care au fost
solicitate în caietul de sarcini, de la mașinile de ridicare a deșeurilor
menajere până la punctele de colectare, dar și pubele și tot ce ține de
operaționalizarea acestui sistem.
”Din
acest moment, contractul cetățenilor cu societatea Drusal nu mai funcționează,
iar locuitorii municipiului vor avea obligația de a plăti doar o taxă de 7
lei/persoană/lună către administrația locală, față de 13 lei/persoană/lună cât
se plătea Societății Drusal SA. Ne-am asumat acest lucru și, în două zile, vom
adopta și în Consiliul Local al municipiului Baia Mare o hotărâre în acest
sens”, a arătat primarul Cătălin Cherecheș.
Președintele
Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a precizat, la rândul său, că
instituția pe care o conduce a fost mereu un partener loial al fiecărei
comunități a județului Maramureș și, nu în ultimul rând, partenerul comunității
băimărene, care este cea mai mare și cea mai importantă unitate
administrativ-teritorială din județ.
”Vorbim,
astăzi, despre un proiect foarte dificil de gestionat de către Consiliul
Județean, respectiv Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor, un proiect
finanțat de către Comisia Europeană cu aproape 50 de milioane de euro. Am făcut
primul pas în această lună, alături de municipalitatea băimăreană și
comunitățile locale, pentru operaționalizarea acestui sistem care are două
componente, respectiv cea de colectare și cea de depozitare. Astăzi vorbim
despre colectarea selectivă și depozitarea deșeurilor aici, în Baia Mare,
acțiuni care vor fi realizate în urma contractelor licitate prin achiziții
publice. Îi mulțumesc primarului Cătălin Cherecheș pentru parteneriatul
existent, pentru toate informațiile oferite, pentru că experiența
municipalității de ani de zile a fost de un real sprijin experților din
administrația județeană. Nu în ultimul rând, doresc să îl felicit pentru faptul
că, prin noul contract care va fi încheiat cu cetățenii, costurile locuitorilor
municipiului Baia Mare vor scădea. Sunt lucruri pe care am reușit să le facem
împreună, dar acesta este doar primul pas”, a precizat șeful administrației
județene, Gabriel Zetea.
Potrivit lui Mihai Apan, directorul general al
SC Drusal SA, autoritățile locale s-au dovedit a fi un partener serios al
societății de salubrizare. Totodată, acesta a arătat că au fost deja
achiziționate noile autoturisme pentru activitatea pe care Drusal o va depune
în toate zonele în care va opera în viitor, în Maramureș.
CJMM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu