POVESTIRI FRUMOASE,
DIN TIMPURI FRUMOASE…
PORTRET DE DASCĂL…
De această dată, am
lăsat deoparte cărțile de poezii, și m-am apropiat cu o oarecare emoție de cele
trei volume primite de la autoarea ANGELA DUMBRAVĂ, pe vremea TABEREI LITERARE
DE LA SINAIA ,,PETALE DE IUBIRE”, coord. scriitoare Vasilica MITREA și poetele
Mioara BACIU și Garofița JIANU. Parcă văd și acum imaginea acelor minunate
clipe de răsfăț, cu prieteni, pe care îi știam deja, dar și cu alții pe care în
acest context am avut bucuria să îi cunosc.
Un astfel de prieten
sau prietenă, pe care am cunoscut-o atunci este și prozatoarea Angela Dumbravă
- un om trecut prin viață, călit, învățat, știut. Așa am aflat că a fost (și va
fi toată viața!) ,,doamna profesoară!”, adică dascăl - o meserie pentru care am
un respect și o stimă deosebită. Am ținut cu această categorie profesională,
pentru că ei sunt cei care ne deschid ochii minții și ne învață să învățăm. De
la ei aflăm cum și ce, când și cum - de-ale lumii. Ei știu cel mai bine unde să
ne trimită în căutările noastre, pentru a și găsi răspunsul. Ei știu unde să ne
trimită pentru aprofundarea materiei dacă ești sincer interesat, și ei te ajută
să fii, să devii, să crești OM - puternic, mândru de tine și de ceea ce ești.
Dascălul a fost, este
și va fi ,,al doilea al nostru părinte”, ba, nu de puține ori, el a fost
părinte cu adevărat - l-a durut mult mai mult decât pe părinte, durerea
copilului, l-a durut când copilul-elev nu a avut.
Dascălul a știut că
această durere, doare, și nu a fost de acord cu durerea. Mă bucur că am
cunoscut astfel de oameni, că am legat asemenea prietenii - sincere, puternice,
frumoase - lucruri de care chiar avem nevoie. Nu am știut despre cine și despre
ce este vorba, până când nu a venit momentul ANGELA DUMBRAVĂ. Efect, wow! O
voce blândă, caldă, prietenească, talentată, ba chiar aș fi zis un om timid,
dar precis, această timiditate era din cauza emoțiilor, firești, într-un
asemenea context, nimic respingător, o femeie frumoasă. acuma pentru că o știu,
,,parcă de-o viață”, îmi permit să adaug, ,,pe cât de frumoasă pe atât de
minunată povestitoare”.
Ne-a atras din prima
clipă și ne-a făcut captivii ei. Vorbele curgeau precum apa dintr-un râu ce
coboară din munte spre câmpie, adică fără oprire - cu o eleganță și cu un stil
aparte, specific dăscălicesc. Mi-a plăcut fiecare cuvânt rostit, fiecare
propoziție avea emoția ei. Frazele se legau și ele, și aduceau o și mai mare
trăire. Parcă eram într-o sală de clasă sau într-o piesă de teatru - în care
noi, participanții, ascultătorii, eram copiii, elevii, iar EA, cea care ne
vorbea - actorul, dascălul, povestitorul, prozatorul - ANGELA DUMBRAVĂ.
Aș fi vrut să nu se
termine niciodată povestea pe care ne-o dăruia... o poveste despre viață,
despre oameni, despre dascăli, despre copii, despre părinți, despre tineri,
despre cei trecuți prin tinerețe... Repet, mă bucur, că mai sunt astfel de
oameni, cu atât mai mult cu cât avem mare nevoie.
Mie mi-a părut tare
rău că orele s-au scurs așa repede, ba chiar mi-aș fi dorit să fie... să mai
fie... să tot fie! Rar ai împrejurul tău oameni din această categorie -
sensibili, profunzi, oratori născuți, oameni ,,prietenoși și frumoși la suflet și la chip", citând-o pe
moderatoarea din acea vreme, poeta Garofița JIANU.
M-aș întoarce la
volumul dăruit cu ,,dedicație și iscălitură". Deocamdată am ales (repet
din cele trei primite!), ȘLEFUITORUL DE
PERLE, apărut la Editura Aegyssus, Tulcea, 2020, ISBN 978-606-94324-2-6,
pag. 274, volum dedicat ,,fiicei mele,
Iuliana Oana", un semn al recunoștinței materne, poate și cu regretul
timpului prea repede curgător prin viețile noastre. Din primele pagini,
prozatoarea ne dezvăluie câteva dintre ,,marile frământări interioare",
așa cum se întâmplă de obicei, chiar eu fiind unul care se încadrează în
această povestioară, DE CE ,,ȘLEFUITORUL DE PERLE?", pag. 11-14. Haideți
să vedem, de ce? ,,Să știți că nu mi-a
fost ușor să mă hotărăsc asupra titlului acestei cărți. În căutarea unui text
care să se potrivească cu ceea ce voiam să scriu în carte - despre activitatea
de dascăl între copii, am pendulat în alegerea titlului potrivit, de la o zi la
alta. ... ca să vedeți ce luptă a fost în mine pentru găsirea celui mai
potrivit titlu pentru o carte pe care o cred ruptă din sufletul meu",
pag. 11, și aveți mare dreptate.
Cărțile vin de
undeva... pleacă spre undeva... vin de la cineva… pleacă spre cineva… este
drum, destin, talent, talant... depinde de fiecare dintre noi, dacă suntem ,,pe
firul inimii", pentru a primi aceste daruri spirituale, apoi, șlefuite,
adunate, cuprinse sau prinse în pagină de volum... Aici nu e o singură muncă,
deși din exterior așa pare a fi. Întâi sunt gândurile, dorința și frământările
poetului sau scriitorului, descoperirea talentului, prin acele întâi încercări
de a spune ceva... dorința de a face ceva-altceva decât toți ceilalți din jur.
Sentimente care nu îți dau pace, care te ,,agită" și nu prea știi de ce?
Prin astfel de
frământări a trecut și Angela Dumbravă - cu atât mai mult cu cât
responsabilitatea unui asemenea fapt era din ce în ce mai mare, scriind despre
copiii din grupa / clasa Dumneiei, pot apărea, fel de fel de discuții... Sunt
multe și adunate toate... îți deschid universul unui mare semn de întrebare.
Ea, a avut curajul, să
facă pasul cel mai important, și nu s-a înșelat deloc, dimpotrivă, rezultatele
sunt un motiv de reală bucurie și împlinire profesională. Pentru ca în finalul
acestui eseu, (DE CE ,,ȘLEFUITORUL DE PERLE?", scriitoarea Angela
DUMBRAVA, să recunoască: ,,Dascălul este
cel care șlefuiește copilul într-o perlă. Pentru aceasta își pune sufletul pe
tavă, puterea, gândirea, efortul, dibăcia, încrederea, și toate cu sudoarea
frunții, iar tocmai când crede că a terminat cu șlefuitul, o ia din nou de la
început. Și iar de la capăt, cu alt efort, alt timp și iar nădușește până când
ajunge să șlefuiască perlă mai curată, lucioasă, dar spre nemulțumirea lui se
întâmplă ca și la a doua încercare să nu iasă perla pe care o dorește, ci mată
sau cu zgronțuri pe ea. Știe că doar atât a putut să facă cu perla pe care a
avut-o în mână și atât i-a fost permis. Nu se teme asta, pentru că a văzut de-a
lungul timpului că unele perle urmează să mai treacă și la alți șlefuitori de
perle, învățătorii, profesorii care le dau strălucirea până când ajunge cea
care fost hărăzită de Cel de Sus", pag. 13.
Urmează câteva GÂNDURI
DE MULȚUMIRE, pag. 15-20, proză, ce începe cu o întrebare retorică: ,,V-ați înttebat măcar o dată cum scrie o
carte? Pentru curiozitatea dumneavoastră, să știți că nu începi să scrii așa
cum ți-ai propus în gând: 《Gata, de mâine scriu o
carte și m-apuc de scris chiar de la prima oră!》. Ar fi bine să fie
așa, numai că pașii scrisului sunt alții. În momentul când ți-a trecut prin
minte această posibilitate, abia atunci ideea crește și se conturează ușor. La
început sunt doar niște umbre sau lumini care umblă libere prin mintea ta, fără
să le dai atenție, dar știi că își caută loc acolo în locul unde ții lucrurile
tainice", pag. 15.
Văd că ne asemănăm și din
acest punct de vedere - ,,pe fiecare
masă, noptieră, colțuri sunt lăsate special foi, caiete, pixuri, creioane
pentru atunci când îți vin ideile deștepte pe care le notezi repede ca să nu se
piardă în iureșul de gânduri care trec prin mintea ta".
Și pentru că sunt
,,gânduri de mulțumire", acestea se îndreaptă spre toți cei dragi, care
într-o formă sau alta, au contribuit la/în carte, dar ,,bineînțeles că trimit un gând de mulțumire colegelor educatoare și
elevilor mei deosebiți din toate generațiile. Și sunt atât de mulți încât nu aș
putea să-i cuprind în copertele acestei cărți!", pag. 19, pentru ca în
finalul acestui eseu (parcă o văd scriind cu lacrimi în ochi!), educatoarea cea
iubită și îndrăgită, când... ,,Doamna,
.... Mami, ...Buni, ... Tuși... și tot e voiau ei să fiu!", spune cu o
imensă bucurie și supremă împlinire: ,,Ce
pot spune cu mâna pe inimă este că toți copiii, indiferent de dezvoltarea lor
fizică și intelectuală, m-au mulțumit și răsplătit la fel de mult, unii cu
spontaneitate, veselie, curiozitate, alții cu nevoia de dragoste, de apropiere,
atașament, dorința de cunoaștere. Asta m-a motivat să fiu dăscălița pe care
și-o doreau, informată, prietenoasă, bună, exigentă și atât de grijulie",
pag. 20.
Dar vreți să știți
cine este ANGELA DUMBRAVĂ? Ni se prezintă chiar ea, în AUTOPORTRET LITERAR,
pag. 21-22. ,,Am în mine cuvintele... Le
am adunate. Chiar nu știu de unde, dar sigur le am. Și multe: bune, frumoase,
urâte, unele mângâie, altele îndepărtează sau cheamă, te alungă, te ating, te
primesc, și pe toate le am depozitate în interiorul din cămăruțele inimii mele.
Unele sunt ale mele, altele de altundeva, de la oameni, din aer, din noapte,
din păduri, de pe câmpuri, din priviri blânde sau rele, din apă, din aer, din
nori", pag. 21.
Fiecare povestioară te
atrage și-ți oferă culoare emoțională, prozatoarea propunându-ne, parcă un joc,
un joc al personajelor, deloc fictive sau imaginare, nuuu... ele sunt reale,
din viața de zi cu zi. Dacă aș fi mai generos în a încadra într-un gen literar,
din punctul meu de vedere, ne-am putea situa si într-un ,,roman-jurnal"
dar într-adevăr e cam prea generoasă exprimarea, dar, repet, nu aș greși.
Povestioare, (sau eseuri) precum O CĂLĂTORIE PRIN TIMP, pag. 21-27, DE UNDE A
PORNIT TOTUL, pag. 28-34, nu fac altceva decât să ne ofere plus-argument în
cele ce vor urma... sunt, de fapt, lămuriri sau un argument-sprijin, pentru a
cunoaște în profunzime autoarea și ideile sau planul său literar.
,,Nu mi-am propus să scriu o carte cu nuanțe pedagogice sau psihologice,
știți, mai degrabă aș vrea să fie genul acela de carte de la om la om, ca și
cum am fi față-n față: să ne vorbim, să ne vedem, să povestim, să fim împreună
și să ne simțim trăirile", pag. 23. Dragă prietenă, te asigur că așa
și este! Te asigur că ai reușit, întocmai precum ți-ai propus, și te felicit
pentru aceste minunate clipe de emoție aducere aminte prilejuite.
O femeie puternică,
stă întotdeauna lângă un bărbat și mai puternic, iar despre o familie frumoasă,
doar lucrurile frumoase se țin și le onorează. Stați liniștiți, nu vă cruciți,
că și familiile puternice au necazuri, neajunsuri, au greutăți, au și necazuri.
Doar că ei fiind
puternici le dovedesc și le rezolvă, cât nici nu ai crede. Așa a fost și în
familia Dumbravă! Femeie - dascălul, mamă, soție, educatoare - ANGELA DUMBRAVĂ,
l-a avut sprijin pe soț, doar ea ne mărturisește: ,,Ca să zic așa, cât am lucrat cu micii ghemotoci, și nu puțini ani,
sfetnicul meu de suflet a fost soțul meu. dacă mă gândesc bine nu a fost numai
sfetnic, ci și mâna mea dreaptă în toate proiectele vizavi de copii, dar și Moș
Gerilă, iar mai târziu, Moș Crăciun, pentru copiii din clasă, familie,
prieteni”, pag. 28.
Citesc, îmi aduc
aminte, mă râd, mă minunez, ba nu îmi vine să cred... EDUCATOAREA este de fapt,
și în fapt, ,,mama de la Grădi!”. ,,Știți,
acea persoană care știe să facă de toate, iar câteodată chiar în același timp.
nu mai spun cât de puternică trebuie să fie și să alerge cât o țin picioarele
ca să-l prindă pe cel mic tocmai în clipa când e gata s-o zbughească afară din
clasă sau din rând pe stradă, sau chiar în clipa când se pregătește să-l muște
pe un coleg pentru că i-a luat jucăria!”, pag. 32.
Dar, oare, educatoarea
de azi, își uită educatoarea ei? Niciodată! Niciodată! Chiar îî dedică, în
acest volum, câteva rânduri, în câteva gânduri, TURCOAICA, EDUCATOAREA MEA,
pag. 38-42, afirmând: ,,Am iubit-o atât
de mult pe educatoarea mea, încât îmi preluasem rolul de educatoare și acasă în
jocurile cu prietenii mei. Acasă, eu eram educatoarea”, pag. 41.
Apoi, autoarea ne
prezintă, saltul DE LA JOACA CU PĂPUȘILE, LA JOACA CU COPIII, dar și cel DE LA
FIICĂ LA EDUCATOAREA SATULUI, pag. 47-50. ,,Și,
iată-mă, în prima zi de grădiniță! M-am trezit de dimineață, ca să am timp să
mă gătesc cu mare atenție. Ca și mine, și mama, după ce le-a îmbrăcat pe cele
mici, a zăbovit mai mult și ea la cum să se îmbrace, doar era mama educatoarei.
Mi-am aruncat ochii într-o oglindă pentru o ultimă privire și mi-a plăcut ce-am
văzut”, pag. 49.
Doamne, câtă risipă de
emoție, câte amănunte, care mai de care mai frumoase... cum nu le-ați uitat, în
trecerea anilor? Dar cum să poți uita așa ceva? Astea nu se uită niciodată, cu
atât, acuma, scrise vor deveni mărturie peste veacuri. ,,Curtea era plină de copii, mame, bunici, copiii cu flori în mână,
emoționați ca și mine. În exaltarea care mă cuprinsese mă vedeam într-o grădină
cu flori colorate și parcă nu mai eram eu, ci o zână printre flori și eram cu
mintea acolo în grădina fermecată”, pag 50.
Nu voi mai intra în
amănuntele povestirilor, dintr-un singur motiv - vă las Dumneavoastră
curiozitatea cititului, întâlnirea cu prozatoarea/povestitoarea desăvârșită -
autoarea. Acest volum face parte din seria ELITA POVEȘTILOR, din punctul meu de
vedere. Clar, TOAMNA SE NUMĂRĂ BOBOCII, pag. 74-80, dar ce ziceți, de TRECI LA
COLȚ, DOAMNA!, pag. 81-89, dacă nu TE SPUN LU' MAMA!, pag. 90-93... și povestea
continuă... și s-a continuat, cu fiecare început de an școlar, până când...
ajungem la POVEȚE DE APLICAT PENTRU CEI INTERESAȚI, pag. 254-259, de fapt, un
ghid de a fi, de a acționa, de a ne comporta.
Sunt curios de un
singur lucru - câți părinți au făcut așa: ,,Dăruiește-i
copilului tău cât poți de mult în fiecare zi. Chiar și câteva minute. Pentru el
se vor transforma în ore. Și încă ceva foarte important, acordă-i atenție și nu
uita, laudă-l pentru cele mai mici și neînsemnate fapte și veți vedea cum rezultatele
nu vor întârzia să apară... A, și să nu uit, ar mai fi ceva! Oferă-i copilului
tău mici recompense pentru orice faptă bună!", pag. 257.
EPILOG
După 41 de ani de
activitate didactică, a venit pensionarea... o etapă așteptată și dorită de toată lumea... Ce va face un dascăl
după 41 se ani de activitate? Angela Dumbravă va scrie! Fără putere de tăgadă!
Bucurie, regrete că au trecut prea repede anii, fericirea întâlnirii cu un
astfel de moment din viața noastră... amintiri, frământări, odihnă, liniște...
Poate da! Poate ba! Dar, clar dor de copii: ,,După trecerea lunilor de vacanță a început să-mi fie dor de copii și de
munca mea. Pentru asta m-am luptat mult cu mine, ca să nu încep din nou, ca
pensionară, maratonul grădinițelor din oraș", pag. 264.
Finalul doresc să
aparțină autoarei: ,,Vă dați seama că în
cei patruzeci și unu de ani de activitate cu copiii aș fi putut scrie multe,
chiar foarte multe amintiri din viața mea de dascăl și aș fi putut scrie despre
fiecare copil câte o amintire. Le scriu însă doar pe cele mai de suflet. Și
acum dau start poveștilor dumneavoastră, alte amintiri, alți dascăli, alte
generații. Ce pot să spun este că fiecare dintre noi am fost dascălii altor
copii, generații, timpuri, sisteme, păreri, concluzii, vederi... Deci, las
deschise filele cărții pentru alte amintiri ale altor 《ȘLEFUITORI DE PERLE》, din toate vremurile.
Și... de ce nu, poate așa lăsăm generațiilor care vin 《LADA DE ZESTRE A EDUCATOAREI》!", pag. 271.
FELICITĂRI DASCĂLILOR
care simt că această profesie este precum viata și familia lor!
FELICITĂRI, dascălului
ANGELA DUMBRAVĂ, pentru această LADĂ DE ZESTRE E EDUCATORULUI!
FELICITĂRI pentru
această apariție editorială de excepție, între cele care sunt ELITA LITERATURII ROMÂNEȘTI!
VASILE BELE
Chiuzbaia, 18
noiembrie 2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu