Să vedem ce-i cu terorismul de stat, cu atitudinea faţă de presă.
Un avion a fost deviat la Minsk, ca să fie capturat un
ziarist, Roman Protasevici. Previzibil, urlă toată media, percepţia e că
Lukaşenko este dictator.
Un cetăţean australian este închis la Londra, fiindu-i
cerută extrădarea în America, pentru că a publicat materiale care pun într-o
lumină nefavorabilă administraţiile de la Washington. Adică, americanii îşi
permit să încerce băgarea în puşcăriile lor a cetăţenilor altor state, ceea ce
contravine practicilor juridice normale. Mă refer la cazul Julian Assange.
Majoritatea presei nu e scandalizată, statele nu protestează. Percepţia e că în
SUA este democraţie.
Dacă n-am aşteptări de la politruci, mă surpinde însă
memoria scurtă a breslei gazetarilor, care titrează că treaba din Bielorusia
este ceva nemaiîntâlnit. Chiar aşa? Oare e amnezie sau altceva? S-a transformat
majoritatea mediei în raspândaci ai propagandei sau e o deprofesionalizare ce
nu mai lasă loc gândirii lucide, corelaţiilor, interpretării contextelor?
În 2013 s-a întâmplat la fel, în spaţiul U.E., când avionul
în care se afla Evo Morales, preşedintele Boliviei a fost nevoit să aterizeze
de urgenţă la Viena. Se credea că în avion e Edward Snowden, iar americanii
voiau să-l aresteze.
Terorismul de stat este o faţă a abjecţiei, a recursului la
forţa discreţionară. El trebuie condamnat, iar victimele apărate. Că se numesc
Protasevici sau Assange ori cine o să mai urmeze; sigur, acţiunile de acest tip
o să continue pe glob! Dar toate victimele, totdeauna, fără părtinire politică,
altfel ziariştii sunt chiar ei o divizie a terorismului de stat.
Autor: Alexandru Petria
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu