marți, 25 mai 2021

Lecții de învățat. Comunicarea părinte-copil

 

                                                                                                     de Viorica Pârja

Comunicarea părinte-copil este foarte importantă, pentru că, din păcate, petrecem foarte puțin timp cu copilul, și dacă și timpul acela nu e de calitate, eficient și unu la unu, adică tu vorbești cu copilul, dar cu telefonul în mână, sau te gândești la alte treburi pe care să le faci prin casă, atunci e normal că ajungi să nu înțelegi ce se petrece cu copilul și să te plângi că nu te ascultă, sau că și-a găsit prieteni, cu care preferă să stea mai mult decât cu tine.

Frânturi de dialog cu psihologii Cecilia Ardusătan și Natalia Chiș: Dacă părintele răspunde doar monosilabic: „Da”, „Îhî”, „Interesant” și în timpul ăsta se uită pe telefon, sau nu e prezent în comunicare, sau dacă atunci când e mic îl tot trimit pe copil la plimbare, că nu am timp, acum fac curat, acum fac aia, acum fac cealaltă, sau îi cer să revină peste cinci minute, că sunt ocupat, sau sunt obosit, sau mă uit la televizor – ei bine, copilul, când ajunge ado­lescent, se va purta la fel și îl va respinge pe părinte, poate chiar cu aceeași replică: „Acum nu am timp”.

Este nevoie să oferim copilului afecțiune și empatie, să-l înțelegem chiar și atunci când el are comportamente care nu sunt agreate, pentru că a fost modalitatea lui de a alege cum să se adapteze la realitatea care există, în mediul școlar, mediul social, sau în familie. Sunt părinți care spun că nu se pot conecta, nu pot relaționa, nu știu cum să poarte un dialog cu copilul, cum să-i spună el în mod intenționat că ar dori să discute despre problema cu care se confruntă, sau să îl invite cinci minute în fiecare zi să povestească despre cum s-au simțit în ziua aceea și unul și celălalt, ce probleme au avut.

În realitate, nu este chiar atât de greu, totul se învață…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu