Organizatorii de nunți se oferă să facă experimente. Vor evenimente la care invitații să precizeze dacă sunt vaccinați sau au trecut deja prin boală. Cei care nu sunt în una din cele două situații, ar urma să fie testați înainte de nuntă și retestați după 14 zile.
70 la sută din cuplurile care au vrut să se căsătorească în
ultimul an și-au amânat nunțile. Ceilalți au făcut ceremonii restrânse, acasă,
cu familia. Industria nunților a funcționat în ultimele 12 luni la 5% din
capacitate.
Organizatorii de nunți sunt dispuși să negocieze pentru ca
autoritățile să le dea voie să le organizeze clienților cel mai frumos moment
al vieții.
Scenariul pentru nunta-pilot: „E o masă de 8 persoane,
pentru distanța de 1,5 metri, o gândim pentru 4 sau 6 persoane. Fie extragem
scaunele, fie le putem regândi, pot fi miri care să decoreze acest scaun cu
flori”, arată Dora Pătrașcu, organizator de nunți.
Ultima nuntă pe care a organizat-o Dora Pătrașcu a fost în
2019. Împreună cu alți colegi din breaslă spune că a gândit nunta-pilot,
scenariu transmis deja autorităților.
Premierul Florin Cîțu a declarat miercuri că autoritățile
doresc să redeschidă industria turismului la 1 iunie. Un comitet interministerial
s-a reunit deja pentru a discuta soluții în acest sens, dar totul depinde și de
ritmul campaniei de vaccinare. Șeful executivului a mai anunțat că în domeniul
spectacolelor, vor fi organizate primele evenimente-pilot și în funcție de
rezultatele acestora, se va lua o decizie.
„Noi vom redeschide sau avem acest plan de a reveni la
normalitate la 1 iunie și eu cred că asta doresc toate restaurantele în România
și cei din activitatea HoReCa – să revină la normalitate, oamenii să fie
angajați, să lucreze, să primească un salariu, de aceea avem această campanie
de vaccinare și o accelerăm în această perioadă, ca la 1 iunie să putem să
revenim la normalitate și am dat pentru acest sector câteva indicii, câteva
propuneri. Chiar în acest moment, comitetul interministerial se întâlnește și
veți vedea că sunt mai multe soluții pe masă”, a declarat premierul Florin
Cîțu, miercuri, într-o conferință de presă.
Premierul a anunțat că pentru industria de divertisment, vor
fi organizate în perioada următoare, la București, spectacole-pilot și sunt
discuții și pentru Cluj. În funcție de rezultate, se va lua o decizie.
„După ce avem aceste informații putem să vorbim mai mult, dar, când vom ajunge la 1 iunie și vom aveam 5 milioane de persoane vaccinate, putem să discutăm altfel despre situație. Dacă nu ne vaccinăm, orice scenariu pe care noi îl punem pe masă, va fi complicat să mergem cu el înainte”, a punctat premierul.Integral pe avocatnet.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu