Cu V. R. Ghenceanu, vindecați de melancolie

 

                                                                                              de Gheorghe Pârja

Nu, nu am fost însemnați cu uitare când este vorba despre unul dintre distinșii intelectuali ai Maramureșului, cu iradiere în țară: Vasile Radu Ghenceanu. În dicționarele literare, data nașterii lui este 17 mai 1939, iar data urcării pe scara raiului, 30 octombrie 2006. Sâmbătă s-au împlinit 15 ani de când Radu ne-a lăsat aici, iar el a plecat Dincolo. Poet, jurnalist, cronicar și director de teatru, consilier editorial și un intelectual de o energie molipsitoare, V. R. Ghenceanu rămâne pentru mine simbolul inorogului de crivăț, adică puterea vântului de miazănoapte. Că numele lui este săpat adânc în conștiința culturală a Maramureșului. Absolvent al Universității clujene, a adus cu el spiritul elevat, intelectual al burgului transilvan. A fost profesor de literatură universală, cadru didactic la Universitatea de Nord din Baia Mare, directorul Teatrului Dramatic din municipiul de pe Săsar.

Eu l-am cunoscut mai bine fiind colegi de redacție la cotidianul „Graiul Maramureșului,” unde într-o legislatură a ocupat funcția de redactor-șef adjunct. A coordonat cu mult har și istețime publicistică secția culturală a ziarului, fiind foarte exigent cu exprimarea în limba română. Rămâne pentru istoria presei un jurnalist redutabil în acest sens. De la înființare, în 2003, a făcut parte din echipa redacțională a revistei de cultură „Nord Literar,” prima publicație de acest gen din istoria Maramureșului. Am bătut împreună așezările județului la manifestări culturale, ori cu alte rosturi publicistice. În orice împrejurare, prezența lui tonică era a unei inteligențe care provoca admirație. Era exigent, dar avea serioase rezerve de generozitate.

Rămâne un poet în toată puterea cuvântului, „o sensibilitate neoromantică trecută prin filtre moderne” (Ion M. Mihai). Era conectat la pulsul literaturii contemporane. Confratele Augustin Cozmuța, cu spiritul lui critic, i-a admirat „emoția faptei literare în lumina necesarei semnificații umane.” Anul trecut, actorul și publicistul Paul Antoniu scria: „Noi doi eram melomani pasionați, mari iubitori de poezie, iar de TEATRU eram trainic legați. Radu în calitate de cronicar și, mulți ani, un pasionat și competent director, mult apreciat și chiar iubit de către noi, actorii.” Din nefericire, toți trei confrații, care i-au admirat opera, acum stau alături, în biblioteca din Cer. Opera lui V.R. Ghenceanu este alcătuită din poezie, eseistică și note de călătorie.

A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România. Titlurile cărților lui ilustrează universul de frământări și de noblețe sufletească. Și acest text a preluat un titlu de volum. Am socotit că așa ne putem apropia dimensiunea culturală și umană a celui care rămâne cărturarul Vasile Radu Ghenceanu. Cel care a inventat un cântec pentru inimă tânără ne-a dăruit grădini în fereastră, ne-a arătat complexul de egalitate, ne-a deschis cartea literelor mari. Așa ne-a vindecat de melancolie și ne-a lăsat undița bătrânului pescar Hemingway. Nu, nu, Radu nu este însemnat cu uitare! Mărturie stau și aceste cuvinte. Mai adaug că Reprezentanța Maramureș a Uniunii Scriitorilor din România, în cadrul festivalului tinerilor scriitori, acordă, anual, un premiu cu numele distinsului om de cultură, Vasile Radu Ghenceanu. Nu, nu este însemnat cu uitare!