SĂPTĂMÂNA D-LUI CONSTANDIN
(penitenţă)
ce ţi-ai fi dorit mai
mult: orologii de apă
arbori sfrijiţi
iarbă întunecoasă...
soarele deasupra păstrând
culmile
mare de culori amurgind
melancolia?
sub faldurile ponositei
mantii de pesimist
vecină-ţi stă speranţa
şi mândria.
nasturele tău de aur
spuma nudă clătinată de cristal
umbra numerelor tale –
- aprig profil atingând
nemăsura: motive de a-ţi
ascunde identitatea.
liber sufleteşte
să-ţi abjuri nopţile
scuză involuntară
insomniile.
(eventuala cămaşă de forţă...)
macină-ntruna cuvinte
dezechilibrul morii ideale,
mai întâi unghiile tăiate,
doar duminica
şi alte, atâtea iubite
nu îndrăzneşti să le atingi
luni.
Implicat în jocul
de table
nu-ţi mai priesc ţigările,
iarna se răzbună şi
stalactitele devin lacrimi
(mult ne-am bătut joc
de natură... acum ea)
mi-am pierdut paznicii
dar şi oile.
la ce teatru jucaţi?
asta era marţi
miercuri îmi dă cu cotul
de după plită
şi-am renunţat la cartofi
aştern iubitei
la gât
o salbă din pietre de
moară până joi de-a
v-aţi ascunselea cu alexandrinii
şi mandarinii şi baptiştii şi ceferiştii
ieşind din oglindă
a nu ştiu câta oară.
cu ochii imaculaţi
şi totuşi undeva dezgust,
frica de dragoste - stigmat –
până vineri m-am săturat
de baroc - conştient de
propria ruşine, metamorfozat
în cutia Pandorei, alături
speranţa, irişii, cărbunii
precum şi pâinea ascunsă
în pantaclu: mă invidiau atrizii.
zi mult iubită, şi
de nepreţuit penultima,
sâmbătă degajând un iz
de indiferenţă ca
într-un proces de partaj,
imprevizibil şi agresiv
mângăindu-i sferele fierbinţi
cu reflexe mute – sânii
păstraţi în naftalină
mai apoi decadent
în sfârşeala ce nu întârzie
să răsară.
visul era doar pentru duminică.
mulţumind pădurii
câmpului, mării,
acest amalgam
cerşind protecţie şi croitori -
mulţumind prea puţinilor
spectatori încă un chin
se aşează între pleoape.
(nu-mi doresc decât o
trandafirie crucificare).
nu-i nimic, reluăm.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu