Trăim într-o epocă post-adevăr și ca atare există riscul să nu aflăm adevărul despre invazia rusă a Ucrainei deși ai zice că, martori fiind, am putea eventual să observăm ceva cu ochii noștri. Dacă rușii nu au invadat Ucraina pe 16 februarie nu e o dovadă că CIA s-a înșelat. CIA poate spune că rușii ar fi invadat dacă ei nu puneau reflectoarele asupra lor, cu ajutorul neprecupețit dat de CNN și ziarele din rețeaua de intelligence, care a devenit mai clară în zilele astea cînd editorii au avut de luat decizii dacă mai caută măcar a doua sursă (regula spunea trei) și, evident, e vorba de cei care nu au mai căutat-o. Rușii pot să spună că nu au invadat pentru că nu au vrut niciodată să invadeze, putînd să anexeze partea pe care separatiștii o controlează deja, sub pretextul că ucrainenii încalcă drepturile minorității ruse și nu au de ce să vină la Kiev, ridicîndu-și toată lumea în cap. Și, sigur, ai noștri scriitori de securitate, de la generalii doctori-bloggeri care au o divizie însărcinată numai cu scrisul la bravii editorialiști de la Dilema Veche pentru care Băsescu e Elisabeta I (Tudor) iar Putin Vladimir cel Groaznic pot fi mîndri că au lătrat așa de tare că ursul a fugit de gura lor înapoi în pădure. Cam așa procedează și maidanezii de la Sinaia, dar mai de aproape de urs.
Dar sunt cîteva lucruri clare totuși:
Unu, că Putin nu a recunoscut cererea Dumei de a recunoaște independența Donbas, spunînd că e contra acordului de la Minsk. Putin vrea deci federalizarea Ucrainei, aceeași poziție ca și cu Moldova, asta e pentru el garanția că Ucraina sau Moldova nu se vor alătura unui bloc rival, regiuni autonome cu drept de secesiune dacă politica externă la nivel național devine una ostilă Rusiei. Iar asta nu e nimic nou, decît că a crescut presiunea ca să obțină ce vrea.
Doi, că noi nu avem mijloace mai mari să rezolvăm altfel cu Donbas decît am avut cu Transnistria, unde OSCE nu a reușit nimic douăzeci de ani (în mulți nici nu a încercat mare lucru), cu alte cuvinte, că alternativa la conflictele înghețate create de ruși în regiunile rusofone e doar dezghețarea lor, cu țările care au de partea lor dreptul internațional, ca Ucraina, Georgia sau Moldova, văzîndu-se deodată în pericol de anihilare și NATO spunînd clar că nu va interveni, vor fi doar sancțiuni după ce se comite crima.
Trei, că ucrainenii nu au cum intra vreodată în NATO dat fiind punctul anterior cu problemele lor de frontieră, și ca atare cererea lor repetată de a fi primiți e o provocare anti-rusească complet inutilă și care nu rezolvă nimic. Dacă e un test cu ce ar face Vestul ca să apere Ucraina vedem acum, sancțiuni și rușinare publică. Facem deja tot ce putem să facem pentru ei. Le mai dau unii și arme, deși dacă voiam cu adevărat să fie capabili să se apere le dădeam arme din 2015, nu acum, la botul calului, cînd e mai mare riscul să ajungă armele unde nu trebuie.
Patru, că nu e o strategie proastă să joci bad cop-good cop cu rușii, că așa e la negocieri, orice timp cîștigat în care cel cu arma nu omoară ostatici e un succes. Ai nevoie și de negociatorul cu voce de încredere (Europa) și de lunetistul care caută unghiul să tragă focul fatal (SUA). Estul nu e maidan, ci un teren istoric unde au murit, după estimarea istoricului Tim Snyder, 14 milioane de civili asasinați cu bună știință de regimul nazist (vreo zece milioane) și de cel stalinist (restul) doar între 1930 și 1945, pe lîngă pierderile oficiale de război, evrei, polonezi, baltici, ruși albi, etc. Poate, fiind civilizați și creștini, nu ar fi rău să spunem că obiectivul nostru primar este să ocrotim civilii de asemenea orori, nu să ne arătăm mușchii? Orice metode prin care violența este evitată sunt bune. Că veni vorba, fanii Magazin Istoric să afle că Neville Chamberlain nu e vreun trădător că nu a apărat Cehoslovacia la Munchen, că nu avea cum să o apere, ci un om care a dat Angliei un an mai mult ca să se pregătească de război, pe care oricine l-ar fi vrut evitat…În primul interviu pe care l-am luat mentorului meu de mai tîrziu, profesorul Ghiță Ionescu, fost Secretar General al Comisiei române de armistițiu cu forțele aliate, director al BBC și al Europei libere în limba română, mi-a spus deja în 1993 că românii interpretează greșit Ialta ca o trădare a României. Churchill, care îi detesta pe ruși, vorbea cu un Stalin care ocupa deja cu Armata Roșie tot Estul Europei la Ialta și a reușit să obțină concesia unor procente de influență pentru Occident (ex. Polonia sau Iugoslavia), deci nu a dat, ci a luat. Sigur, noi avem dreptul să fim supărați că nu eram noi mai sus pe lista lui, dar asta e altceva. Nu pricepem lucruri esențiale.
Evident, Putin mai poate să anexeze Ucraina de Est și altă dată, dar poate că a fost auzit, fără Ucraina în NATO și ne trebuie un alt aranjament de securitate, care, să sperăm, conține și un început de dezarmare? Iar ce avem de făcut între timp ca să fim mai tari față de amenințarea rusească, adică energia, băncile și imobiliarele, aud că nu prea ne pregătim să facem, că, vorba aceea, rușii sunt o pacoste, dar gazele și banii lor murdari sunt indispensabili economiei europene în destule țări, și vor continua să fie așa dacă privim doar spre Est și nu la slăbiciunea din statele noastre, care trebuie rezolvată dacă vrem să fim mai puternici.
Autor: Alina Mungiu-Pippidi
Sursa:
romaniacurata.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu