vineri, 25 februarie 2022

Prin punctele de frontieră situate la granița cu Ucraina până la ora 16:00 au intrat în România aproximativ 5300 de persoane

 

În data de 24.02.2022, în intervalul orar 00.00-16.00, au intrat în România, prin punctele de frontieră situate la graniţa cu Ucraina (PTF Halmeu-jud. Satu Mare, PTF Sighetu-Marmatiei-jud. Maramures, PTF Siret-judetul Suceava, PTF Isaccea-judetul Tulcea) aproximativ 5.300 de persoane, cetățeni români și străini (creștere de 120% comparativ cu același interval orar al zilei anterioare).

În prezent, traficul prin toate punctele de trecere la frontiera cu Ucraina se derulează în condiții normale şi controlul de frontieră se efectuează în baza prevederile legislației naționale și comunitare.

În conformitate cu atribuțiile legale, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a dispus structurilor subordonate adoptarea măsurilor necesare pentru întărirea controlului și supravegherea sporită la frontierele României.

Punctele de trecere a frontierei sunt capacitate la maxim și sunt pregătiți să suplimenteze personalul, dacă va fi cazul.

Au fost intensificate măsurile de control la frontieră, s-au suplimentat turele de serviciu în zonele de responsabilitate și s-a întărit cooperarea cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, în vederea unui schimb operativ de date și informații, precum și de adoptare în comun, în situații impuse, a măsurilor necesare pentru gestionarea cazurilor apărute.

”Există o colaborare foarte bună cu toate instituțiile responsabile, astfel încât să oferim suportul legal necesar persoanelor care se prezintă la granițele țării și solicită ajutorul României, dacă va fi cazul. Aceeași cooperare strânsă funcționează și pentru prevenirea și contracararea faptelor care aduc atingere ordinii publice și siguranței cetățenilor. Polițiștii de frontieră sunt la datorie și în permanentă legătură cu partenerii instituționali.Situația este în dinamică, iar măsurile din competența Poliției de Frontieră vor fi adaptate, de asemenea, în funcție de evoluția acesteia. Rugăm cetățenii să se informeze doar din surse oficiale” – informează Poliția de Frontieră Română.

Sursa: Mara Media

Un comentariu:

  1. Casino Web App by ChoegoCasino
    Find out the best 벳 365 casino web app you 포커 족보 can play games for free at ChoegoCasino.com. It's fun, safe 더킹 카지노 and 더킹 카지노 fast to play and get a no deposit bonus! 메리트카지노 조작

    RăspundețiȘtergere