Cimitir la Cernăuți

 

                                                                                    de Gheorghe Pârja

Ne-am luat cu amenințarea războiului de la granița cu Ucraina, cu vânzoleala din marile cancelarii, cu adevăruri și minciuni spuse pe față și am uitat de românii din Ucraina. Nu toți am uitat. Eu, care am bătut multe coline din locurile unde istoria și-a făcut de cap, am stat cu sufletul lipit de o realitate descrisă de mine în două cărți. De acolo a izvorât și acest text. Am fost de multe ori în Maramureșul din dreapta Tisei, prin Bucovina de Nord și prin Basarabia. Mi-a părut rău că, în aceste zile, când autoritățile române s-au referit la tensiunea dintre Ucraina și Rusia, nu au menționat apăsat că în această horă sunt prinși și români. Eu nu am uitat. Cum războiul înseamnă moarte, mi-am adus aminte de Cimitirul Horecea, din Cernăuți, unde sunt îngropați scriitori, pictori, istorici, oameni politici români. Dar și membri ai Academiei Române.

Nu este numai un loc de veșnică odihnă, ci și un loc al memoriei. Aici își dorm somnul etern personalități de primă mână ale vieții politice și culturale românești, asupra cărora a fost pusă o lespede grea și dureroasă. A trebuit, sub un regim imperial, să ne exilăm morții. Au fost, parcă, ascunși de memoria generațiilor care s-au perindat. Morții noștri au devenit politică de stat și de partid. În tăcerea roșie ne era interzis și dreptul la rugăciune și lacrimă. Fără nicio exagerare. Marile personalități române, care s-au stins din viață în Bucovina de Nord, au fost ucise a doua oară. Asta a fost politica marilor puteri care au stăpânit aceste teritorii în ultimele două veacuri.

Viața națională din Bucovina de Nord, marcată de însemnele libertății de voință și afirmare, a fost întreruptă și îndreptată spre un făgaș străin și ostil. Tradițiile și limba română, puse la index. Mă întorc la vremea când am bătut cu pasul celebrul cimitir din Cernăuți. Aici sunt peste 80 de monumente funerare ale unor personalități care au făcut politică și cultură în Țara Fagilor. Marele bărbat al națiunii, care l-a ocrotit pe Mihai Eminescu, în vremea studiilor la Cernăuți, familia Hurmuzachi, Mihai Sbierea, familia Stratulat, familia Șandru, familia Verdeș, familia Bejan, familia Bodea și cripta Aglaiei Eminescu, sora Poetului. Șirul numelor poate continua. Nu uit că aceste vestigii ale memoriei noastre au fost profanate. Nu este o noutate.

Tocmai când mă găseam în cimitirul Horecea, să pun o floare la câteva dintre aceste morminte, mi-a fost dat să văd cu ochii mei mormântul Aglaiei Eminescu, devastat. Lespezi sparte, crucea răsturnată, golul criptei ca un cosmos orb. Alături, monumente ale unor demnitari sovietici erau bine dichisite. Ce au avut acei anonimi cu memoria noastră? Scriitorul Dumitru Covalciuc, cu care eram printre cruci și morminte, a făcut un apel către românii din țara-mamă, la unele instituții pentru a sprijini refacerea unor monumente devastate. Apelul nu este nou, este mai vechi, dar nicio speranță. S-a stins din viață și scriitorul Dumitru Covalciuc și nimic nu s-a întâmplat înspre bine.

La ultima întâlnire cu scriitorul Ilie Zegrea, din Cernăuți, mi-a spus că intelectualii, care nu sunt mulți, au încercat soluții pentru remedierea unor monumente. Dar sunt și ei cum sunt, cu banii. De vreo doi ani, autoritățile de la București, care au un Departament pentru românii de pretutindeni, au uitat de publicația Mesagerul bucovinean. Deci a murit. Cine să-și aducă aminte de o revistă de cultură de la Cernăuți? Am fost trist că în toată vânzoleala din jurul tensiunii din Ucraina, din aceste zile, nu s-a amintit un cuvânt despre faptul că acolo, în Bucovina de Nord și în Maramureșul din dreapta Tisei, sunt români pedepsiți de istorie. La conflictul precedent, când a fost ocupată Crimeea, și se murea în Donbas, au fost mobilizați și români din zona Cernăuți. Mulți au murit. Unii au fost aduși de pe front, de s-a făcut un cimitir nou în apropierea orașului. Despre ei, cei îngropați, numai preotul și rudele au rostit cuvinte de mângâiere.

Am scris aceste rânduri tocmai pentru a spune răspicat că acolo sunt români. Și să nu uităm de Cimitirul vechi din Cernăuți. Care riscă să dispară prin degradare și vandalizare. Am aflat, de la prietenii mei din Cernăuți, că este o prevedere ucraineană care nu permite lucrări de restaurare de către sponsori din România. Apoi, Ministerul Afacerilor Externe precizează că instituțiile statului român nu se pot implica în repararea monumentelor din cimitire de pe teritoriul Ucrainei. Și cu asta s-au spălat pe mâini. Cine are ocazia să treacă pe acolo se poate convinge singur.