Brâncuși a sculptat ideea de zbor și ”arborele vieții”!

 

Sculptura contemporană a început cu Constantin Brâncuși, geniul născut în Oltenia rurală. După Brâncuși se poate spune că sculptura contemporană nu a mai dus nimic nou semnificativ. Brâncuși nu a sculptat numai ideea de zbor prin ”pasărea măiastră”, ci și ”arborele vieții”. El a sintetizat prin ”pasărea măiastră” ideea de zbor ca înălțare spre infinit. S-a născut o mitologie despre Brâncuși, că a fost un sculptor țăran dintr-o familie săracă, informație care este falsă. Tata lui Brâncuși a fost administrator financiar, sigur că rămas orfan de tată, mama sculptorului a trebuit să crească șase copii. Brâncuși, pe lângă că a fost celebru, a devenit și un om foarte bogat, nu numai sufletește, ci și financiar. Bogații lumii i-au cumpărat sculpturile. Lui Brâncuși îi plăcea și se simțea bine în hainele simple de țăran oltean care minuna Parisul. Gătea mămăligă, că-i plăcea mămăliga, nu că nu avea bani să-și cumpere tot ce-și dorea. A fost prieten cu milionarii și marii bancheri ai lumii, dar și apropiat al masoneriei, deși era, în același timp, un membru și cantor al parohiei bisericii ortodoxe din Paris. La petreceri îi plăcea să-și invite prietenii la un pește dintr-un restaurant în Corsica, unde ajungea după ce apela la avionul privat al unui prieten. Brâncuși a prins vremea când s-a redescoperit așa-zisa artă ”primitivă” africană sau aborigenă. Lumea era preocupată de ancestral, iar propunerea lui esențializată a sufletului românesc sculptat în lemnul tradiției originare a avut succes uriaș. Ideea sa de sculptură mergea pe linia ancestrală, românească, dar și evreiască, a arborelui vieții: sefirotul. Arborele vieții se compune din trei triunghiuri, unul cu vârful în sus, deasupra și două cu vârful în jos, sub el. Există nouă sfere, câte una în fiecare vârf de triunghi, plus încă două, una aflată între cele două triunghiuri de sus și una chiar în partea cea mai de jos. Cuvântul ebraic pentru aceste sfere este sephirah (pl. Sephiroth) care înseamnă număr. Cu excepția „sferei fără număr” celelalte 10 sunt numerotate. Ordinea numerotării se spune că ar fi ordinea actului creației.Triunghiul superior se referă la aspectul spiritual al persoanei, acea parte care este conectată cu toate celelalte ființe și lucruri existente.El este câteodată numit Triunghiul divin și reprezintă domeniul transpersonalului.Triunghiul din mijloc se referă la sufletul individual, acea parte din Spiritul total care s-a desprins din el ca o scânteie separată de suflet.Triunghiul de jos se referă la personalitate, compusă din gânduri, sentimente, senzații și domeniul subconștientului.Cele patru sfere care se găsesc la baza Arborelui. Cele trei sfere sunt deci sferele prezentului. Toată conștientizarea din momentul aici și acum indiferent unde ne aflăm și ce facem, este o combinație de gânduri, sentimente și senzații. Arborele poate fi privit si ca fiind format din trei coloane care corespund celor trei canale de energie, considerate de mistica orientală ca parcurgând corpul (coloana din mijloc corespunde coloanei vertebrale). Arborele prezintă șapte planuri care sunt aproximativ echivalente cu cele șapte “centre energetice” din mistica orientală. Sfera din partea de jos a arborelui, de unde încep întotdeauna explorările cabalistice reprezintă simțurile noastre și însăși planeta Pământ, fiind veriga prin care experiențele noastre interioare se corelează cu ceea ce se întâmplă în afara noastră.

Ideea lui Brâncuși de reorganizare mistică a sculpturii este influențată și de curentul avangardist ”dada” propus în cabaretul ”Voltaire” din Elveția de românul, de origine evreiască, Tristan Tzara. Spargerea cuvintelor nu este anarhie, ci o formă de reconstruire, ceea ce pare întâmplare, a voinței lui Dumnezeu. Cuvintele se reașează pentru a rescrie cuvântul Dumnezeu. Spargerea tradiției era de fapt o formă de reîntoarcere la esența originii umane, la legătura omului cu transcendentul. În această manieră a sculptat Brâncuși și a realizat Ansamblul sculptural de la Târgu-Jiu din 1938, care ne este prezentat pe bucăți de critică și pedagogia școlară: coloana infinitului, aleea scaunelor, poarta sărutului sau masa tăcerii. În realitate, Ansamblul sculptural de la Târgu-Jiu este un întreg filosofic ce reprezintă o idee a unității omului cu divinitatea. Ridicat la inițiativa unei asociații de femei conduse de Arethia Tătărescu, soția fostului premier român, Brâncuși a sculptat ideea de înălțare a românilor la universalitate spre divinitate. Ansamblul monumental „Calea Eroilor” de la Târgu Jiu este un omagiu adus eroilor căzuți în timpul Primului Război Mondial, proiectat și construit de Constantin Brâncuși. Cele patru componente sculpturale — masa tăcerii, aleea scaunelor, poarta sărutului și coloana fără sfârșit — sunt dispuse pe aceeași axă, orientată de la apus spre răsărit, cu o lungime de 1275 m. Ansamblul a fost inaugurat la data de 27 octombrie 1938. Din Calea Eroilor, în afară de sculpturile lui Brâncuși, face parte și biserica ortodoxă Sfinții Apostoli Petru și Pavel, inaugurată pe data de 7 noiembrie 1937, la aceeași dată cu ”poarta sărutului”. Biserica se află pe axul Căii Eroilor, realizând o legătură între elementele ansamblului sculptural. Biserica a fost ridicată între 1927 și 1938 pe locul unei alte biserici ce data din anul 1777. Această axă a ansamblului trece prin mijlocul turlelor bisericii.

Deci biserica ortodoxă face parte din ideea ansamblului realizat de Brâncuși. Sculptorul propunea ideea de om care trece spre desăvârșire pe la ”aleea scaunelor” așteptării pentru a se împlini, apoi stă la ”masa tăcerii” și meditează, dar se împlinește prin ”poarta sărutului”, găsindu-și jumătatea, ca să se înalță doar prin ”coloana infinitului”, care trece printre turlele bisericii spre restaurarea în divinitate după Chipul Omului. Inclusiv râul Jiu, cu apele sale negre, provenite din minele de cărbuni dinspre izvoare, era conceput ca parte a ansamblului, fiind personificarea râului morții Styx, care-l așteaptă pe om dacă nu se înalță spre Dumnezeu prin coloana infinitului. Deci și râul Jiu, din păcate azi amenajat hidrografic, atunci era într-o formă naturală, făcea parte din ideea sculpturală a lui Brâncuși. Esența sculpturii lui Brâncuși este ”arborele vieții”, care prin ideea de zbor unește teluricul cu cerul și poporul cu Dumnezeu. Coloana infinitului este coloana vertebrală a umanității și copacul vieții.

 

Ionuț Țene