Continuați așa domnilor europeni!

De ani de zile, populației europene i s-a tot spus, că Rusia reprezintă o amenințare la adresa securității Europei. Și în acest fel se justifica creșterea cheltuielilor militare și scăderea economică. Acum, stocurile de arme și muniții ale țărilor UE se cam epuizează.

Au ajuns în sacul fără fund ucrainean, unde cele care nu sunt vândute de contrabandiști sunt distruse zilnic de către forțele armate ruse sau sunt capturate. Cu siguranță toate aceste ,,măsuri”, nu au servit pentru a face Europa mai ,,sigură”.

Dimpotrivă, au avut exact efectul opus, ca și sancțiunile de fapt, care au ajuns să slăbească însăși Europa și nu Rusia, cum prezentau oficialii europeni în prim-plan.

În urma acestor eșecuri, ar fi cazul, ca UE să-și pună câteva întrebări.

Dar se pare că nu. Cei care dețin puterea în UE, au fost selectați și sunt plătiți tocmai, pentru ca să nu pună întrebări nepotrivite. Bineînțeles, că achizițiile militare vor crește, iar UE va continua să ofere ,,asistență tehnico-militară” Kievului, așa cum a promis șeful diplomației europene Borrell.

,,Ucrainenii sunt cei care luptă și pentru libertatea noastră. Deci noi suntem datori să-i susținem, atât din punct de vedere financiar, cât și militar” spunea Borrell acum ceva timp.

Mister Borrell nu a specificat însă un lucru. De cine este amenințată Europa?

Ieri și astăzi, în Cehia a avut loc Consiliul Miniștrilor Apărării din UE, unde șeful departamentului militar ucrainean este „oaspetele de onoare”.

Deci discursul lui Zelensky, în care a spus că odată cu sfârșitul războiului, Ucraina va avea un loc de onoare în Europa nu era lipsit de sens. Va fi ca un ,,astru” în jurul căruia se vor învârti celelalte state europene.

Continuați așa domnilor europeni.

Toți în mod organizat, unul după altul, aruncați-vă în râpă.

Asta vă cere America.

Deoarece industria lor militară aduce profituri nemaipomenite miliardarilor americani.

 

Autor: Ivan Grigorievici

Ziua Limbii Române sărbătorită la Muzeul Satului din Baia Mare

 

Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, în parteneriat cu Teatrul Ararat Baia Mare, a organizat miercuri, 31 august începând cu ora 17:00,  un eveniment dedicat Zilei Limbii Române.

 În cadrul evenimentului a avut loc lansarea broșurii „Pe urmele Luceafărului – 172 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, 17 zile, 17 orașe, 17 spectacole, ediția I – 4 zile, 4 orașe, 4 spectacole”, dar și un recitalul de poezie eminesciană.

  Evenimentul s-a desfășurat în Muzeul Satului din Baia Mare.

                                                                                                      GDL

PICURI DE ÎNȚELEPCIUNE

Pictorul, cărturarul și... necredinciosul

1. „Fiecare artist trebuie să ia creația sa ca pe un dar de la Dumnezeu, adică în chip de povară și obligație de a o fructifica. Un astfel de artist are misiunea de gardian, conservator al unui tezaur spiritual, sursă de identitate pentru el și ceilalți. El trebuie în același timp să păstreze și să mărturisească. El trebuie să ajute și să incite pe ceilalți să comunice cu propriile lor rădăcini, un rol care este esențialmente legat pentru noi de tradiția ortodoxă. Acceptarea acestei misiuni, angajarea ființei sale profunde în acest scop, dă artistului adevărata sa investitură; în fața  unei lumi amenințate de descompunere, forțată să renege reperele fundamentale ale existenței sale, artistul trebuie să participe la sensul sacrificiului ce a mântuit lumea, el trebuie să salveze. A primit harul de a transmite mesajul creștin în pictură, în însemnările sale, dar și în discursul muzeal, devenind model, sprijin, camarad tuturor celor care au avut puterea de a păși pe același drum cu el.

Viața este imposibilă fără cruce. Diavolul se opune crucii. El reprezintă moartea, anarhia, distrugerea. În fond pentru un creștin, a alege tema crucii este un act de mărturisire. O cale prin care să spună ce are pe suflet, un fel de spovedanie”.

Horea Bernea (1938-2000),

pictor român. Fiul sociologului și etnologului Ernest Bernea. A fost directorul general al Muzeului Țăranului Român între 1990-2000. A avut expoziții de pictură în  foarte țări de pe toate continentele.

+ + + 

2. „Precum trupul, nemâncând bucatele potrivite lui, după o vreme nu mai poate fi viu, ci moare, aşa şi „SUFLETUL” care nu se hrăneşte cu citirea dumnezeieştilor Scripturi, cu vieţile sfinţilor şi cu cuvântul lui Dumnezeu nu poate fi viu nicidecum, ci este mort. Precum pomii şi ierburile mirositoare îndulcesc simţurile, veselesc ochii, desfătează gustul, face vesel sufletul privitorului, tot aşa şi „CĂRŢILE SFINŢILOR” mângâie pe cel necăjit, pe cel păcătos îl întoarce la pocăinţă, pe cel împietrit la inimă îl înmoaie, şi umilinţă îi dăruiesc, pe cel rătăcit îl întoarce, pe cel neplecat îl pleacă, iar pe om din vechi îl face nou, din mort viu, din somnul nesimţirii şi lenevirii îl trezeşte şi deşteaptă, şi îi povăţuiesc pe calea ce duce la împărăţia cerurilor”.

Veniamin Costache (1768-1846),

Mitropolit al Moldovei, cărturar creștin, traducător, 

ctitor de biserici și mănăstiri, animator cultural. Este înmormântat în Catedrala Mitropoliei din Iași.

+ + +

3. „Un om necredincios se afla pe patul de moarte. Toată viața sa, a fost împotriva a tot ce era biserică și Dumnezeu. S-a gândit ca pe ultimul său drum pământesc să-i de o ultimă lovitură lui Dumnezeu. A chemat avocatul pentru a-și face testamentul, unde a specificat pur și simplu, în secret, că el dorește ca toată averea lui să rămână diavolului. Avocatul, după moartea sa, a deschis plicul sigilat în fața justiției, unde a găsit textul scris de necredincios. La vederea celor scrise, avocatul a rămas uimit, fiindcă până acuma nu s-a mai întâlnit cu un astfel de caz: „Să lași averea ta diavolului”. Ce era să facă? S-a sfătuit cu judecătorul care a spus că voința testamentarului este lege și trebuie respectată. Așa s-a și întâmplat. A lăsat averea diavolului, adică în seama nimănuia și de toată averea s-a ales praf. Peste tot numai bălării, spini, scaieți- încât lumea se ferea de acel loc spunând că este „locul dracului”. 

„Asemenea casei și locului lăsat în voia lui, adică diavolului, tot așa inima noastră lasată fără de Dumnezeu, sau în voia ei, ajunge lăcaș tuturor răutăților, adică diavolului”.

 P.S. Iuda cap. 1, vers. 20-21: „Zidiți-vă pe voi înșivă, întru a voastră prea sfântă credință, rugându-vă în Duhul Sfânt. Păziți-vă întru dragostea lui Dumnezeu și așteptați mila Domnului nostru Iisus Hristos, spre viața veșnică” .  

Cu dragoste creștinească,

părintele Ilie

ODĂ LIMBII ROMÂNE

În adâncul ochilor tăi, române,

am zărit lumina crudă a cerului,

lacrimi de rouă s-au scurs

în rădăcinile firelor de iarbă.

Pământul a frământat durerile

cu rămășițele de gânduri,

s-a acoperit cu ninsoarea credinței

și a primit graiul ales!

Din preaplinul iubirii de neam,

s-au revărsat trei culori-Tricolorul

și Limba Română.

Aici și dincolo de Prut, s-au zbătut

valurile dure ale destinului,

la candela aprinsă a neamului strămoșesc

sufletele au primit mângâiere,

stelele universului s-au revărsat

în slovele poetului!

OLGA VĂDUVA GRIGOROV

Adelin Petrișor: ”La mulți ani, Limba Română!”

 

”La mulți ani, Limbă ! La mulți ani, oameni buni! Salutare, domnu’ Vanghelie! Sărut mana, doamna Grapini!”

M O D E R N I S M 2022

 

M2M – MUZEUL 2 META EXPOZIȚIA „ÎNTOARCEREA PRODIGIOASĂ. OSKAR SZUHANEK” @ MUZEUL NAȚIONAL DE ARTĂ TIMIȘOARA EXPOZIȚIE ȘTEFAN CURELICI „STONE UPON STONE IS A BUILDING” LA MV SCI-ART, TIMIȘOARA EXPOZIȚIA ANDREEA MEDAR „SOLARIUM. THE FOREVER GARDEN” LA GALERIA META SPATIU, TIMIȘOARA APEL PENTRU BUCĂTARI PASIONAȚI DE GASTRONOMIE ARTIZANALĂ: GUSTUL CA PATRIMONIU Cărți de istorie, antropologie, sociologie, istoria artei, într-o abordare interdisciplinară Cărți despre artă modernă și contemporană Transport gratuit

În urma votului colegilor din Senat și Camera Deputaților, parlamentarii PNL Maramureș au obținut poziții noi

 

În urma votului colegilor din Senat și Camera Deputaților, parlamentarii PNL Maramureș au obținut următoarele poziții:

1. Florin Alexe – Vicepreședinte al Camerei Deputaților;

2. Călin Bota – secretar al grupului parlamentar din Camera Deputaților;

2. Cristian Niculescu Țâgârlaș – reconfirmat președinte al Comisiei juridice din Senat.

”Întotdeauna mi-a plăcut să construiesc echipe și să lucrez în echipă. Iar când văd că ceea ce construim prinde contur, îmi creează o bucurie enormă.Prin votul din această seară al grupurilor parlamentare ale PNL din Camera Deputaților și din Senat, s-a confirmat faptul că în PNL Maramureș construim cea mai puternică, competentă, tânără și eficientă echipă politică din județ. Acest lucru înseamnă o forță mai mare la nivel național, care se va vedea în proiecte duse la bun sfârșit pentru dezvoltarea Maramureșului,” a declarat Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș.

                                                                                                            PNL MM

Tabăra literară ”Oprește-mă la tine, Maramureș. Oprește-mă în tine, anotimp!”, Ediția a II-a, Pensiunea ”Rustic” Baia Sprie

 

Limba noastră

 

Limba noastră-i o comoară

În adâncuri înfundată

Un şirag de piatră rară

Pe moşie revărsată.

 

Limba noastră-i foc ce arde

Într-un neam, ce fără veste

S-a trezit din somn de moarte

Ca viteazul din poveste.

 

Limba noastră-i numai cântec,

Doina dorurilor noastre,

Roi de fulgere, ce spintec

Nouri negri, zări albastre.

 

Limba noastră-i graiul pâinii,

Când de vânt se mişcă vara;

In rostirea ei bătrânii

Cu sudori sfinţit-au ţara.

 

Limba noastră-i frunză verde,

Zbuciumul din codrii veşnici,

Nistrul lin, ce-n valuri pierde

Ai luceferilor sfeşnici.

 

Nu veţi plânge-atunci amarnic,

Că vi-i limba prea săracă,

Şi-ţi vedea, cât îi de darnic

Graiul ţării noastre dragă.

 

Limba noastră-i vechi izvoade.

Povestiri din alte vremuri;

Şi citindu-le ‘nşirate, –

Te-nfiori adânc şi tremuri.

 

Limba noastră îi aleasă

Să ridice slava-n ceruri,

Să ne spiue-n hram şi-acasă

Veşnicele adevăruri.

 

Limba noastra-i limbă sfânta,

Limba vechilor cazanii,

Care o plâng şi care o cântă

Pe la vatra lor ţăranii.

 

Înviaţi-vă dar graiul,

Ruginit de multă vreme,

Stergeţi slinul, mucegaiul

Al uitării ‘n care geme.

 

Strângeţi piatra lucitoare

Ce din soare se aprinde –

Şi-ţi avea în revărsare

Un potop nou de cuvinte.

 

Răsări-vă o comoară

În adâncuri înfundată,

Un şirag de piatră rară

Pe moşie revărsată.

 

Alexei Mateevici

 

Preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop: proiectele de lege ale învăţământului nu aduc vreo „perspectivă clară” de îmbunătăţire a domeniului, aflându-se „într-o fundătură”

 

Preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, a afirmat, miercuri, că proiectele de lege ale învăţământului nu aduc vreo „perspectivă clară” de îmbunătăţire a domeniului, propunerile avansate aflându-se „într-o fundătură”.

„Din păcate, problemele acute nu s-au schimbat, chiar dacă ni se promit nişte legi noi ale educaţiei şi cercetării, aţi văzut în ce fundătură se află ele în acest moment, propunerile. Şi deci nu s-a rezolvat. Ele, aceste propuneri, nu aduc, după părerea mea, vreo perspectivă clară de îmbunătăţire”, a spus Pop, în deschiderea unei sesiuni ştiinţifice dedicate Zilei Limbii Române, desfăşurată în Clubul Academicienilor.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că proiectele de lege ale învăţământului preuniversitar şi superior, elaborate în concordanţă cu Raportul „România Educată”, vor intra în curând în circuitul de avizare.

Cîmpeanu a precizat că după integrarea observaţiilor entităţilor avizatoare va exista a treia formă a proiectelor de lege, după prima formă, lansată în dezbatere, şi a doua după includerea amendamentelor primite în perioada de dezbatere publică şi considerate „acceptabile”.

Sursa: NapocaNews

Limba noastră cea română

 

Sărut vatra şi-al ei nume

Care veşnic ne adună,

Vatra ce-a născut pe lume

Limba noastră cea română.

 

Cânt a patriei fiinţă

Şi-a ei rodnică ţărână

Ce-a născut în suferinţă

Limba noastră cea română.

 

Pre pământ străvechi şi magic

Numai dânsa ni-i stăpână:

Limba neamului meu dacic,

Limba noastră cea română.

 

În al limbilor tezaur

Pururea o să rămână

Limba doinelor de aur,

Limba noastră cea română.

AUR cere retragerea proiectelor de legi privind educația. Ministerul Educației să facă publice numele autorilor acestor legi!

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) solicită prim-ministrului Nicolae Ciucă să retragă din parcursul legislativ proiectele de legi privind educația și să facă publice numele autorilor acestor legi: „Este dreptul întregii societăți românești să îi cunoască pe cei care, din interes sau din incompetență, au elaborat niște proiecte atât de contestate”.

„Aceste proiecte sunt foarte criticate de către asociațiile de părinți, sindicatele din învățământ și intelectuali de marcă din societatea românească. Ele conțin prevederi de natură să îngroape definitiv sistemul național de educație, și așa grav afectat de așa-zisele reforme nesfârșite din ultimele decenii. În plus, ele sunt promovate dintr-un interes strict politicianist care urmărește absolvirea de răspundere a politicienilor cu doctorate plagiate și finalizarea într-o notă ce se dorește a fi onorabilă a proiectului prezidențial eșuat „România educată”, a declarat președintele George Simion.

„Educația națională are nevoie de reformă, dar nu în sensul destructurării ei definitive, ci în direcția revenirii la o educație solidă și performantă, atât generală, cât și pe specialități. Orientarea către reducerea numărului de ore, scăderea standardelor de evaluare și diluarea disciplinelor fundamentale trebuie înlocuită cu măsuri menite să crească nivelul calității educației la toate nivelurile. O atenție deosebită trebuie acordată formării continue a corpului didactic. A avea profesori bine motivați și pregătiți profesional este o condiție indispensabilă pentru a avea o educație de calitate”, a precizat Claudiu Târziu, lider al grupului AUR din Senat.

Liderii AUR apreciază că schimbările de substanță dintr-un domeniu atât de important trebuie să aibă sprijinul celei mai mari părți a celor interesați – părinți, cadre didactice, specialiști, mediu de afaceri – și o largă susținere politică, transpartinică, pentru a conferi stabilitatea și continuitatea de care orice sistem de învățământ are nevoie.

Sursa: NN

Foto/Gluma zilei - Se ieftinesc...

 

Cuvintele care au oprit tancuri

                                                                                                    de Gheorghe Pârja

Astăzi, pe cele două maluri ale Prutului se cinstește Limba Română. Atât la Chișinău, cât și la București, atmosfera nu are aura sărbătorii. Deoarece dincolo de Apă se prefigurează spectrul războiului, iar noi ne împiedicăm de legi ale învățământului, care pun sub semnul întrebării învățarea temeinică a limbii române. Nu-mi explic ce gânduri noduroase le cutreieră prin minte celor care tocmai ar trebui să pună limba română prima în catalog. Pe acest subiect s-a scris mult, ministrul a fost scos la tabla națiunii, s-a prefăcut că înțelege doleanțele profesorilor, părinților, elevilor, dar am un sentiment de nesiguranță că Limba Română va avea dreptul să unească românii, nu să-i dezbine.

Nu pricep de unde viziunea liderilor români. De ce nu învățăm nimic de la francezi? Unde în statul-națiune limba națională este una pentru toți. Cum să vă conving că limba română este primordială? Mi-am adus aminte de o poveste spusă de regretatul meu prieten, academicianul Nicolae Dabija, poet important al literaturii noastre. Eram la Sighetul Marmației. La masă, Ana Blandiana, Solomon Marcus, Ioan Pintea. Atmosferă destinsă și distinsă. Vorbeam mai ales despre soarta Limbii Române dincolo de Prut. Despre revista cu același nume, alcătuită de Ana și Alexandru Bantoș, care se confruntă, prin vreme, cu multe neajunsuri. Când a fost amenințată cu dispariția, poetul, omul de cultură Gheorghe Mihai Bârlea a găsit resurse financiare în România. Așa că revista își continuă apariția. Are ca îndemn crezul marelui lingvist basarabean Eugen Coșeriu: „Prin limbă, omul își manifestă tocmai identitatea sa istorică și, când vorbește altă limbă, își asumă, cel puțin provizoriu, o altă identitate, identitatea istorică a celui cu care vorbește.”

Nicolae Dabija ne spune o întâmplare cu aură de miracol. Era prin noiembrie 1989, iar guvernarea de la Chișinău organiza o manifestare dedicată aniversării Marii Revoluții din Octombrie. Urma să aibă loc o paradă în Piața Marii Adunări Naționale. Mii de basarabeni s-au hotărât să blocheze intrarea tancurilor în Piață. Tancurile huruiau și înaintau spre mulțime. S-au desprins dintre oameni câțiva scriitori: Grigore Vieru, Nicolae Dabija, Leonida Lari. Lumea a început să cânte, când i-au văzut că pornesc spre tancuri. Militarii din tancuri au rămas stupefiați. Erau soldați ai armatei sovietice. Dabija se adresează unui căpitan de tancuri.

Cu o lună în urmă, în Piața Centrală din Tbilisi, au fost uciși 39 de oameni. Doriți această crimă și aici?, strigă Dabija. Tancurile s-au oprit. Scriitorii au început să vorbească mulțimii. Au început să recite versuri. Cineva le-a făcut o tribună pe un tanc. Au recitat din cărțile lor, dar și din creația marilor poeți români. Din Nichita Stănescu, cu acea rugăciune închinată poporului român („Doamne, apără poporul român”), din Adrian Păunescu, cu al lui frate grănicer căruia i s-a tras granița peste genunchi. Și o poezie de Ana Blandiana, care pur și simplu a întors tancurile din loc. (Ana Blandiana asculta povestea pe care o auzea pentru prima dată). Poezia era scrisă pentru Basarabia. Pentru acel moment astral.

Tancurile și-au oprit motoarele. Tanchiștii erau fascinați de puterea cuvintelor. Poezia începe așa: „Se-aude, se-aude, se-aude/ Din azi, din ieri, din mereu/ Murmurul, sângele, gândul/ Poporului meu/ Noi nu ne-am lățit peste nimeni/ În tulbure-al gloriei ceas/ Stă frunza în codri ciulită/ Să-i dea din primejdie glas/ Stă iarba cu săbiile trase/Iar tu libertate apari/ Din temniți vegheate mereu/ Martori ne sunt munții mari/”. Și așa mai departe. Când Dabija a terminat de recitat poemul, tancurile au făcut cale întoarsă. Nicolae îi spune autoarei: „Ana, tu cu poezia ta ne-ai ajutat. Cu ea am obținut o mare victorie. Nu știu dacă, undeva pe glob, niște poeți au câștigat o asemenea bătălie. Da, o victorie cu ajutorul Cuvântului. Nu cu rachete și arme sofisticate. Printre tanchiști erau și basarabeni, cunoșteau Limba Română și au înțeles schimbarea lumii.”

Da, nu uitați, astăzi se cinstește Limba Română pe cele două maluri ale Prutului!

La mulți ani, LIMBA ROMÂNĂ!

Limba mea cea românească

Ai coborât, sacră zidire, din fila vechilor cazanii.

Ai perindat prin catehisme, acte domnești și ispisoace.

Te-ai pomenit prin acalmie, războaie și aspre zâzanii.

Și ai știut să-nvingi dușmanu-ți, și să râvnești la Sfânta Pace.

Nu știu de este mai frumoasă și mai sonoră limbă-n lume,

Dar știu c-asemeni mamei mele, te port în lumea-mi sufletească.

Ești Patrie, izvor și freamăt, un fel de dragoste anume.

Dulcea mea biruitoare, limba mea cea românească.

Azi, vreau să-ți cânt frumosul nume, ca să m-aud-o lume-ntreagă

Azi vreau, mai mult ca niciodată, ca toți care te-au dușmănit,

Să te trateze ca pe-o doamnă, și, în sfârșit, să înțeleagă

Că ai trecut prin foc și pară, dar, în final, ai biruit.

În fiecare zi din viața-mi, elogii sincere ți-oi face:

Te voi purta prin stropi de ploaie, prin policromul de pe cer,

Te voi cânta în seri de vară, iar la icoană busuioace,

Ți-oi pune-n nume de cinstire, ca să nu știi de efemer.

Iar noi, urmași ai vechii Rome, cei care de la Râm ne tragem,

Cu-aleasă cinste și cu slavă, să apărăm preasfânta limbă

Căci pentru ea s-a vărsat sânge. Și noi acum să ne retragem?

Să dovedim că demni mai suntem și nimic nu ne mai schimbă!

M. Butuc-Brigai

31.08. – ZIUA LIMBII ROMÂNE

 

 LIMBA    NOASTRĂ

 

  Motto:  Limba noastră-i limbă veche încifrată-n Tărtărie,

               Ce-au vorbit-o moşii noştri prin Carpaţii înstelaţi,

               Ea e veche ca şi timpul, plămădit din veşnicie,

               Giuvaier dintr-o comoară, împărţită între fraţi.

 

Păstorindu-şi din-ceputuri turme pe-un picior de plai

Din cuvinte unse-n miere şlefuit-au Mioriţe,

Ce din tată-n fiu trecut-au prin frumoase guri de rai,

Să se ştie că de-aicea, n-i e trag a noastre viţe.

 

Întinzându-şi peste lume cea moşie şi avere

În cuibarul vieţuirii înmulţitu-s-au străbunii

Şi-ntorcând mereu ţărâna şi-au luat de-aici putere

Ca vecinii să îmi ştie, că pe-aici, ei sunt stăpânii.

 

Mai apoi, trecând prin timpuri, tot mergând în urma turmei

Au ajuns spre malul lumii ca să pună stâlpi de ţară,

Iar pe-acolo, cap de neamuri au rămas, cu dorul mumei

Cu-a lor zei, cu dulcea limbă ca o zi de primăvară.

 

                                     **

Azi, din ce am fost odată suntem doar o amintire,

Mult prea blânzi şi prea slugarnici din ce-am fost mai altădat,

Cu vecini perfizi şi hulpavi, ce ne fură în neştire

Trupul ţării şi averea, ce străbunii le-au lăsat.

 

Numai limba şi credinţa ne mai ţin uniţi în vreme

Şi speranţa, că odată mai veni-va un Mihai,

Ce s-adune laolaltă, sub înaltele-i însemne

Ce furatu-ne-au străinii şi pe cei de-un singur grai.

 

                                          Mircea Dorin Istrate

 

 

 

 

 

RUGĂ  PENTRU  LIMBA  ROMÂNĂ

 

 Motto: ,, Trecător prin ceruri ninse

                 Cu luceferii în roi,

                 Însfinţesc cu-a mele vise,

                 Urma carului cu boi’’

 

Doamne ce-ai făcut atâtea pentru raiu-ţi din poveste

Unde neamuri nesfârşite dimpreună veşnicesc,

Fă de vrei, ca toţi aceştia să vorbească romăneşte

Că nu-i limbă mai frumoasă pe întinsul tău ceresc.

 

Are miere în cuvinte şi e leac de pus la rană

Dacă ţii în al tău suflet tăinuitele dureri,

Ea împacă şi uneşte, ce dezbină şi destramă

Şi e vorba îndulcită la iubiri de primăveri.

 

Şi-apoi Doamne, rugi smerite ce ’nălţăm la ceruri sus

Pline toate de nădejde pusă-n ultima speranţă,

Doar în limba românească au cuvântu-n jale uns

Când cerşim iertări spăşite, la păcatele din viaţă.

 

Şi-apoi doina cu aleanul, şi-apoi dorul cu fiorul

Nu Tu pusu-le-ai, Mărite, în cuvântul eminesc?

Inimi toate să tresalte, însfinţească-se cu dorul

Când poeţii vruţi de tine, româneşte glăsuiesc.

 

N-ai pe boltă un Luceafăr înroit cu alte stele

Care-n noapte luminează nesfârşitul Tău ceresc?

Şi-apoi raiul fără margini, îmbuibat cu toate cele

Nu e plin de noi românii, ce pe Tine te slăvesc?

 

De-asta fă a noastră vorbă toţi pe-acolo s-o vorbească,

Că e limbă de Cazanii însfinţită de dieci,

Şi e veche ca Adamii din grădina Ta lumească

Ce ne-ai dat-o să o ducem, din-ceputuri până-n veci.

 

                                           Mircea Dorin Istrate

 

 

 

 

 

 

A  NOASTRĂ  LIMBĂ  ROMÂNEASCĂ

 

Cum sună limba românească, urechii care o ascultă,

V-ați întrebat măcar odată, așa, din pură întâmplare?

E lină, dulce și doinită,  de toți ce-o simt, ușor vorbită,

Iar pentru suflete și inimi, alintător-vindecătoare.

 

În  ea e mierea bucuriei și întristata amăreală,

Divinul ce-i într-o iubire și visul ’nălțător spre stele,

Iertări smerite la greșeală, cerute-n rugă, cu sfială,

Și dorul pus în bobi de lacrimi, din toate simțurile cele.

 

E șoapta mută care spune mai mult de câte sunt de spus,

Cuvântul iertător greșelii și-nălțătoarea mulțumire,

Durerea ceea fără margini din bocetul la cela dus

Și în lungimea unui vers, la toate astea, lecuire.

 

Și-apoi la noi și cucul cântă în dulce graiul românesc

Iar ciocârlia-n tril se-avântă ne spuie cântul ei divin,

În limba noastră și izvorul și vânturile îmi șoptesc

Și-o strună-n cântul ei ne-adună,  în jurul unei căni cu vin.

 

A noastră limbă-i limbă veche, lăsată-n rând de la strămoși,

Vorbită de Adamii noștri în caldul ăstui cuib de lume,

Voi moștenire-n rând lăsați-o, avere pentru norocoși,

Ce-n veci de veci să mi-o păstreze, că-i  veche taină și minune

 

                                          Mircea Dorin Istrate

 

 

 

 

 

CE  E  LIMBA  ROMÂNESCĂ?

 

Ce e limba românească?

Frumuseţi ce stau să nască

Din cuvintele măiestre,

Ca muşcate la ferestre,

Dor nestins şi alinare,

Vechi blestem şi îndurare,

Leac la inima răpusă,

Cea speranţă-n Maica pusă,

Pildă şi proverb ce spune

Nesfârşita-nţelepciune,

Chiuitul de la nuntă,

Taină veche, neştiută,

Doina plânsă în caval,

Clipocitul unui val,

Tolba plină cu poveşti

Şi iubiri dumnezeieşti,

Dragostea de neam şi ţară,

Lacrima din ochi de mamă,

Nălţătoarea cea iubire,

Nostalgii din amintire,

Bucurii prinse-n visare,

Bocet trist de-nmormântare,

Viaţa scursă-n veşnicie,

Tot ce-a fost şi ce-o să fie,

Harul pus în Eminesc

Din divinul cel ceresc

Leac la suflet, alinare,

Nesfârştă încântare.

 

              Mircea Dorin Istrate

 

 

 

 

 DE  CITESC  A  TALE  VERSURI

         Lui Eminescu, Luceafărul limbii române.

 

De citesc a tale versuri mă-nfior cătând cu gândul

Spre Măritul, care-ncuget ţi-a turnat dumnezeire

Şi-n cuvânt ţi-a pus simţire, iar cel suflet miruindu-l

La ’nălţat peste a noastre, să se facă nemurire.

 

Tu, în slova-ţi mângâiată pus-ai jalea şi cu dorul

Şi iubirea să ne urce spre cerescul cel divin,

Nerăbdarea tinereţii, mări de lacrimi şi fiorul

Ce să-mbete-a noastre inimi, ca pocalele cu vin.

 

Mai apoi,  în nopţi cu lună ne-ai purtat prin universuri

Să ne-arăţi nemărginirea lumilor de-acol’ de sus,

Cum genuni ce nasc luceferi, înlăuntrul unor versuri

Tăinuiesc iubiri măreţe, petrecute în ascuns.

 

Iar pe lacul plin de nuferi tremurând în unduire

Sub ascunsul unui nour, pe o noapte înstelată,

La o tânără codană îndulcită cu iubire

I-ai vândut un roi de stele, pentr-o gură sărutată.

 

Când în codrul de aramă ţi-ai ascuns copilăria

În poiana înflorată sub o buză de izvor,

Ai ştiut că vine-o vreme când te-ncearcă nostalgia

Şi-ntr-o lacrimă usca-vei fierbinţeala unui dor.

 

În scurtimea vieţii tale moşii ţi i-ai pus în ramă

Ca aminte să-ţi aducă de măririle trecute,

Când pe domnul şi prostimea îi dureau aceeaşi rană

Şi-mpreună sângerat-au în onoare  şi virtute.

 

Când te-ai dus din astă lume în vecia ta cerească

Domnul te-a aprins Luceafăr sus pe boltă-n nemurire,

Iar în urmă ta lăsat-ai, din ce-a limbă românească,

Mierea dulcilor cuvinte, să se facă nepieire.

 

                                       ***

Când citesc a tale versuri, bobi de lacrimi de pe geană

Cad pe sufletu-mi ce încă se-ndulceşte cu-al tău vers,

Şi atunci te văd cu gându-mi ca pe-un sfânt fără prihană

Ce-nsfinţeşte a sa urmă, colindând prin univers.

 

                               Mircea Dorin Istrate

 

 

 

DOR  ȘI  DOINĂ

 

Motto:  Eu ,,DORUL” l-am găsit în, ,,FOAIE  VERDE”

             Pe unde veșnicia  mi l-a pus.

 

Cuvântul DOR  și DOINĂ, doar tu îl înțelegi,

Române ce-n trăire ai ale tale legi,

De suflet și de minte, de inimă dictate,

Rotundul lor să-l simtă tot neamul ce ți-e frate.

 

În alte limbi, la alții, al vorbei înțeles,

În minte și în suflet nu dau nicicum un ghes,

Doar noi pe astă humă ades ne-nfiorăm

Când spunem  ,,Dor și Doină” și-n suflete vibrăm.

 

Cuvântul DOR cuprinde simțirea noastră toată,

Când încă ne-nfioară privirea cea de fată,

Când duși suntem departe de țara noastră dragă

Și gândul ni-i la dânsa, mai toată ziua-ntreagă.

 

Când moși bătrâni întoarcem viața noastră-n gând

Și stăm postăți de timpuri acolo rând la rând,

Când am dori ca ceia ce-acuma-s duși în moarte

Cu noi să fie-aicea și nu în ceea parte.

                           *

Când DOINĂ zicem încă, în suflet fiecare

Îmi simte o durere în picurări de jale,

O ducere cu gândul la ce de-acum e dus,

Speranța ce din caier s-a tors demult pe fus.

 

E mai întotdeauna durere și suspin,  

Nostalgică visare în chinga unui chin,

O pierdere ce încă ți-aduce întristare,

O clipă nepierită ce nu se vrea-n uitare.

                              **

Să știți că până încă avem în noi un DOR

Și-o  DOINĂ să le ducem cu noi în viitor,

Avem în noi simțire lăuntrică, curată

Și-om fi români de-apururi, cu tot ce-am fost odată.

                            ***

Când spui: ,,Mi-e Dor de tine” și-o boabă lăcrimată

Va umezii o geană la fel ca altădată,

Cuvântul cela vine din suflet și simțire,

Din inimă și minte, te umple de iubire.

 

                             Mircea Dorin Istrate

 

 

 

 

ȚINEȚI  LIMBA  NEPIERITĂ

 

Moșii noștri, înțelepții, pusu-ne-au în gând povață,

Să-nvățăm că doar credința  și cea limbă țin în viață

 Neamul nostru din-ceputuri, până-n ziua de apoi,

Ca să fim pe huma noastră și în bine și-n nevoi.

 

Că doar limba și credința dau speranță și putere

C-al nost neam, ce-i vechi cât lumea, niciodată nu va piere,

Iar de-om ține între graniți pe acei care vorbesc

Limba noastră strămoșească, vom ajunge în ceresc.

 

Numai limba românească are-n ea cuvântul DOR,

Ce doar noi îl înțelegem, îl simțim, ne poartă-n zbor,

Ne ridică în tăria cerului  cel însfințit,

Ne alintă, ne mângâie în smerit și-n fericit.

 

Și-apoi câte mii cuvinte cu-alte mii de înțelesuri

Dau în  rând din fiecare minunate alte sensuri, 

Ce fac limba noastră vie, dulce ca o primăvară,

Ce de-oalinți în al tău suflet, ții în tine o comoară.

 

 MAICĂ, DOINĂ, NEAMUL,  ȚARA,  HUMA, toate-s lăcrimate

Și cu viața noastră-ntr-una din vechime-s apărate,

De-asta marile cuvinte au în ele cea putere

Ce ne fac eroii zile, când ea, patria, ne-o cere.

 

Țineți limba nepierită, țineți datina străbună,

Țineți sfinte obiceiuri de din vremea cea bătrână,

Și păstrați dulceața limbii, ceea veche, din-ceput,

Ca să știm că suntem umbra timpului  pe-aici trecut.

                                *

 Limba noastră românească e un figure de miere,

Dați-i sfântă-nchinăciune să își ia din noi putere,

Că de-o ținem în onoare, în curat și în cinstire,

Fi-vom ici, pe huma asta, timp lungit, spre veșnicire.

 

                             Mircea Dorin Istrate

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

DOVEZI  DE  VIEȚUIRE

 

Istoria străveche, aceea adevărată,

Stă-n limba cea vorbită de bunii mei moșneni,

În semne încifrate în lut sau pe vreo piatră,

La sfânta Tărtăria, Dârjov, ori Cucuteni.

 

Pe-atunci, în vechea lume, cuvântul era lege

Și în puține semne puneai un  legâmănt,

Vreo vrajă,imn de slavă, ori fapta unui rege,

Blesteme ce dușmanii să-i bage în mormânt.

 

În datini și-obiceiuri stau zile însemnate

Anume dară puse să ținem bine minte,

Ne fie de-o schimbare, de-un hram, de sănătate,

Să știm ce-a fost în urmă și cum o fi ‘nainte.

 

Așa era viața  pe-atunci, în cele timpuri,

Un semn, erau cuvinte spunând ceva anume,

Porecla ta și locul erau însemn de neamuri,

Iar fapte mari făcute, te încinsteau c-un nume.

 

Ascunse în legende, în mituri, în povești,

În vechile balade se tăiniuesc  adânc

Eroi din cele timpuri din spițele-omenești,

Ce în al lor pomelnic, bucăți de vremuri strâng.

 

Citește-le cu grijă, că ele îți vor spune 

Cum  fost-a a lor viață, în timpul cela scurs,

Eroii și-a lor fapte din vremile bătrâne

Ce-n fila de poveste, e adevăr ascuns.

 

Învață și păstreaz[ în țandără de minte

Minunile acestea,  istorii curgătore,

Ele-s dovadă vie, de ce a fost ‘nainte,

De cum prin astă lume, trecut-am în urcare.

 

                               Mircea Dorin Istrate

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

VORBĂ  VECHE  BĂTRÂNEASCĂ

 

Mi-e dor de-o vorbă veche, bătrânească

Ce are-n ea atâtea înțelesuri,

Rămasă din cea limba strămoșească

Cu tâlcul ei vrăjit, plin de eresuri.

 

În ceea vorbă-i multă-nțelepciune

Ce-au adunat-o-n veacuri de gândire

Strămoșii făcători de fapte bune

Ce au acum în ceruri izbăvire.

 

Nici nu gândim ce-avere ne lăsară

Și ce comoară-n grai e tăinuită,

Că vorba cea bătrână-i floare rară,

Ea înstelând cea  limbă ce-i vorbită.

 

Prin ea legăm trecutul de departe

Cu mersul zilei cele-i de acum,

De-o mai vorbim nimic nu ne desparte

De-al nostru început, pe-acesta  drum.

 

Bătrâna limbă fie-ne ca moaște-n

Biserica vorbirii românești,

Prin ea oricine-n lume recunoaște

C-aici am fost din timpuri strămoșești.

 

Că VATRA-i vatra noastră din-ceputuri,

Că MOȘUL  CEL  BĂTRÂN e Dumnezeu,

Că DORUL nostru-i numa-n aste luturi,

Că STRUNGA și RĂBOJUL am doar eu.

 

Că  ceia TROACĂ  fosta-mi scăldătoarea

Și-n COPÂRȘĂU m-or duce-n ȚINTIRIM,

Că MUMA e atoateștiutoarea

Și-n fața lui IO, eu doar mă-nchin.

                         *

Țineți la limbă, HASNĂ să vă fie

Când mi-o GRĂIȚI , că bine îmi alegeți,

Că-n rai de-ajungeți, ca să-mi fiți vecie,

Cu ăi bătrâni puteți să vă-nțelegeți.

 

                 Mircea Dorin Istrate

 

 

 

 

 

 

LIMBA  BĂTRÂNEASCĂ

 

Mi-e dor de limba bătrânească, cu vorba-i moale, liniștită,

Din vreme veche, strămoșească, pe-aicea încă nepierită,

În spusa ei sunt vremi bătrâne și-atâtea taine încifrate,

Atât adâncă-nțelepciune, șirag de perle adunate.

 

Cuvintele în ea îmi cântă, avându-mi tril de ciocârlie,

Ce-n preasmerenie se umplu de dor arzând și bucurie,

În zisa lor se-nlăcrimează fiorul  pus în Mioriță,

Iar în lucrarea cea surpată, jertfelicita nevestiță.

 

Și câte încă vechi zicale ce le-au rostit demult străbunii

Ne fie stup de înțelesuri, avere ce-au purtat-o bunii

Prin viața lor și-apoi mi-au dat-o, ajungă-ntreagă pân’ la mine,

Iar eu ți-oi da-o măi nepoate, s-o porți și-n veacul care vine.

 

Cu ea ne-am dus în largul lumii când pus-am stâlpi de noi popoare

Ce s-au întins pe dunga zării lărgind bătrânele hotare,

De-aceea astăzi încă spunem că-n jur-prejur avut-am frați,

Iar încă mult mai pe departe avem pe-acolo veri, cumnați.

 

                                      *

Grăiți-mi limba ceia veche, că ea ne leagă de trecut,

Să știm c-aici am stat de-a pururi în cuibul nostru, dinceput,

Și nume-am dat la toate cele în limba veche, bătrânească,

Așa că voi păstrați-o dară, să poată încă, viețuiască.

 

Nu mi-o stâlciți că-i piere gustul și frumusețea și-nțelesul,

Devine searbădă și goală, își pierde farmecul, eresul,

Ea ne-a ținut uniți prin veacuri pe toți de-un neam și-același grai

Și poate sus, prin cele ceruri e limba vorbitoare-n rai.

 

Eu țin la limba mea străveche, ce-n rând tot neamul mi-a vorbit-o

Și care eu, la fel ca dânșii, mereu în vremuri mi-am iubit-o,

Cu ea mi-am scris prin veac trecutul și viitorul ce-o să vie,

Cu ea cerșim iertări la Domnul, cu ea ne-ngroapă popa-n glie.

 

                                         **

Pe humă pune-oi un pripon, să țin cu brânca nemuritul

Și-n dosul stânii-ntr-un cotlon, răvaș să am cu veșnicitul,

Când  nevoit, din cele două, lua-voi doar o crestătură,

Pe lângă mine treacă timpuri, ajungă-n cele de din urmă.

 

Acolo tot pe voi, românii să vă găsesc îmbătrâniți,

Ca noi, ce-om fi cei de pe urmă, să fim înveșniciți ca sfinți,

Că l-am slujit pe Preaiubitul de când am fost Adamii humii

Și până-n ceasul de pe urmă, când bate-va sfârșitul lumii.

 

                                                 Mircea Dorin Istrate

 

A  NOASTRĂ  LIMBĂ  ROMÂNEASCĂ

 

Cum sună limba românească, urechii care o ascultă,

V-ați întrebat măcar odată, așa, din pură întâmplare?

E lină, dulce și doinită,  de toți ce-o simt, ușor vorbită,

Iar pentru suflete și inimi, alintător-vindecătoare.

 

În  ea e mierea bucuriei și întristata amăreală,

Divinul ce-i într-o iubire și visul ’nălțător spre stele,

Iertări smerite la greșeală, cerute-n rugă, cu sfială,

Și dorul pus în bobi de lacrimi, din toate simțurile cele.

 

E șoapta mută care spune mai mult de câte sunt de spus,

Cuvântul iertător greșelii și-nălțătoarea mulțumire,

Durerea ceea fără margini din bocetul la cela dus

Și în lungimea unui vers, la toate astea, lecuire.

 

Și-apoi la noi și cucul cântă în dulce graiul românesc

Iar ciocârlia-n tril se-avântă ne spuie cântul ei divin,

În limba noastră și izvorul și vânturile îmi șoptesc

Și-o strună-n cântul ei ne-adună,  în jurul unei căni cu vin.

 

A noastră limbă-i limbă veche, lăsată-n rând de la strămoși,

Vorbită de Adamii noștri în caldul ăstui cuib de lume,

Voi moștenire-n rând lăsați-o, avere pentru norocoși,

Ce-n veci de veci să mi-o păstreze, că-i  veche taină și minune

 

      Mircea Dorin Istrate

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

VĂ  LAS

                   Motto:

          ,,Trecător prin ceruri ninse/ cu luceferii în roi,

                     Însfințesc cu-a mele vise,/ urma carului cu boi”

 

Venit e timpul meu de ducă, din lumea-n care am iubit,

Corola florilor din luncă, cel susur de izvor grăbit,

Un cimbrișor pe cărăruia ce șerpuia spre vârf de deal,

Acolo unde priveghează, bătrâna stână din Ardeal.

 

Le las la cei ce vin în urmă, pădurea ce-am găsit-o crâng

Și via dulce, îmbrumată, cu-ai săi ciorchini ce-n teascuri plâng,

Pomiștea popii de pe Coastă cu toate merele-i de aur,

Povești de la bătrâni știute, cu Feți-Frumoși și cu balauri,

 

Codanele, cu ochi ca marea ce tinerețea mi-au vrăjit,

Și bolta nopții înstelate, cu norul ce ne-a ocrotit,

Când ne vindeam pe-un pumn de stele înflăcărate sărutări

Și-n șoapte ne juram iubire, în clipe lungi, de amânări.

 

Și Valea v-o mai las pe toată, cu mure-n soare îndulcite

Și tot hotarul cu bucate și lanuri grele unduite,

Și colilia pe pășune, frăguțe dulci, însângerate

Și turma veșnic înnoită amirosind a caș și lapte.

 

Și țintirimul de pe Dâlmă cu bunii mei lăsați însemn

Ce-și dorm sub pruni vecia scrisă pe învechite cruci de lemn,

Și scocul morii ce odată ne-a săturat flămânda gură

Și truda de țăran pe humă, s-avem mereu de-mbucătură.

 

Și în cuprinsul lor, a toate, vă las biserica din deal,

De timpuri toată  însfințită în ruga lacrimilor val,

Să știți că doar prin ea ne ținem cuibarul nostru la un loc

Sub  patrafirul de credință și ce dă Domnul, la soroc.

 

                                             *

 

Mai mult de-atât nu am, și-i bine, să fiu sărac când mă voi duce

Să veșnicesc cu neamul care, pomelnic stă  înscris pe cruce,

De-aceea când, mă dați veciei să ziceți doar, un: Doamne-l iartă!

C-a fost și el o clipă scurtă, un suflet bun, pe astă vatră.

 

Și de-ți simți c-așa vă vine, pe tremurata voastră geană  

Un bob de lacrimă să puneți, la suflet faceți-i pomană,

Și-apoi, trei zile adunate să mă vorbiți numai de bine,

Să pot ajunge-n raiul care, găsi-va loc și pentru mine.

 

 

 

 

STRĂBUNUL  MEU  ŞI  LIMBA MEA BĂTRÂNĂ

 

Lui Moşu-i mulţumesc, lui Mama tână

C-au vorovit în limba cea bătrână

Şi mi-au lăsat-o dar dumnezeiesc

Să ştiu ce limbă veche, mai vorbesc.

 

Cuvintele că au o rădăcină

Ce din ceresc lăsată-i ca să vină

Şi că la ea de încă mă cobor

Voi fi cu moşi mei în lumea lor,

Şi cu  Adamii ceia de-nceput

Ce pe aici cu turma mi-au trecut

Mergând spre largul lumii, rând la rând

În mii de ani, ţinând mereu în gând

Poveştile din vremea de-nceput

Şi-ntâiul scris pe ciobul ud de lut,

Cântări şi datini, vrăji de lecuit,

Mărgele pentru fete de iubit,

Şi portul vechi din vremile bătrâne,

Şi rânduiala de făcut la stâne,

Răbojul pus la grindă ca socoată

Şi zeii cei ce făc a noastră  soartă.

 

Şi în vecia clipei cât mi-au stat

În locul cel de-acolo-ndepărtat

Şi-au mai adus aminte de-a lor casă,

De neamul lor viteaz, trecut prin coasă,

De cât popoare au lăsat în urmă

Împestriţând pământul cu-a lor urmă.

                          *

Aşa că dacă astăzi ţi se pare

Că vorba ta îşi are-asemănare

Cu alta de la capătul de lume,

Tu poţi să spui că eşti din vremi bătrâne

Un cap de neam ,ce-ai fost în mare fală,

Iar ei îţi sunt nepoţi, de bună seamă.

 

Ridică-ţi fruntea, stai în măreţie

Şi lasă-i pe mişei la tine vie,

Nu te-or putea nicicând să te răpună

Că tu eşti peste tot în astă humă

Însângerată piatră de Columnă.

Şi-n orice ciob ce-n mâna mea îl strâng

Pe tine mi te laud şi te plâng,

Străbunul meu, vecie pe pământ.

 

                Mircea Dorin Istrate

 

 

 

VOROVIND  CU  BUNA

 

-Tulai Doamne, Bună, folele mă dor

Că trii pumni de prune am mâncat asară,

Chisăliţă încă şi-apoi minteni mor

Că am fost pre hulpav, rău ca să nu-ni pară.

 

-Apoi mă băiete, zâce draga Buna,

Io ţ-am zâs într-una hii mai stâmpărat,

Ai băga în tine sorele şî luna

Cât îni fugi tu zâua hămesât prin sat.

 

Stai pe lângă mine de grâjeşte vaca,

Adă o luţărnă bună la purcei,

Leagănă pruncuţu pân-o hi să tacă

Că ţi-oi da cereşă să îţi faci cercei.

 

Taie buruiană, fă un piricar

Aivă puii cloştii până măne sară,

Du-te şi aşază luitrele la car

Moşu-to să ducă cucuruz la moră.

 

Ia tu fedeleşu şi-un ulcior de toartă

Să-ni aduci de grabă apă de izvor,

Să vă fac o zamă de fusaică lată

Şi c-o costă friptă bine în cuptor.

 

Pân-o hi să hiarbă mămăliga mare

Fă vre-o zece pupe bune pentru boţ

Şi-apoi la aniază, fă de du mâncare

La a noşti care-s, pe hotare toţ.

                         *

Domne cătă treabă am de-amu a face

Când, acol’, la Vale, plin îi de copii,

Trece-o zâua asta chiar de nu am pace

Ş-apoi mâni la scaldă totă zâua-i hi.

 

Poa’ să facă Buna tăt ce vre să facă,

Că io, Doamne Sfinte, n-o mai slugărăsc,

Numa zâua asta încă să-ni mai treacă

Ş-apoi mâne fi-va, rai împărătesc.

                        **

Azi, cu gândul caut vremea cea bătrână

Sus, în Dealul Crucii, colo-ntre melini,

Nu-s mai Tata, Mama, Moşu, Mama tână,

Casa, curtea, şura, locu-i plin de spini.

 

Să iertaţi cu toţii, câte supărări

Va făcut copilul cela fără minte,

Peste tot şi toate pune-oi împăcări

Şi-un sărut pe suflet, preasmerit, cuminte.

 

Cum ţi-aş da Mărite anii puşi în soartă

Ce-i mai am de-acuma până la sfârşit,

Numai dă-mi o ziuă, mare, lungă toată,

Şi mă fă copilul cela fericit.

 

Aş griji purceii, puii, cloşca, vaca,

Duce-oi de aniază, sus, în Continit,

Toate înc-oi face Bunii, că săraca

Mult mă tot iertat-a căte i-am greşit.

 

Ne-am trecut prin lume, toţi câţi am venit

Din copilărie, raiul pământesc,

L-am gustat o clipă şi l-om tăinui

Steie-ne în suflet, dar dumnezeiesc.

 

                   Mircea Dorin Istrate

 

 

 

 

BOLÂNDĂ-I  LUMEA

 

Bolândă-i lumea! zâce Moșu, bolândă-i dară! zâce Buna,

Tăhui la cap îs tăț de-acuma și nu-i mai unul breaz din ei,

N-au  să se-nșiruie cu cine, că tăț pământ și apă-s una,

Corcită turmă dezlânată, fără cârmaci, ca vai de ei.

 

Necopț îs ăi de az și încă, nu mi s-or coace niciodată,

Li-i mintea numa cum să strângă și cum în fală să să-nfoaie,

În ei credință nu-i o boabă sămânță bună-adevărată,

Să veștejăsc în tot șî-n tăte și ce îmi fac, apă-i de ploaie.

 

De hăi bătrâni nu mai ascultă, că ei le știu de-amu pe tăte,

O datină și-o zâuă sfântă uitată-i pentru ei de mult,

Tăț beau poșârcă îndulcită, îmi pipă și ficiori și fete

Și la păcate doar li-i gândul, în ei nu-i aur, numa lut.

 

Păi deia-i bai și deia-i hâră și moare lumea în bătaie,

Ne bate Dumnezău drăguțu că la păcate jânduim,          

Aiastă lume-o hăsnășim cât dealuri fi-vor și păraie

Și apa-n piuă om tot bate-o, cât încă vremi ne-om cătrăni.

                                       *

Țâfnoasă-i lumea și bolândă și cum îi ea sântem și noi,

Nu-i mai iertare, nici iubire, că mult prea plină-i de arțag,  

O molimă acum venită-i, să mai rărească dintre noi,

Să ne înfrice al ‘nost suflet, că-i plin de-atâta mâzgoșag.

                                       ***

Așa  gândit-a ghiata Buna, până în clipa când s-o dus

La șepte zâle după Moșu, în țintirim, la loc umbros,

Iar a lor suflete curate, s-or veșnici la ceruri sus,

În lumea care și-au dorit-o, în ceata Domnului milos.

 

Cu ei s-a dus și limba veche, rămasă urmă din strămoși,    

Comoară fără de pereche, alint la supărări și jele,

O vorbă de mai ținem minte, suntem din ăia norocoși

Și mulțămi la moșii care-s, pe bolta-n nopți, un roi de stele.

 

                                                 Mircea Dorin Istrate

 

 

 

 

 

 

                 De prin hărți străine, stânge-ne Tu, Doamne,

                            Pe aceia care încă glăsuim,

                      Limba Românescă și-n a ei hotare

                        Pe vecie încă , hai să ne unim.

 

 

&&&