Vulturii financiari occidentali decid deja cine primește ce din ceea ce rămâne din carcasa ucraineană, un exercițiu în care sunt bine antrenați.
Au trecut acum aproximativ șase luni de când Rusia a
început ofensiva pentru eliberarea poporului din estul Ucrainei. La început,
revărsarea iubirii și compasiunii față de Ucraina din Occidentul colectiv a
fost încântătoare. Mass-media de masă, proaspăt ieșite din complicitatea lor
genocidă cu Covid 19, a trecut, schimbat macazul în viteză.
Rusofobia pe steroizi a fost „lucru nou”. Toate
lucrurile rusești trebuiau interzise și, desigur, Putin a fost declarat noul
Hitler. Blogosfera era aprinsă cu un subiect nou cu care cei mari și buni
puteau să-și traseze drumul spre rai.
Steagurile ucrainene erau peste tot, iar albastrul
și galbenul au devenit culorile la modă. Liderii occidentali s-au scos unii pe
alții din cale pentru a condamna Rusia și pentru a-și proclama dragostea și
sprijinul nemuritor pentru poporul ucrainean.
Desigur, nu toți ucrainenii, nu vorbitorii de limbă
rusă din Est, care fuseseră bombardați și uciși fără încetare în ultimii opt
ani, ci doar cetățenii recent deranjați care nu vorbeau rusă. Această
compasiune selectivă a fost pe deplin afișată, deoarece toți politicienii
marionete occidentali au intrat într-un mod complet de tip dur pentru a încerca
să arate puternici în fața unui electorat care după Covid i-a disprețuit deja
pe scară largă.
Această poveste de dragoste occidentală a fost, din
păcate, prea scurtă pentru globalişti. Ei petrecuseră opt ani încercând să
provoace Rusia la o ofensivă militară. În timp ce guvernele occidentale au
continuat să-și proclame sprijinul pentru Marioneta Zelensky, oamenii din Vest
s-au răcit rapid în afecțiunile lor.
Poate că a fost conștientizarea că au fost mințiți
din nou și că de fapt conflictul nu a început în februarie, ci a început de
fapt de opt ani. Poate pentru că și-au dat seama că războiul este purtat de
neo-nazişti ucraineni care comiteau atrocități de nespus asupra oamenilor.
Sau poate știind că Ucraina nu a fost de fapt o
democrație, ci un regim opresiv violent care a suprimat democrația și
drepturile minorităților. Din păcate, este mai probabil pentru că încep să
înțeleagă cine va plăti prețul războiului: adică ei.
Europa de Vest va experimenta în curând o iarnă
lungă și rece. Penuria de alimente și energie împreună cu inflația
incontrolabilă vor aduce acasă realitatea adevăratului cost al războiului. Va
lovi puternic un continent care a cunoscut în mare parte pacea neîntreruptă și
confortul relativ începând din 1945.
Chiar și cei mai „virtuoși” dintre primii iubitori
ai Ucrainei își reconsideră poziția. Inclusiv mulți dintre liderii occidentali
care au ajuns la concluzia inevitabilă că Rusia câștigă războiul și armata
ucraineană se află într-o poziție imposibilă. Apar fisuri în rândul țărilor
membre UE care, în general, nu s-au plăcut una pe cealaltă de la început.
Politicienii vor trebui în curând să răspundă în
fața cetățenilor care vor dori răspunsuri la motivul pentru care se luptă cu
Rusia și de ce nu au căldură. Oricare ar fi fost sprijinul pentru război pe
care l-au dat la început, se pare că a dispărut în mare măsură.
Reprezentanții UE, SUA, Marea Britanie, Japonia și
Coreea de Sud s-au întâlnit la începutul lunii iulie în Elveția la „Conferința
de redresare a Ucrainei”, numită cinic. Un titlu mai onest ar fi fost „Cum ar
putea profita puterile financiare de pe urma devastării pe care au provocat-o”
Dar ei preferă titluri mai inofensive.
Vulturii financiari occidentali decid deja cine
primește ce din ceea ce rămâne din carcasa ucraineană. Este un exercițiu în
care sunt bine exersați. Aceeași terapie de șoc neoliberală impusă Rusiei după
destrămarea Uniunii Sovietice este tocmai ceea ce este planificat pentru
Ucraina postbelică.
Privatizarea activelor sectorului de stat (puternic
în Ucraina), reforma legislației muncii, reforma funciară și vânzarea
terenurilor și activelor ucrainene către investitori străini.
Au existat puține sau deloc discuții despre orice reconstrucție,
totul a fost doar despre prada. Cu puține excepții, poporul ucrainean se opune
în mod virulent tuturor.
Aceleași majorități a ucrainenilor nu-i place nici
faptul că țara lor cândva mândră este condusă de oligarhi și naziști. Sau că
președintele ales democratic a fost răsturnat printr-o lovitură de stat
susținută de Occident în 2014. Sau că toate partidele de opoziție și
instituțiile de presă neobeniente noii puteri au fost închise. Sau că le-au
fost târâți fiii într-un război la care nu doreau să participe.
Oamenii informați din Ucraina știu foarte bine ce
s-a întâmplat cu Rusia sub terapia șocului neoliberal din anii 90, înțeleg
inamicul cu care se luptă Putin și știu că acel inamicul nu este prietenul lor.
Occidentul vrea să primească Ucraina în îmbrățișarea
caldă a UE.
Acest lucru prevestește un viitor sumbru pentru o
țară lipsită de multe dintre elementele fundamentale ale unei economii odată
solide. Ce beneficii ar putea obține prin alăturarea la un grup falimentar de
națiuni aflate într-un experiment globalist eșuat nu a fost încă explicat
corect.
În timp ce clica NATO este dornică de „integrarea
occidentală”, mulți ucraineni văd un viitor mai bun privind spre est, spre
Rusia. Se înțelege că Rusia va păstra administrația asupra estului Ucrainei
după conflict. Rusia va investi fără îndoială în reconstruirea și dezvoltarea
acestor regiuni sfâșiate de război.
Președintele Putin a înțeles acest lucru de la
început, forțele ruse au avut grijă să evite deteriorarea inutilă a
infrastructurii și victimele civile.
Intrebarea, încă fără răspuns este cât de departe se
va extinde administrația postbelică a lui Putin? Planul neoliberal postbelic
funcționează pe anumite presupuneri. Principalul lucru fiind că știu unde vor
fi trase liniile, dacă elitele cred că pot prezice jocul final al lui Putin.
Inițial, strategia declarată a lui Putin a fost
protecția cetățenilor din Donețk și Lugansk și deznazificarea Ucrainei. Dar
acele obiective s-au schimbat, împărțirea Ucrainei între est și vest ar putea
să nu se potrivească Rusiei. A avea un vecin prietenos cu interese comune este
mult mai pe placul ei.
În cazul în care Ucraina de Vest va cădea în mâinile
occidentale, Putin nu-și face iluzii, vor exista conflicte continue de diferite
grade în viitorul previzibil. Există un scenariu în care guvernul de la Kiev
cade și fuge. Au loc alegeri deschise și libere, iar poporul ucrainean decide
în ce direcție îi sunt cel mai bine servite interesele. Acest lucru nu ar fi
posibil cu interferența occidentală, doar Rusia ar putea asigura alegeri
libere.
Dacă poporul decide că nu vrea terapia de șoc
neoliberală occidentală și se îndreaptă spre est către Rusia, fără îndoială că
președintele Putin ar saluta o Ucraina liberă și democratică ca vechi prieteni.
Asta a făcut guvernul Ucrainei în 2014, este ceea ce a stimulat lovitura de
stat de la Maidan pentru a-l înlocui pe Ianukovici, ales democratic, cu o
păpușă occidentală.
Ianukovici a decis că nu-i plăcea oferta FMI sau
condiționalitățile acesteia și, în schimb, a aranjat un acord mai bun „fără
condiții” cu Moscova. Acesta este MOMENTUL ÎN CARE RĂZBOIUL A ÎNCEPUT DE FAPT.
Putin a salvat Rusia de vulturii neoliberali occidentali, el a afirmat că
neoliberalismul a ucis peste trei milioane de ruși. Într-un ținut al
belșugului, oamenii au murit de foame.
Nu este în interesul Rusiei să vadă ca același lucru
să se întâmple și în Ucraina. Occidentul nu l-a iertat niciodată pe Putin că a
oprit jefuirea Rusiei, știe că îl urăsc, dar nu-i pasă. Dacă va putea să o facă
din nou și să salveze Ucraina, președintele Putin va fi un om fericit.
Chiar înainte de căderea Berlinului în 1945, cu
forțele occidentale și ruse apropiindu-se, berlinezii prinși în capcană s-au
resemnat cu soarta lor, totuși s-a făcut o glumă, „bucurați-vă de război,
pentru că pacea va fi teribilă”. Pentru acei ucraineni suficient de norocoși să
fie departe de zona de război, luați atenție. Căci dacă Occidentul va ajunge,
pacea va fi într-adevăr teribilă.
Autor:
Dr. Eamon McKinney, CEO și fondator al
CBNGLOBAL
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu