Reforma morții în Cimitirul Vesel

                                                                                          de Gheorghe Pârja 

Cimitirul Vesel din Săpânța are aura legendei, purtată prin țară, prin Europa, dar și pe alte continente. Ca orice legendă are lumini și cețuri. Cu interpretări de multe feluri. Am avut norocul să-l cunosc pe întemeietorul lui, Stan Ioan Pătraș. Era un personaj al cărui spirit semăna cu o ladă de zestre, care avea multe taine. Dezvăluite de mintea lui ageră, s-au întrupat în această minune care a dat, și mai dă, bătaie de cap înțelepților. Am fost martor la multe uimiri, dar și tăceri, ale unor personalități care au fost la Săpânța. Nichita Stănescu, după vreo două ore de privire, la ieșirea din cimitir a spus: râsu-plânsu! Cimitirul Vesel, în multe comentarii, e reținut printre cele mai faimoase cimitire din lume, care sunt cunoscute prin faptul că găzduiesc personalități.

Pe când cel din Săpânța este un cimitir de oameni obișnuiți, iar crucile, deși pictate, nu pot egala măreția monumentelor funerare din vestitele cimitire. Multe texte, care încearcă să individualizeze fenomenul Cimitirul Vesel, cad în păcatul clișeelor care nu au puterea de a desprinde semnificația profundă a lui. Recent, criticul literar Irina Petraș a publicat în revista „România literară”, nr 33, un articol amplu, care argumentează unicitatea Cimitirului Vesel de la Săpânța, într-o viziune nouă, prin asocierea cu concepte universale despre moarte, care ies din cercul unui sat, al unui ținut.
Autoarea îl consideră „un cimitir revoluționar, utilizabil ca argument pentru o veritabilă reformă a morții, precum cea descrisă/sperată de Edgar Morin.” O reformă a morții, scrie autoarea, ar restaura demnitatea umană, pierdută sub presiunea dogmelor, condiția de muritor, calitate supremă a ființei umane, ar putea deveni o forță. Cimitirul Vesel are dreptul de a fi considerat ca tradițional lăcaș de veci, încadrat mitologiei universale a morții. Deoarece avem de-a face cu mecanisme de înțelegere a ei și a ne amăgi cu un iluzoriu control asupra veșniciei. Autoarea consideră că la Săpânța se petrece o veritabilă resocializare a morții. Din spațiul discret și tăcut rezervat morților, cimitirul poate deveni vistiernic de vieți trecute, muzeu al trecerilor și model de viață și de moarte.
Pe spații largi, este explicată veselia de aici. Doamna Irina crede că aici te poți întâlni cu seninătatea și împăcarea. Textele de pe cruci ilustrează parcă viața în cuvinte. Sunt o poveste, opera lăsată de muritori pe pământ. Puse în cuvinte, viețile își revendică rostul. Cimitirul, ca adunare de oameni, o inedită strigare a catalogului comunitar, un cor al vocilor tăcute. Autoarea articolului îl închipuie ca un album de familie, ori de absolvire a vieții. Cu intuiția simbolului, ea descifrează în textele de pe cruci morala, umorul, satira. Fiecare exemplificate cu versuri adecvate. Insistă pe resocializarea morții. Pe îmblânzirea imaginii ei printre cei vii.
Conexiunea cu literatura națională și universală aduce exemple din creația lirică a lui Mihai Eminescu, George Coșbuc, Rainer Maria Rilke și Edgar Allan Poe. Într-un fel foarte special, socotește doamna Irina, Cimitirul de la Săpânța spiritualizează granițele dintre viață și moarte „într-o manieră uimitor de firească, dialogul celor morți cu viii continuând tocmai fiindcă se face prin scris.” Constată și Irina Petraș ce scriam eu cu ani în urmă. Sculptorul Stan Ioan Pătraș a fost scânteia, dar focul l-au întreținut oamenii satului. „Propunerea sa de comemorare colorată, împodobită, povestită a celor morți a căzut atât de bine pe așteptările oamenilor din Săpânța încât a devenit curând regulă, acceptată de toți, râvnită de toți. Continuarea ei până azi e o dovadă în plus că inițiatorul a intuit perfect psihologia consătenilor, plierea lor liberă pe o multiseculară tradiție”, scrie Irina Petraș, președinta Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România. Autoare a unor cercetări de substanță, cu un discurs erudit și subtil, o voce autentică în eseistica românească.
Textul despre Cimitirul Vesel din Săpânța este susținut, ca preocupare, de cartea ei „Moartea la purtător”, în care analizează condiția noastră de muritori. Este un articol profund, care plasează fenomenul de la Săpânța pe orbita universală. Cu asocieri și argumente. Chiar a sugerat o reformă a morții și un mod profund, inovator de a înțelege Fenomenul Săpânța, la cele aproape nouă decenii de la întemeiere. Luați seama, dragilor de ghizi turistici! Acest text poate fi folositor celor care doresc alungarea clișeelor. Pe de altă parte, am constatat că Petraș la Pătraș trage!