de Gheorghe Pârja
Dacă în biografia mea trebuia să existe și un oraș,
apoi primul este municipiul Sighetul Marmației. Și a rămas, tot timpul vieții,
locul în care am revenit, cu pașii ori cu gândul, deoarece aici mi-am conturat
destinul profesional și literar. Anii de la Liceul Pedagogic, unde m-am
pregătit să devin învățător, și am devenit cu acte în regulă, au fost pentru
mine timpul ieșirii din crisalida satului și întâile tentative de evadare pe
teritorii poetice. Multe dintre ele le-am luat din geografia Orașului de
graniță.
Lustruirea și încurajarea, spre ținutul mirabil al
cuvintelor lirice, au venit, în primul rând, din partea maestrului Gheorghe
Chivu, pictorul și poetul, profesorul meu de frumos. Mi-a predat desenul și
caligrafia. A fost studentul lui Camil Ressu și prieten de tinerețe literară cu
poeții Emil Botta, Geo Dumitrescu, Constant Tonegaru, Simion Stolnicu. Domnul
Chivu, în orele de desen, când noi elevii făceam muncă independentă, adică
desenam un măr după natură, dumnealui ne scria pe tablă versuri din marii
poeți.
Și acum țin minte o strofă dintr-o poezie a lui
Baudelaire. Când i-am prezentat prima mea încercare literară, în loc de
comentarii mi-a dăruit cărțile lor, dar și poezii de Lucian Blaga, Tudor
Arghezi și Ion Barbu. Apoi, mi-a făcut intrarea la cenaclul orașului. Aici am
aflat că Domnul Chivu era respectat de intelectualitatea orașului. Întâlnirile
de cenaclu, de marți seara, de la Casa de Cultură, au fost ocazii fericite de a
cunoaște noi universuri literare. Așa i-am întâlnit pe profesorii Eracle
Titircă, Ion Vancea, care mi-au marcat destinul literar. Apoi, oameni instruiți
din domeniul culturii: Ion Ardeleanu-Pruncu, Ion Ardeleanu-Mecena, ori
Alexandru Țiplea.
Mecena l-am numit noi, cei tineri, pentru însușirile
lui de a ne proteja literar. El m-a inițiat în structuralismul francez. Pe
băncile liceului am fost sprijinit pentru editarea revistei școlare „În prag”.
Sub îndrumarea profesoarei Ecaterina Neamțu, mama scriitorului Leonida Neamțu.
Revista fiind remarcată pe plan național, am ajuns în tabăra literară de la
Gâlma-Dâmbovița, unde m-am întâlnit cu prozatorul Alexandru Ivasiuc, născut în
Sighetul Marmației, care mi-a întărit mândria de a fi sighetean.
De aceea romanul APA mi-a rămas reper de lectură,
fiind inspirat dintr-o perioadă tulbure a Orașului. Cu girul sigheteanului
Ivasiuc, am debutat în revista „Luceafărul”, în 3 august 1968. În orașul dintre
ape am învățat ce înseamnă prietenia de lungă durată. Animați de spiritul
culturii, cu Echim Vancea, Gheorghe Mihai Bârlea, Ion Ardeleanu-Pruncu,
Alexandru Dohi, Marin Slujeru, Vasile Bârlea, Ileana Mihai, Simion Șuștic am
traversat lumina și ceața Orașului, în numele frumuseții interioare. Ne-a unit
poezia, cultura, omenescul din noi, dorul de departe și de aproape.
Spun fără emfază că la Sighetul Marmației a fost, și
este, o Școală de Poezie. Din acest nucleu s-a întemeiat celebrul Festival de
Poezie de la Sighetul Marmației. Cred și Serile de Poezie de la Desești. M-am
uitat în urma noastră și nu am văzut tulpini lirice care să reziste timpului.
Noi am dat orașului și o aură lirică, o dimensiune de durată. Poezia este
solitudine. Și în solitudine te ia dorul de Celălalt, de ceilalți. Iar dorul
este esența solidarității. Pot spune că Orașul acesta de margine de țară a
devenit Centrul sentimentelor noastre transfigurate în Poezie. Rămân dator
Orașului cu devenirea mea lirică, pe vremea în care clopotele bisericii cu
câini asediau noaptea, iar prin singurătatea orașului trecea o muzică divină.
Marți seara ieșeau de la cenaclu tinerii zei ai Poemului. Mărșăluind prin
volbura Orașului liric auzeau cum liceenele cântau imnul învățătorilor. Așa am
trăit o vreme în Palatul Scriitorilor, în rotonda în care foșnetul poemelor se
aude și acum.
Gândul luminos al confratelui Echim Vancea, de a
pune într-o antologie vibrațiile lirice ale celor care am trecut prin vama
Orașului, mi se pare că împlinește, fericit, tocmai aura unor tineri care au
fost cuprinși, definitiv, de miracolul Cuvântului. De aceea orașul Sighetul
Marmației este locul întemeietor pentru mine, din care nu am plecat niciodată.
Și pentru că are o frumoasă stradă Eminescu, pe care s-a plimbat o bună parte a
poeziei românești contemporane. În frunte cu Nichita Stănescu, poetul care a
dezmorțit lirismul din temelii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu