PICURI DE ÎNȚELEPCIUNE

Pictorul, cărturarul și... necredinciosul

1. „Fiecare artist trebuie să ia creația sa ca pe un dar de la Dumnezeu, adică în chip de povară și obligație de a o fructifica. Un astfel de artist are misiunea de gardian, conservator al unui tezaur spiritual, sursă de identitate pentru el și ceilalți. El trebuie în același timp să păstreze și să mărturisească. El trebuie să ajute și să incite pe ceilalți să comunice cu propriile lor rădăcini, un rol care este esențialmente legat pentru noi de tradiția ortodoxă. Acceptarea acestei misiuni, angajarea ființei sale profunde în acest scop, dă artistului adevărata sa investitură; în fața  unei lumi amenințate de descompunere, forțată să renege reperele fundamentale ale existenței sale, artistul trebuie să participe la sensul sacrificiului ce a mântuit lumea, el trebuie să salveze. A primit harul de a transmite mesajul creștin în pictură, în însemnările sale, dar și în discursul muzeal, devenind model, sprijin, camarad tuturor celor care au avut puterea de a păși pe același drum cu el.

Viața este imposibilă fără cruce. Diavolul se opune crucii. El reprezintă moartea, anarhia, distrugerea. În fond pentru un creștin, a alege tema crucii este un act de mărturisire. O cale prin care să spună ce are pe suflet, un fel de spovedanie”.

Horea Bernea (1938-2000),

pictor român. Fiul sociologului și etnologului Ernest Bernea. A fost directorul general al Muzeului Țăranului Român între 1990-2000. A avut expoziții de pictură în  foarte țări de pe toate continentele.

+ + + 

2. „Precum trupul, nemâncând bucatele potrivite lui, după o vreme nu mai poate fi viu, ci moare, aşa şi „SUFLETUL” care nu se hrăneşte cu citirea dumnezeieştilor Scripturi, cu vieţile sfinţilor şi cu cuvântul lui Dumnezeu nu poate fi viu nicidecum, ci este mort. Precum pomii şi ierburile mirositoare îndulcesc simţurile, veselesc ochii, desfătează gustul, face vesel sufletul privitorului, tot aşa şi „CĂRŢILE SFINŢILOR” mângâie pe cel necăjit, pe cel păcătos îl întoarce la pocăinţă, pe cel împietrit la inimă îl înmoaie, şi umilinţă îi dăruiesc, pe cel rătăcit îl întoarce, pe cel neplecat îl pleacă, iar pe om din vechi îl face nou, din mort viu, din somnul nesimţirii şi lenevirii îl trezeşte şi deşteaptă, şi îi povăţuiesc pe calea ce duce la împărăţia cerurilor”.

Veniamin Costache (1768-1846),

Mitropolit al Moldovei, cărturar creștin, traducător, 

ctitor de biserici și mănăstiri, animator cultural. Este înmormântat în Catedrala Mitropoliei din Iași.

+ + +

3. „Un om necredincios se afla pe patul de moarte. Toată viața sa, a fost împotriva a tot ce era biserică și Dumnezeu. S-a gândit ca pe ultimul său drum pământesc să-i de o ultimă lovitură lui Dumnezeu. A chemat avocatul pentru a-și face testamentul, unde a specificat pur și simplu, în secret, că el dorește ca toată averea lui să rămână diavolului. Avocatul, după moartea sa, a deschis plicul sigilat în fața justiției, unde a găsit textul scris de necredincios. La vederea celor scrise, avocatul a rămas uimit, fiindcă până acuma nu s-a mai întâlnit cu un astfel de caz: „Să lași averea ta diavolului”. Ce era să facă? S-a sfătuit cu judecătorul care a spus că voința testamentarului este lege și trebuie respectată. Așa s-a și întâmplat. A lăsat averea diavolului, adică în seama nimănuia și de toată averea s-a ales praf. Peste tot numai bălării, spini, scaieți- încât lumea se ferea de acel loc spunând că este „locul dracului”. 

„Asemenea casei și locului lăsat în voia lui, adică diavolului, tot așa inima noastră lasată fără de Dumnezeu, sau în voia ei, ajunge lăcaș tuturor răutăților, adică diavolului”.

 P.S. Iuda cap. 1, vers. 20-21: „Zidiți-vă pe voi înșivă, întru a voastră prea sfântă credință, rugându-vă în Duhul Sfânt. Păziți-vă întru dragostea lui Dumnezeu și așteptați mila Domnului nostru Iisus Hristos, spre viața veșnică” .  

Cu dragoste creștinească,

părintele Ilie