luni, 29 august 2022

România a pierdut în 2021 populația unui județ cât Covasna sau Ilfov

 


La 1 ianuarie 2022 populaţia rezidentă a României a fost de 19.038.098 persoane, în scădere cu 163.600 de persoane față de 1 ianuarie 2021, arată datele transmise marți de Statistică. Echivalentul unui județ cum e Covasna sau Ilfov, sau al unui oraș mai mare cum e Sibiu, Arad sau Pitești. 

Dintre acestea 19.038.098 persoane, aproximativ 4 milioane de români, din forţa de muncă activă, sunt plecaţi la muncă în străinătate, în special în ţările U.E.

Cauza principală a acestei scăderi o reprezintă sporul natural negativ (numărul persoanelor decedate depăşind numărul născuților-vii cu 156 mii persoane); această valoare se ajustează cu numărul naşterilor şi deceselor care au fost declarate tardiv la oficiile de stare civilă.

Populaţia urbană, precum şi cea de sex feminin sunt majoritare (54,0%, respectiv 51,1%).

Fenomenul de îmbătrânire demografică continuă să se accentueze (ridicându-se la 123,6 persoane vârstnice la 100 de tineri sub 15 ani), ecartul dintre populaţia vârstnică de 65 ani şi peste şi populaţia tânără de 0-14 ani ajungând la 709 mii persoane (3 708 mii față de 2 999 mii persoane), în creștere faţă de 678 mii persoane la 1 ianuarie 2021.

Raportul de dependenţă demografică a crescut de la 54,0 la 54,4 persoane tinere și vârstnice la 100 persoane adulte.

Soldul migraţiei internaţionale temporare de lungă durată a fost negativ (- 16 100 persoane) / Procesul de îmbătrânire demografică s-a adâncit

La 1 ianuarie 2022, populaţia rezidentă din mediul urban a fost de 10 281 mii persoane, în scădere cu 0,1% față 1 ianuarie 2021. Populaţia feminină la 1 ianuarie 2022 a fost de 9 728 mii persoane, în scădere cu 0,9% față de aceeași dată a anului precedent.

Procesul de îmbătrânire demografică s-a adâncit, comparativ cu 1 ianuarie 2021 remarcându-se creșterea ponderii populaţiei vârstnice (de 65 ani şi peste). Indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 122,4 (la 1 ianuarie 2021) la 123,6 persoane vârstnice la 100 persoane tinere (la 1 ianuarie 2022).

Ponderea populaţiei de 0-14 ani în total populație a stagnat la 15,8%, în timp ce ponderea populaţiei de 65 ani şi peste în total populaţie a înregistrat o creştere de 0,2 puncte procentuale (de la 19,3% în 2021 la 19,5% la 1 ianuarie 2022). Astfel, raportul de dependenţă demografică a crescut de la 54,0 (la 1 ianuarie 2021) la 54,4 persoane tinere și vârstnice la 100 persoane adulte (la 1 ianuarie 2022).

România continuă să fie o ţară de emigrare

România continuă să fie o ţară de emigrare, fenomenul de emigrare constituind cea de a doua cauză principală a reducerii populaţiei ţării. Soldul migraţiei internaționale în anul 2021p a fost negativ, numărul emigranţilor depăşind numărul imigranților cu puțin peste 16 mii persoane.

În cursul anului 2021, bărbaţii au emigrat într-o proporţie mai mare decât femeile (50,2%). Şi în rândul imigranţilor, bărbaţii au fost majoritari (54,7%).

Populaţia rezidentă cuprinde totalitatea persoanelor (cetăţenie română, străină sau fără cetăţenie) care au reşedinţa obişnuită în România, pentru o perioadă de cel puţin 12 luni.

Sursa: HotNews

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu