Sfârşitul abundenţei

 

De la izbucnirea războiului ruso-ucrainean, Emmanuel Macron a devenit cea mai cunoscută figură politică puternic implicată în rezolvarea crizei din Uniunea Europeană.

Preşedintele Franţei s-a întâlnit cu Vladimir Putin, a stat de vorbă cu preşedintele Zelenski, a propus soluţii fără să aibă însă un succes imediat.

Expunerea lui a fost mai vizibilă şi datorită retragerii cancelarului german Angela Merkel. I-a făcut puţină concurenţă Boris Johnoson câtă vreme a fost priemier, dar acesta şi-a dat demisia şi astfel Macron rămâne omul politic cu cea mai mare experienţă, traversând atât perioada de pandemie, cât şi începutul războiului la porţile Europei şi totodată începutul crizei.

Noul cancelar al Germaniei, Olaf Scholz, încă nu şi-a intrat în mână. De asemenea, Ursula von der Leyen nu se dovedeşte o personalitate pu-ternică, nereuşind până acum să se impună ca o voce puternică în context internaţional.

Dacă preşedinta Comisiei Europene vorbeşte, destul de târziu,

despre o reformă structurală a pieţei energiei electrice, preşedintele Macron lansează un avertisment, o adevărată teză, prefigurând sfârşitul abundenţei. Nu vor mai fi bani ieftini, în sensnul că nu vor putea fi luate credite uşor, tehnologia îşi va încetini ritmul, iar populaţia va trebui să se obişnuiască să facă economie.

Franţa are cea mai puternică structură energetică. Nu depinde de gazul rusesc. În ciuda acestui lucru francezii vor fi obligaţi să facă economie. De exemplu vor fi amendaţi proprietarii de localuri care nu închid uşile când merge aerul condiţionat.

Nici România nu stă foarte rău la resursele energetice, dar le exploatează prost. Nu face nici economie, acolo unde se consumă cel mai mult, în intreprinderile şi instituţiile de stat. Dacă la nivelul UE se anunţă o reformă structurală, din câte vedem în România nu s-au anunţat reforme structurale în niciun domeniu. Se cârpeşte pe ici, pe colo. Puţin la Educaţie, un pic la Sănătate, deloc în Administraţia Publică. În energie, acolo unde arde cel mai tare, Virgil Popoescu a devenit ministrul cel mai contestat. Aşa cum în perioada pandemiei cel mai contestat ministru a fost cel de la Sănătate, Vlad Voiculescu. Nu a scăpat de pu-ternice contestaţii nici ministrul fondurilor europene sub conducerea căruia s-a realizat proiectul PNRR, Sorin Grindeanu. S-ar părea că de regulă nu se prea nimereşte omul potrivit la locul potrivit, lucru foarte vizibil mai cu seamă în perioade de crize.

Cel mai grav este că nu se nimereşte un prim ministru potrivit nici în momentele faste pentru economie, nici când lucrurile merg prost.

De pildă Călin Popescu Tăriceanu a prins una dintre cele mai bune perioade, înainte de criza din 2008, dar a cheltuit peste măsură. Când au fost bani din belşug s-au construit terenuri de fotbal în pantă, săli de sport şi parcuri în localităţi părăsite.

Niciunul dintre şefii de guvern care s-au perindat pe la Palatul Victoria nu a fost regretat după ce şi-a terminat mandatul. Cu siguranţă nici unuia dintre ei nu i se va ridica vreo statuie. Pentru că aşa sunt vremurile.

Niciun mandat de patru ani nu a fost liniar de la început până la sfârşit.

Cu atât mai puţin se poate vorbi de un mandat liniştit între anii 2020-2024. Patru ani în care, dacă se va respecta rotativa PNL-PSD, istoria va consemna patru premieri: Ludovic Orban, Florin Cîţu, Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu.

Nici nu e bine să ne imaginăm ce ar însemna pentru o localitate patru primari în patru ani. Dar la vârf se poate orice.

Ne-am exprimat admiraţia pentru teoria preşedintelui Macron privitoare la sfârşitul abundenţei.

Cancelarul german Olaf Scholz propune organizarea unei conferinţe pe tema reconstrucţiei Ucrainei. Poate că va fi un prim exemplu de cum se poate reface ceva distrus din temelii aplicându-i principiile enunţate de preşedintele Macron: fără abundenţă, fără lucruri inutile.

 

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informația zilei Maramureș