Directia de Sanatate Publica a Judetului Maramures informeaza populatia judetului ca s-a incheiat distribuirea unui numar de 41531 doze vaccin gripal tetravalent catre cabinetele de medicina de familie si unitatile sanitare cu paturi din judetul Maramures penru prevenirea specifica a gripei in sezonul 2022-2023.
Persoanele din categoriile la risc care si-au dat acordul pentru vaccinare se pot prezenta la cabinetele de medicina de familie in vederea vaccinarii.
Categoriile la risc sunt dupa cum
urmeaza:
Persoane cu vârsta cuprinsă între 6
luni – 64 ani în evidenţă cu afecţiuni medicale cronice pulmonare,
cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat,
obezitate, astm sau cu virusul imunodeficienţei
umane;
Copii cu varsta cuprinsa intre 6 luni – 59 luni;
Gravide;
Medici, cadre sanitare medii şi personal
auxiliar, atât din spitale, cât şi din unităţile sanitare ambulatorii, inclusiv
salariati ai instituţiilor de ocrotire (copii sau batrâni) şi ai unităţilor de
bolnavi cronici, care prin natura
activităţii vin în contact respirator cu pacienţii sau asistaţii;
Persoane, adulti şi copii, rezidente în
instituţii de ocrotire socială, precum şi persoane care acordă asistenţă
medicală, socială şi îngrijiri la domiciliul persoanelor la risc înalt;
Persoane cu vârsta ³ 65 de ani;
Personalul
medical va fi vaccinat la locul de munca prin grija angajatorilor.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu