miercuri, 26 octombrie 2022

Semnal editorial - SFATURI PENTRU MÂNTUIRE, GRIJA PENTRU SUFLET de preot Radu BOTIȘ

 





















Motto:

,,Cel ce vine după Mine, nu umblă în întuneric".
RADU BOTIȘ
SFATURI PENTRU MÂNTUIRE, GRIJA PENTRU SUFLET

Volumul ,,Sfaturi pentru mântuire, grija pentru suflet", apărut în condiții excepționale, la Editura Pandaprint, Baia Mare, 2022, ISBN 978-606-95405-4-1, 156 p., cu binecuvântarea arhierească, recomandată de ,,Mărturii maramureșene", revistă de cultură, tradiție și atitudine civică, cu o prefață sau cuvânt de întâmpinare, numit ,,Lasă-te sfătuit sau Argument pentru cel sfătuit", semnat pr. Milan Bălan, este cea mai proaspătă apariție editorială, (clar, una de suflet!), a pr. stavr. Radu Botiș - un bun prieten și un scriitor de valoare. Înainte de toate, voi mulțumi, din adânc de suflet, pentru acest neprețuit dar, primit la întâlnirea de la Ulmeni, din cadrul evenimentelor organizate sub emblema ,,Toamna someșeană", de către Consiliul local și Primăria Ulmeni. Astfel de evenimente, trebuie să recunoaștem, se organizează constant în ultima vreme, dar ce este mai important, este faptul că în cadrul acestor sărbători, un loc important este alocat culturii și literaturii. Bravo, celor care organizează și propun astfel de evenimente.
Volumul organizat pe trei secțiuni, aici, numite ,,cărți", face parte din elita culturii spirituale, propusă de către consacratul preot Radu Botiș. În fapt, în paginile acestui volum găsim - sfaturi, povețe sau învățături absolut necesare pentru a te apropia, de frumoasa Grădină a Raiului.
Acest lucru îl afirmă și prefațatorul: ,,Este un mare dar de la Dumnezeu să fii un bun sfătuitor, însăși preoția are în sine misiunea de a povățui și de a conduce sufletele spre mântuire. Acest nobil scop se regăsește și în paginile cărții. Aceasta este calea, aceasta este misiunea de a povățui și conduce spre mântuire sufletele încredințate: pruncuții, copii care deslușesc lumina învățăturii, tineri și vârstnici...", (p. 4). Iată câteva sfaturi/povețe, din Cartea I: ,,Lasă deșertăciunile lumești și vino după Iisus", ,,Fii smerit!", ,,Adevarata învățătură", ,,Cum citești Sfânta Scriptură?" - sunt doar câteva exemple. Din ,,Pofte deșarte", spre exemplu aflăm că cel mândru, precum și cel zgârcit - ,,nu vor putea fi liniștiți". Tihna o va găsi cel sărac cu duhul și cel smerit. Poftele lumești, sunt patimi și aduc suferință. Aici se duce o luptă aspră. Între a fi robul acestor pofte și a avea pace și liniște în inimă.
Iată doar câteva sfaturi care ar trebui să ne fie fundament: ,,fugi de mândrie", ,,nu fi prea prietenos", fă ,,supunere și ascultare", ,,să nu vorbești mai mult decât este necesar". Sincer, sunt doar câteva din cele pe care ar trebui să le am, chiar și eu, în vedere. Preocuparea noastră majoră, sunt lucrurile trecătoare. Chiar și un necaz îți poate fi de folos. Poate să aibă un rost: ,,ele îmbunătățesc inima omului făcându-l să știe că este un străin și un călător pe pământ, care nu trebuie să-și pună nădejdea în nicio creatură de pe pământ", (p. 18). Urmează alte povețe: ,,Nu judeca pe alții", iar dacă faci o faptă, oricare ar fi ea, să fie făcută din iubire, cu sufletul. ,,Rabdă greșelile altuia", să te rogi neîncetat, iartă greșelile celuilalt pentru că și tu le ai pe-a tale, pe care, poate, chiar nu le vezi. Rugăciunea întărește și apără. Roagă-te așa: ,,Ajută-mi, Doamne, în curajul meu cel sfânt să rămân în slujba Ta; învrednicește-mă faptelor celor bune, că n-am făcut până astăzi nici un bine!", (p. 27).

Vasile BELE



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu