Importanţa orelor de educaţie fizică în şcoală

 

Educaţia fizică din şcoală contribuie nu numai la buna condiţie fizică şi sănătate a elevilor, dar, de asemenea, ajută tinerii să facă şi să înţeleagă mai bine activitatea fizică, cu repercusiuni pozitive pentru întreaga lor viaţă. Cu atât mai mult, educaţia fizică din şcoală determină transferul unor cunoştinţe şi deprinderi ca spiritul de echipă şi fair-play-ul, cultivă respectul, conştientizarea socială şi asupra propriului corp, oferă o înţelegere generală a ‘regulilor jocului’, noţiuni pe care elevii le pot folosi ulterior mai prompt la alte discipline şcolare sau în situaţii de viaţă. 

În contextul actual, când se acordă o importanţă deosebită educaţiei pentru toţi, când societatea românească tinde spre a deveni o societate educaţională, învăţământul românesc parcurge o perioadă de revalorizare şi de compatibilitate cu trepte similare din alte ţări, îndeosebi din spaţiul european.

Educaţia fizică – latură importantă a procesului instructiv-educativ al tineretului, are o contribuţie majoră în realizarea unor obiective de maximă importanţă socială. Aria curriculară “Educaţia fizică şi sport” are contribuţii specifice la toate competenţele – cheie specifice învăţământului obligatoriu din Europa şi, implicit din Romania şi conduce la redefinirea modelului disciplinei.

Educaţia fizică este prezentă la toate nivelurile de învăţământ, aducându-şi contribuţia, alături de celelalte discipline din Planul de învăţământ, la instruirea şi educarea copiilor corespunzător exigenţelor sociale actuale. Prin educaţia fizică din şcoală se asigură formarea de cunoştinţe, deprinderi practice şi intelectuale, precum şi însuşirea de valori etice, care contribuie la dezvoltarea capacităţii de integrare socială a individului.

Specificul calitativ al educaţiei fizice nu constă în faptul că se depune un efort fizic, ci în obiectivele urmărite, în modul în care această activitate se desfăşoară şi în accentul pus pe valoarea formativă a conţinutului instruirii. Astfel, subiectul care participă la lecţia de educaţie fizică reacţionează printr-o conduită complexă, care înglobează deprinderile motrice, condiţia fizică, cunoaşterea şi plăcerea pentru mişcare.

De asemenea, se evidenţiază faptul că educaţia fizică şi sportul în şcoală nu reprezintă scopuri în sine, ci contribuie la realizarea finalităţilor generale ale educaţiei, alături de celelalte discipline din curriculum-ul şcolar. În acelaşi timp, trebuie să existe preocuparea permanentă a profesorilor de educaţie fizică de a asigura un conţinut atractiv pentru lecţiile organizate, astfel încât educaţia fizică şcolară să pună bazele educaţiei fizice permanente, care înseamnă un stil de viaţă, un mod de a gândi şi de a acţiona în beneficiul propriu şi în interesul societăţii.

Educaţia permanentă reprezintă continuarea fără întrerupere a procesului instructiv-educativ, cu scopul de a satisface exigenţele desăvârşirii personalităţii umane în raport cu exigenţele fiecărui stadiu de dezvoltare, răspunzând în acelaşi timp cerinţelor unei lumi în transformare. În perspectiva educaţiei permanente, activităţile corporale trebuie integrate pe tot parcursul vieţii şi concepute în legătură nemijlocită cu funcţia lor formativă şi cu sarcinile grădiniţei în această direcţie.

Educaţia fizică a tinerei generaţii constituie unul din elementele de bază a sistemului educaţional al copiilor. Ea contribuie la pregătirea unui tineret capabil, sănătos şi puternic pentru a se integra în societatea modernă. Sănătatea, dezvoltarea fizică armonioasă constituie premise importante ale calităţilor, capacităţilor şi trăsăturilor de caracter ale copiilor. Influenţarea favorabilă a stării de sănătate, sporirea capacităţii de efort a organismului prin exersarea funcţiilor vitale şi de adaptare la mediul înconjurător, precum şi formarea deprinderilor de igienă individuală şi colectivă, constituie motivele fundamentale ale societăţii şi valorii educaţiei fizice.

Educaţia fizică are şi sarcina de a contribui la dezvoltarea şi formarea aceloraşi trăsături şi componente ale personalităţii pe care le vizează şi procesul de pregătire intelectuală şi sistemul general de instrucţie şi educaţie. Dezvoltarea acuităţii şi preciziei simţurilor, a capacităţii de percepere a spaţiului şi timpului, favorizarea dezvoltării spiritului de observaţie, a iniţiativei şi imaginaţiei alături de stimularea dezvoltării noilor relaţii sociale ale copilului în condiţiile create de învăţământul de masă şi influenţarea trăsăturilor de caracter, sunt sarcini educative de mare însemnătate prin intermediul cărora se realizează integrarea educaţiei fizice în procesul complex al educaţiei şi instrucţiei şcolare, interferenţa şi cu celelalte obiecte de învăţământ.

Pentru realizarea obiectivelor educaţiei fizice se utilizează un sistem specific de mijloace al cărui conţinut este determinat de particularităţile de vârstă ale copilului, nivelul de pregatire al acestora şi condiţiile concrete de lucru. Realizarea optimă a sarcinilor care revin educaţiei fizice în şcoală este condiţionată de cunoaşterea şi respectarea particularităţilor de vârstă ale elevului, de alegerea unei tematici corespunzătoare lui, de aplicarea celor mai potrivite mijloace, metode şi procedee de lucru. Însuşirea temeinică şi conştientă a indicaţiilor tehnice referitoare la executarea corectă a conţinutului activităţii de educaţie fizică este condiţia primordială atât pentru o predare corectă, cât şi pentru o competenţă observare a muncii elevilor. De asemenea, cunoaşterea şi aplicarea indicaţiilor metodice experimentale în conducerea activităţii de educaţie fizică dau posibilitatea de a se ajunge treptat şi cu uşurinţă la îndeplinirea cu succes a sarcinilor educaţiei fizice.

Dimensiunea temporală a educaţiei fizice şi sportului impune reconsiderarea acestora ca activităţi, în sensul prelungirii lor de la etapele şcolarităţii la celelalte etape de dezvoltare, astfel încât ele să devină un continuum care însoţeşte individul din primii ani ai vieţii până la senescenţă. Educaţia fizică reprezintă o componentă a educaţiei, exprimată printr-un tip de activitate motrică ce dispune de forme de organizare şi reguli de desfăşurare, care urmăreşte optimizarea potenţialului biomotric şi psihic al individului, în vederea creşterii calităţii vieţii.  Sportul este o activitate de întrecere, constituită din ansamblul ramurilor de sport, care are drept obiectiv dezvoltarea condiţiei fizice şi psihice a individului, pentru obţinerea de performanţe în competiţiile de toate nivelurile.

 Educaţia fizică şi sportul dezvoltă o arie complexă de interese, trebuinţe, motivaţii. Educă ambiţia, curajul, emulaţia, atenţia distributivă, hotărârea, fermitatea, perseverenţa, calmul, modestia, onestitatea, multiple trăsături de voinţă şi caracter. Calităţile intelectuale, calităţile fizice şi calităţile morale se conturează cu maximum de durabilitate şi eficienţă în activităţile corporale.

Pretutindeni în ţările civilizate educaţia rămâne tributară idealului antic “Mens sana in corpore sano” (o minte sănătoasă într-un corp sănătos). Prezenţa orelor de educaţie fizică şi sport în şcoală este absolut necesară pentru a stimula mişcarea în rândul elevilor şi chiar performanţa sportivă. Fiecare copil are dreptul la o educaţie armonioasă care să îi ofere atât accesul la cunoştinţe de natură să îl ajute să cunoască şi să înţeleagă mai bine lumea în care trăim, să îşi dezvolte potenţialul şi gândirea autonomă, dar şi la practicarea mişcării şi a sportului.

 

Autor: Prof. Bontaş Stanciu Elena

Sursa foto: prof. Dragoş Gelu, U.Z.P.R.

 

BIBLIOGRAFIE

Dragnea A., Educaţie fizică şi sport, FEST, Bucureşti, 2006;

Mogoş Al., Metodica educaţiei fizice, Ed.Sport – Turism, Bucureşti, 1975;

Scarlat E., Scarlat B., Educaţie fizică şi sport, Ed.Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2002;

Zapletal M., Mica enciclopedie a jocurilor, Bucureşti, Editura Sport –Turism, 1980.