de Gheorghe Pârja
Zi de duminică, luminoasă, de toamnă. Multă lume în
jurul sfântului lăcaș al satului. În altarul de vară se săvârșea liturghia
prilejuită de hramul bisericii „Sfânta Parascheva”. Episcopul Teofil de Iberia,
fiu al satului, înconjurat de un sobor de preoți. S-a sfințit icoana Sfinților
brâncoveni, care va veghea la Centrul social cu același nume. Eu, în mulțimea
venită la Sărbătorile Deseștiului, de pretutindeni. În superbele costume de
acasă. Așa învățăm să fim laolaltă, să fim cu noi, să putem fi liberi viețuind
împreună. Viața comunitară cere jertfă, osteneală mântuitoare. Asta o știe cel
mai bine preotul Ioan Ardelean, parohul bisericii din Desești. Care crede că
numai laolaltă vom putea călători cu spiritul spre împlinire. Vom opri ruina
vremii care ne pândește.
Deodată, atmosfera liturgică este risipită de o voce
inconfundabilă. Se cântă balada Brâncovenilor. Îi recunosc timbrul și văd
interpreta. Este Maria Casandra Hauși. Tresar din ascultare. Cântările
Casandrei mă întorc în vreme, când doina era definită expresia stărilor
profunde ale omului. Acolo regăsesc dimensiunea metafizică a spiritului
românesc. Spre seară, pe scena Căminului cultural, avem ocazia să fim martorii
unui recital al Casandrei. Mi-am dat seama că doina românească are chip
universal. De aceea a intrat în Patrimoniul Imaterial UNESCO.
Mi-am adus aminte de o zi solară de la Lăpușul
Românesc, unde am ascultat-o pe Casandra Hauși interpretând doine cu Tezaurul
viu, Nicolae Pițiș. Pentru care ea, Casandra, are o mare devoțiune și respect,
fiindu-i reper în călătoria pe cărările doinei. Casandra nu are modele, ci doar
repere. Pentru ea, badea Nicolae este umbra care o poartă de mână. În recitalul
ei de pe scena satului a închipuit un dialog sfătos cu reperul ei, plin de
farmec arhaic, înțelepciune și îndemnuri. Aveam sentimentul că badea Nicolae
este în sală. Nu era. Noi o ascultam pe Casandra Hauși alinați de unduirile
doinei, pusă în ecuația sufletului cu o tehnică vocală impecabilă, într-un stil
personal, cu un repertoriu cu rădăcini adânci în devenirea cântecului românesc.
În doina universală fără margini, Casandra și-a
găsit casa. Așa se zămislește miezul acela de foc, interioarele tainice care se
deșteaptă în firea cântătoare, și redescifrează testamentul părinților pentru a
pătrunde în misterele trecutului, și a face legătura cu prezentul. Altfel, nu
putem locui în istorie. Și Casandra prin repertoriul ei tocmai asta ne
îndeamnă. Să fim locuitori ai istoriei noastre. Iar patrimoniul muzical este un
argument de mare finețe. Mi-am adus aminte de spusele maestrului Tudor Gheorghe,
prietenul meu, despre harul Casandrei. Că asemenea interpreți sunt foarte rari.
La Festivalul „Maria Tănase” de la Craiova, Maria
Casandra Hauși a câștigat Marele Premiu și Trofeul „Maria Tănase.”De altfel ea
a cântat și cu celebrul Nicu Covaci de la formația Phoenix. Ne spunea, pe scena
satului Desești, că a fost invitata lui Nicu Covaci, chiar în duminica sfântă
de 16 octombrie, pe scena Sălii Palatului. A ales să vină la Desești deoarece
i-a promis preotului Ioan Ardelean că va participa la Sărbătorile satului. Și
s-a ținut de promisiune. Este ofranda ei pentru oamenii Deseștiului. Asta intră
în crezul împărtășit și celor tineri. Să nu-și uite Limba Română că astfel își
vor uita cuvântul dat. Da, cuvântul dăruit omului. Am avut parte și de o surpriză
plăcută. Casandra l-a chemat pe scenă pe fiul ei, Matei, și au cântat împreună.
Semn că aventura cântecului poate continua. Pentru
mine, reîntâlnirea cu această voce pilduitoare pe scena satului meu natal a
fost un prilej de situare convingătoare a harului ei. Un repertoriu rostit cu
un soare lăuntric aureolat cu virtuți prețioase. Așa sărbătoarea cântecului
înlănțuie, strigă spre comuniune, cheamă spre afară taina, pentru a ne releva
frumusețea conviețuirii. Omul este acasă numai atunci când are parte de
sărbătoare. Și Casandra a sporit farmecul întâlnirii de la Desești, prin acest
minunat și profund dar muzical.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu