sâmbătă, 25 martie 2023

La aniversare. Octogenarul scriitor Toma Rocneanu iubește Baia Mare cu aceeași pasiune ca-n tinerețe...

- Domnule Toma Gross Rocneanu, cu bucurie și mari emoții fiindcă pentru mine sunteți un model de urmat, vreau pentru început să-mi spuneți cum vă simțiți la această vârstă și dacă ar fi să trageți linie până azi, 20 martie, ce ați făcut bine, ce ați fi putut să faceți și n-ați făcut, cu ce vă mândriți?

Stimate domnule profesor Dragoș Gelu, la întrebarea dumneavoastră vă pot spune că față de generațiile pe care le-am ”petrecut” până acuma de la război încoace, deja Domnul a fost  mai blând cu noi, altădată această vârstă la care  deja am ajuns și eu era rară și dacă ajungea vreo unul la ea era doar  o semi stafie. Practic în familia mare, a părinților mei, doar sora  mea a atins 80 de ani, ceilalți au murit sub 60 de ani. Despre mine, cu toate că viața mea a fost împărțită între familie și școală, uneori nu făceam diferență între copiii mei și elevii mei. Poate să fi fost o cauză și faptul că la școala noastră nu prea aveam clase în care elevii să fi avut  ambii părinți…Despre propria mea sănătate mulțumesc Cerului că m-a lăsat familiei, și cu doamna mea am  crescut patru copii care s-au căsătorit deja. Copiii mei au fost destul de înțelepți și înțelegători, și dacă cel mic are doar o calificare de tehnician în turism, unul este patron de atelier electrocasnice, iar fata este inginer miner și profesoară de limbi germanice, iar cel de mijloc este preot și are încă o facultate de informatică. Pe parcursul vieții am făcut câteva infarcte și ultimul mi-a luat și 80 la% vedere. Soția după o operație pe cord s-a mai refăcut și dacă ne ținem de mână mergem.

La acest punct sunt multe de spus, în patruzeci de ani de muncă am primit în noua clădire a Liceului Industrial Minier funcția de  tehnician laborant, mai clar aveam o clădire nouă, dar care nu avea nici bănci, pentru elevii, care erau de 19-20 de ani. Desigur că am primit  ordine și  propuneri care uneori încurcau  munca oricui și la toate acestea directorul era de specialitate… matematică! La acest subpunct, de fapt domnia voastră mă întoarceți în copilărie. Am amintiri de la vârsta de 4 ani, când un accident la fabrica de cherestea din Valea Mare  a reclamat preluarea acelei reparații de către tatăl meu  și ca să fie sigur patronul că o să-l aibă angajat pe tata a trimis o mașină cu muncitori care au încărcat  în mașină ce aveam în casa mamei din Rodna  și până am mers la școală am locuit în Valea Mare. Pentru acea reparație tata a primit salariu pe un an, adică 11 milioane, un câine dresat Rex și un ceas cu capace de aur. Școala am început-o în Rodna. Aici aș dori ca să aduc o precizare. Munții Rodnei era posibil să se fi numit așa de la începutul cartografierii  lor, dar de la 1764 când împărăteasa Maria Terezia a înființat Batalioanele de graniță ,Grănicerilor din Batalionul 2 - Năsăud cu garnizoana în Rodna li se certifică proprietatea asupra acestor munți, care  vor aparține Grănicerilor din Valea Rodnei. Școala, azi ”Ion Pop Reteganu” am făcut-o aici la Rodna, unde  m-a  impresionat deosebit  politețea, generozitatea  și cultura consătenilor din acele localități, unde fiind  locuită de 12 nații,  întâmpinam greutăți cu Limba Română.  Nu pricepeam de ce  ”căputul” este la litera ”H”- haină, sau  „Hulpea” era la litera ”V” și nu la litera ”H”, dar  profesorii noștri minunați ne-au scos din aceste dileme. Terminând gimnaziul am  ”optat” pentru Școala minieră, una din puținele școli ”gratuite”… La sfârșitul școlii am aflat că  prin practica executată la întreprindere, ce remunerare se plătea era depusă în casieria școlii.  Aici desigur  am căutat să nu-i fac probleme mamei, care mai avea încă o casă de copii pe lângă fustele ei.  La terminarea școlii  ne-au repartizat la Exploatarea Minieră Rodna, de unde în 1962 m-am mutat la Baia Mare, deoarece la Rodna cu toate repartiția  și calificarea am fost plătit ca și necalificat… La E.M. Săsar am fost  repartizat la sectorul ceanurație. Cântam și la fanfară. De aici  am plecat în armată. Aici  am fost plătit ca lăcătuș calificat și  șeful meu de echipă cu care am început munca în ceanurație, la plecarea mea în armată el era în echipa mea... Armata am făcut-o în Sibiu și am terminat ca ”încheietor” de companie, cu grad de sergent… Pentru activitatea meritorie din armată  am fost  numit ”Comandantul TAB-ului ”, care în caz de război nuclear trebuia să duc cu acest  vehicul pe primul secretar al județului în terenul ordonat și neinfestat… Ajuns civil mi-am continuat studiile la școala de maiștri, la terminarea căruia am fost oprit în școală, ca  ”responsabil de practică” și apoi ca ”maistru instructor”. În această funcție, unde mi-am dat și gradele didactice în 5 ani, a trebuit ca să dau „doar” 53 de examene, în acești 40 de ani de catedră. Dacă am ajuns în acest  post și  după cum spunea domnul ing. Ovidiu Cudalbu, că ar fi păcat să pierd vechimea în învățământ, m-am văzut total derutat, dar fiind  un credincios am reiterat  cele scrise în Biblie, dar și confirmate de Karl Marx:        ” Munca l-a făcut pe om”. Varianta biblică este că ”Omul trebuie să slujească pe Domnul prin orice mijloace” și cele mai recomandate sunt: ”munca, credința și postul”.  Luate mai „mot-a-mot” trebuie continuu ca munca să primeze, prin ea ne asigurăm bunăstarea  noastră și a familiei, Prin credință ne deschidem orizontul cultural și mintea și postul ne aduce aminte că nu prin plăceri și huzur vom dobândi clemența Celui De Sus. Deci munca este și elogiată, dar și  recomandată. Din cunoștințele avute și clădirea unui Liceu  gol am elaborate și executat mobilier adaptat elevilor de 80-100 kg de circa de 5 tipuri, pentru o variație între săli, două tipuri de bancuri de lucru  și dotarea a 14 laboratoare, care aveau valori de milioane să zicem, doar teodolitele, nivele, aparat de fierbere în solide la chimie, rulou proiector  la matematică, aparat Brinell, aparat Sharp, grup compact pentru laborator de electrotehnică, laborator de limbi străine, panoplia cu lecția magnetism, laborator de execuție a flotării pentru microproducție, laborator de mecanică, laborator de mașini miniere, Această dotare   includea execuția fiecărei lecții prevăzută în programa școlară. La exteriorul școlii s-a făcut o MINĂ ȘCOALĂ, unicat Mondial și avea 151 metrii liniari, cu toate lucrările miniere  -înaintare, suitoare, abataje  la cărbuni și minereuri - și avea în dotare compresoare Reșița și Pogany, locomotive belgiene și de la orașul Stalin, perforatoare electrice și pneumatice, din 22 de țări,(44 de bucăți, se pot vedea la Muzeul de Istorie și Arheologie),  transformatoare și toate tipurile de susținere atât de la minereuri cât și de la cărbuni, haveză și combină de la cărbune și sare.  Trebuie a spune că  mai erau destule de făcut. Școala noastră a primit vizita a circa 20 de mii de elevi și a tuturor inspectorilor școlari din țară.  Pentru aceștia mi-am dorit un traseu pe o linie c.f.i., care antrenat de locomotivele din dotare să parcurgă cei 151m ai Minei Școală. În pregătire  doream să trec de la electricieni la electroniști deoarece nu puteai trece în categoria  a IV-a de calificare dacă nu aveai și o a doua meserie. Am început cu punerea unui televizor demontat și funcțional care se putea regla în timpul funcționării. Cu această ocazie am descoperit de ce televizoarele  TEMP, Diamant, Cosmos ”se reglau” cu pumnul. Cele mai  ațâțătoare  problem  erau invențiile și inovațiile, care se prezentau prin ”Sesiunile de referate” și concursurile pe meserii, unde am luat 17 locuri I- pe țară și premiul TEHNIUM doi ani consecutive. Școlii i se atribuie  Ordinul Muncii clasa a III-a. Cum toate invențiile și adaptările noastre  erau făcute pentru sănătatea minerilor. Prezentând o parte din ele verificate de mineri, am îndrăznit să le trimit și directorului general REMIN, care era atunci, dar dânsul printr-o singură propoziție ne-a ”Liniștit”. Deci de la această activitate acerbă ne-a luat piuitul... Aceste  realizări mi-au adus mie personal câteva salarii de merit, două ”Gradații de merit”, ”Diploma de merit a Consiliului Județean Maramureș, două ”Diplome de onoare a Primăriei Baia Mare”, ”Diploma Gh. Lazăr cl-I-a. Pentru realizările de pe Șantierul  Național am luat drapelul și medalia ”A 35-a aniversare  a  Constituirii Șantierelor Naționale”. Mă mândresc nespus de mult cu familia, cu toți elevii pe care i-am avut și care au devenit buni meseriași, ne salutăm și ne dăm mâna de câte ori ne întâlnim, cu toate că unii sunt deputați, alții directori. Mă mai mândresc și cu volumele de cărți tipărite, de cele 80 de cronici făcute pentru cărțile mele, cu cele 24 de antologii în care am fost trecut și mai ales cu ”Enciclopedia Scriitorilor Români Contemporani de Pretutindeni”, tipărită de Academia din Chișinău, Republica Moldova, cărțile tehnice sunt fișate și alcătuite în așa fel încât dacă le află cineva care nu știe meserie, citindu-le o poate asimila. Nu mi-e rușine nici cu biblioteca mea care are 1500 de volume.


- Știu că ați scris volumul ”Istoria Băii Mari”. Ce a însemnat și înseamnă Baia Mare pentru dumneavoastră, din perspectiva dascălului eminent de la Grup Școlar Minier, din perspectiva scriitorului și epigramistului de valoare națională Toma G. Rocneanu ?!

Am ”tratat” subiectul ”Baia Mare” cu  multă lume, dar cred că  potrivit ar fi o antiteză între individ și municipiu. Pentru mine acest municipiu este o valoare  care nu poate fi apreciată, deoarece  după copilărie   și armată toată viața ce a pulsat în mine este doar din ce  am luat și am dat acestui municipiu. Aici m-am școlit, aici m-am îndrăgostit și căsătorit, tot aici am reușit să-mi fac o familie, dar  mai presus de orice am avut ocazia să ”formez” oameni și să îi fac să înțeleagă că  așa cum zic bunii noștri doar muncind și muncind cu mintea și sufletul poți să te ajuți și să-i ajuți și pe alții. Nu veți crede, dar din Paris, Lund și Bollulos primesc câte un telefon de la cine știe ce fost elev și a câta generație, un meseriaș îmi scrie că a reușit cu cele învățate de la mine și alți dascăli al Grupului Școlar să se întrețină pe el și familia lui.. Am notificat aceste fapte. deoarece acolo în străinezia nu l-a ajutat nimeni și pe cont propriu a  răzbit între străini. Mi-am adus aminte de cum eu am fost primit în Ceanurație. În moara 2  nu putea intra numai șeful de echipă și ca să vezi cu mine… Deci doar el și cu mine, fiind mai suplii, puteam intra pe dopul morii, numai că în moară barele aveau 300 kg, ceea ce presupunea ca fiecare din noi să ridice 150 kg pentru a așeza barele una câte una în lăcaș. Nimeni  nu m-a întrebat de pot ridica aproape 2 cai putere și nu s-a plâns nimeni… Deci  în cărțile mele  nu am legat orașul de oameni,  ci am căutat ca omenescul să-l leg de un oraș, care era doar exploatat, nu prea avea palate prin el, doar case sărăcăcioase și neapărat vopsite în culorile iobăgiei. De nu-mi erau dragi oamenii și elevii cine ar fi stat într-un oraș care avea trei mirosuri pestilențiale, care domina orașul. A venit generația aceasta, care curând se va stinge  definitiv și cu tinerețe și drag de oameni și de oraș au făcut ce încă se vede frumos în acest ”Leagăn de dragoste”. Așa că  degradările și chiar distrugerile, cum s-a întâmplat și cu statuia ”Miner odihnindu-se”, pe care au  aruncat-o la un loc  ce nu reprezintă orașul, ba mai mult după cum se exprima cineva ”Acum vor avea și câinii vagabonzi loc unde să ”ridice laba dindărăt”. Block zice că ”Moartea nu-i ceva extraordinar, dar când o aștepți e groaznică”.  Ei, despre aceste vieți și aceste morți, dar și despre cum au construit ”Orașul viselor lor” acești minieri și aș spune că nu numai cei din Baia Mare ci cam despre toți minerii  ardeleni veți găsi  mărturii refutabile, despre cine-s minerii, în cartea ”MINERII ARDEALULUI”, la toate acestea aș încerca să vă explic ce este un ortac. Legile mineritului printer altele spune că echipele de mineri se fac  din trei în trei luni, dacă formația are câștig sau din lună în lună  dacă câștigurile sunt mici. Așa sunt lucrurile la o mină cu 300 de mineri practice ei au fost cel puțin o dată împreună și omul din echipă, este totul pentru tine, uneori chiar viața ta este în mâinile lui.  Acest lucru duce la un respect  deosebit între ei și chiar dacă ajutorul este mai în vârstă ca mineral, el  îi vorbește cu ”baci sau bade, ori chiar  domnule” minerului. Dacă un ajutor miner este refuzat de un minier acela va trebui să-și caute loc de muncă, dar nu va fi primit niciodată în minerit. Deci nu vom vedea  mineri care se bat, cu toate că forța lor fizică este mare, dar respectul față de  ”prelungirea mea” este și va fi mare. Practic nu de puține ori viața unuia este dependent de  ajutorul dat de celălalt. Cea ce este  minunat la mineri este libertatea pe care o au. Au locurile de muncă practic personale, unde maistrul îi face două vizite pe schimb, dar nu pentru a-i zice ”Dă-I mai tare!” sau  să-l grăbească. Nu, maistrul îl supervizează și dacă observă lucruri aparte  îi spune, să aibă grijă. Modul de lucru este ales de miner, dar care să nu depășească ”Fișa normei de lucru, sau diluția”. Pe noi, cei de afară, ne îngrozesc accidentele soldate cu morți din subteran. deoarece dacă nu vedem cine a provocat acest accident privim acest lucru ca pe un ucigaș ascuns. Minerul care are în față acel dar dat de Dumnezeu de-a vedea lucruri unice pentru  pământeni, sufletul lui este ca în Biserică. Este el singur cu Dumnezeu ! Poți cere lucru mai sfânt pe lumea, asta decât  în munca și rugile tale ești fi ”în direct” cu Cel ce a făcut UNIVERSUL. De aici seninătatea minerilor care au momente unice cu Dumnezeu și dacă soarta le este împotrivă știu că ori au greșit ori este acel păcat  rămas de la bunii noștri. Când ne-au adus fratele mort la Șuior mama nu a vrut să creadă că este mort, Nelu zâmbea… Da, am trecut și prin aceste  momente și nu trebuie să creadă nimeni, dar bunicul  care era supraveghetor miner i-a spus bunicii   ”Ioană, azi nu merg la mina”. A dorit să moară afară în mijlocul familiei. A știut când moare!     

 - Știu că familia este foarte importantă pentru dumneavoastră. Ce a însemnat doamna Magda și feciorii dvs, nepoții dar și marea familie ”Spinul”?           

           -  Desigur că  trecem la cei care ne înconjoară: Bunăoară mă întrebați despre soție. Trebuie să vă spun că în public, la colegi, nu mi-am lăudat niciodată soția… Unii zic din gelozie, alții spun că din egoism, nu m-au deranjat ”măgulirile” lor, dar acest lucru  l-am asemănat totdeauna cu  povestea lui Creangă, ce spunea cum un om a dus vaca în târg s-o facă de rușine. Soția mea este  tehnician topograf și a știut sau s-a priceput să scoată din mine latura bună. Cum puteți să credeți că poate cineva scrie peste cincizeci de cărți, să nască și crească  patru copii sănătoși care cu toate că sunt cu toții căsătoriți, ne vizitează sâmbătă seara, când această familie se transformă în ”Club familial” unde tot doamna Magda îi uimește cu câte un preparat culinar, care i se pare mai bun ca  oricare din lume. Soția m-a acceptat din 1965 și uite că se vor aduna 60 de ani de conviețuire, Pentru asta și Biserica ne-a oferit ”DIPLOMA DE AURE” și din partea  Primăriei Baia Mare și ”Binecuvântarea arhierească” a Episcopiei Maramureșului și Sătmarului. Nu aș dori să uit  a scrie că doamna Magdalena a fost laborantă la  Liceului Miner -Baia Mare, de la înființare și până la pensionare. Concluzia este că doresc tuturor să aibă o astfel de ființă lângă sufletul lor.


 - Vă rog nu fiți zgârcit în vorbe, știu că aveți un simț al umorului peste medie. Vorbiți-ne despre !Spinul” iar cu umorul binecunoscut, relatați-ne câteva întâmplări plăcute cu cele două mari familii.

- Domnia voastră precizați că acest ”Club-Spinul” este unic, revistă, cu același titlu, care și-a dorit să scoată în prim plan ”calitățile  umoristice a ardeleanului” dar  condițiile sociale și politice,  ne-au deturnat de multe ori intențiile. Aici doresc a spune că  dacă întrebi un băimărean despre ”Clubul Spinul” nu-i de mirare că nu știe nimic, cu toate că scriitorul Boca din Australia  știe despre noi, domnul Alex. Cetățean  din Canada a scris în ”Destinele literare ” revista lor, despre epigramele noastre, se știe despre noi și în Noua Zeelandă și nu suntem cunoscuți local. Ba unii basarabeni s-au mutat în România de dragul epigramelor, cum a fost Tarlapan și alții. Dacă nu ar fi Doctorul Ardelean Teodor care prin implicare directă și generozitate  ne ajută în toate fazele a acestui Club, activitatea s-ar opri definitiv. Ce nemulțumiri avem? Noi publicăm doar 150 de reviste bilunar, la care  hârtia o cumpărăm noi, epigramele ne aparțin și listarea se face la bibliotecă, când noi nu avem nici  un epigramist fără volum de epigrame, fiecare are cel puțin zece diplome primite în concursurile ce au loc în țară. Am împlinit 10 ani de funcționare, acum am împlinit 20 de ani, dar primăria sau alte organe ale conducerii nu ne-au oferit o masa măcar pentru musafiri și atunci  se mai poate face și altfel de rău? M-ați rugat să scriu ceva epigramă sau  pățanie din Club. Nu o să fac asta, deoarece la acea minunată instituție Biblioteca Județeană  ”Petre Dulfu” se află cele peste 60 de reviste „Spinul” și nouă volume despre Club și  toate ”întâmplările” sunt acolo.

- Știu că Baia Mare, ca un onest și activ băimărean v-a interesat mereu, știu că suferiți pentru Casa de cultură, cinematograful ”Dacia”, hotelul ”Minerul”, că nu s-a mai realizat ”Aleea Scriitorilor” așa cum s-a promis de edil, că ziarele s-au împuținat până la pragul dispariției. Ce-i doriți Băii Mari, cum o vedeți în următorii ani, când noi, interlocutorii nu vom mai fi?!

- Când eu am ajuns aici,  Sighetul Marmației era cel mai mare  oraș al regiunii.  Baia Mare avea doar 37 de mii de locuitori. Era terminat cartierul „Lenin” și peste Săsar „10 case”, la noile construcții noi elevii căram cărămizi  în spate pe un ”L” făcut din două scânduri. Deci o cărămidă ca să fie zidită o ”plimbam” cel puțin prin  zece mâini, deoarece  le încărcam pe mașini cu mâna, tot așa și la descărcare, deoarece basculantele ZIS  au venit după anii 1950, deci se poate spune că Centrul  Nouă - Piața Gheorghe Gheorghiu Dej,  str. Șincai, str.17 Octombrie și apoi pe Bulevardul București  Județeanul de Partid au fost construite doar cu mâna și cam în 6-19 ani, Deci s-a construit enorm de greu orașul nostru din mână în mână și cu câtă nepăsare și negândire îl distrugem… Până în anul 1955 m-a întrebat mama, ”ce vezi tu în Baia Mare ?!” Nu i-am răspuns, că din cauza conductei care era făcută din scândură și avea un diametru de 3 m și era lung de 23 de km, pe partea de dincolo de Săsar nu vedeai nimic de ”buclan”. Este de dorit să păstrăm orașul lui IOAN CORVIN DE HUNEDOARA, care nu știu unde s-a dus, că pe aici nu are nici măcar o statuie. Păstrați frumusețea orașului și a sufletului și pune-ți copaci, care ne vor asigura apa și aerul  prin care trăim și care nu se scumpește,  ”Se împuținează”…

- Distinsule Toma G. Rocneanu, un gând la final de păreri și discuție și pentru cititorii blogului ”Moara lui Gelu”!

Nici nu aveam de gând să închei discuția noastră amicală fără a povesti ceva despre ”Moara lui Gelu”.  A apus de mult  statul la cozi  să cumperi un ziar băimărean, s-a observat că abundența presei de altădată  s-a împuținat și ziarul care mai iese, după cum scad abonamentele nu mai are mult  și asta deoarece au avut  patroni partinici. Și cel care mai este are aceiași direcționare, dar mai ales nu se apleacă la doleanțele poporului, practic ei dețin adevărul, ceea ce fiecare o știe că-i imposibil. Mă uit cu tristețe cum chioșcurile de ziare sunt închise iar pentru un cotidian sau revistă literară trebuie să mergi kilometri și nu este normal să fie așa. Aici un ajutor popular a devenit site-ul domnului  profesor Dragoș Gelu, care  se numește  ”MOARA LUI GELU”, site care este larg deschis poporului. Concret, doar pe mine prin  prozele scurte puse pe site m-a ajutat la  realizarea ultimului volum ”Rivulus Dominarum”. În afară de  primirea și stocarea de materiale, scriitorii folosesc  site-ul ”Arenă de idei” între cei ce scriu. Mulțumim, și te felicit domnule profesor Dragoș Gelu! Mulțumesc pentru interviu, mulțumesc că te-ai gândit la mine în apropierea aniversării zilei de naștere!

 - Eu vă mulțumesc! La mulți ani binecuvântați Toma Gross Rocneanu, familiei dumneavoastră, Băii Mari și României!

                                                                           Gelu DRAGOȘ, U.Z.P.R.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu