Există ceva viață și după Simona Halep! Sorana Cîrstea e în sferturile de finală de la Indian Wells!
Sorana Cîrstea (32 de ani, 83 WTA) a învins-o în optimi de finală la Indian Wells pe Caroline Garcia (29 de ani, 5 WTA), în ciuda calculelor hârtiei, care o dădeau favorită clară pe franțuzoaică.
Scorul final al meciului a fost 6-4, 4-6, 7-5, la capătul a două ore și 24 de minute. Al doilea set, cel mai disputat, a durat nu mai puțin de 55 de minute! Pe parcursul jocului, Sori a dat doi ași, în timp ce Caroline a reușit opt!
Sorana se calificase la pas în optimile de finală ale WTA Indian Wells (California), dotat cu premii totale de 8,8 milioane de dolari
Spre deosebire de sportiva noastră, franțuzoaica n-a avut parte de un meci chiar atât de ușor împotriva sportivei Leylah Fernandez (49 WTA) și a avut nevoie de mai bine de două ore pentru a o învinge pe finalista de la US Open 2021, scor 6-4, 7-6(5), 6-1.
Caroline Garcia se mândrește în prezent cu 11 titluri WTA la simplu, cel mai important fiind Turneul Campioanelor, în 2022. Dar, sportiva din Franța a cucerit de două ori și titlul la dublu la Roland Garros, alături de Kristina Mladenovic (2016 și 2022).
Miza financiară a partidei a fost mare, Sorana urmând să primească suma de 184.465 de dolari și 215 puncte în ierarhia WTA la simplu.
Și britanica de origine română Emma Răducanu (20 de ani, locul 77 WTA) s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Indian Wells (SUA), transmis în direct pe Digi Sport.
Emma Răducanu a învins-o în trei seturi, scor 6-1, 2-6, 6-4, pe brazilianca Beatriz Haddad Maia (26 de ani, 13 WTA). Sportiva, campioana de la US Open 2021, a ajuns astfel în premieră în „optimi” la Indian Wells.
Iga Swiatek (21 de ani), deţinătoarea trofeului la Indian Wells, a învins-o pe canadianca de origine română Bianca Andreescu (22 de ani, 36 WTA), scor 6-3, 7-6 (1).
Grigore CIASCAI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu