de Gheorghe Pârja
Fenomenul românesc al emigrației este privit, de
mulți dintre noi, ca un fapt firesc, conform lumii în care trăim. Este semnul
clar al libertății dobândite prin răsturnarea vechiului regim. Care a ținut
țara închisă. Cei trecuți de crucea amiezii a vârstei știm despre ce a fost
vorba. Așa că românii au ales drumurile lumii, unde s-au realizat foarte bine.
Unii, nu toți! Cei care și-au închegat o afacere, au dat de bine prin muncă,
și-au chemat neamurile și prietenii și așa s-au format comunități românești în
mai multe țări ale lumii. Eu nu știu până astăzi câți români sunt în
străinătate, deoarece nu mi-a spus nimeni. Aproximații am auzit toți de la
amatorii de statistici. Oricum numărul rimează cu cifra milioanelor. Or fi
trei? Or fi cinci? Or fi șapte? Fac parte dintre cei care mă preocupă acest
aspect. Gândirea mea, educația culturală în care m-am format mă fac să-mi aduc
aminte de perioada pașoptistă, când fiii de boieri au studiat în străinătate,
au revenit acasă și au zidit o țară numită România. E adevărat, era vremea
statelor naționale.
După opinia mea, întărită de realitate, deocamdată
statul național încă nu este epuizat. Așa că am crezut că vom avea o clasă
conducătoare, cu viziune europeană, cu gândire curajoasă, selectată și din
tinerii studioși pe varii meridiane. Că așa merge lumea. Fenomenul are
capricii. În ultimele trei decenii, mulți tineri români au beneficiat de burse
de studii și stagii de pregătire în țările vestice, ori în America, dar au devenit
partizanii democrației de acolo. Cică se schimbă lumea, iar România cu
tradițiile ei nu și-ar mai avea locul în noua arhitectură. Alții susțin tocmai
contrariul. Cei care fac politică din democrația de import nu prea sunt adepții
rânduielilor vechi românești. Asta se reflectă și în programul politic al unor
formațiuni politice mai noi.
Fluxul românilor către zările lumii este activ. Unii
zic că funcționează și o discretă, dar planificată tendință de racolare de
forță de muncă bine pregătită, cu mare potențial creator. Vestul european are
nevoie de forță de muncă. A rămas de neuitat episodul sparanghelului nemțesc
din plină pandemie. Când românii au fost duși în landurile germane la cules. De
ce pleacă românii? Motivele sunt mai multe. De la nevoia de câștig, la
dezvoltarea precară a unor sectoare din țară, o legislație mai ocrotitoare, un
confort al unei țări mai dezvoltate. Mai aflați și dumneavoastră alte motive,
că aveți plecați prin preajmă. Că eu am. S-a derulat un festival național al
plecărilor. Parcă este o campanie de golire a României.
Mulți dintre români au reușit în străinătate. Dar
sunt suficienți cărora nu le-a fost pe voie tărâmul făgăduinței. Dar nimeni nu
scrie despre eșecul lor. Nu mai avem sociologi care să analizeze impactul
asupra societății românești prin migrație. Că realitatea ne trage de mânecă.
Vedem sate împuținate, părinți singuri, copii lăsați în grija neamurilor, sau
vecinilor. Locuri nelucrate, câmpuri năpădite de mărăcini. Oamenii nu au ce
face cu iarba din grădini. Și multe altele. Cert este că România s-a împuținat.
Nici cei preocupați de diaspora electorală nu știu câți români sunt peste
hotare. Din când în când, se mai evidențiază dorul de casă. Și se dă la
televizor. Acest sentiment este valabil mai ales pentru prima generație a celor
plecați. Unii își fac, acolo unde s-au stabilit, o mică oază românească, mai
ales în jurul unei biserici.
Confratele Cornel Nistorescu este de părere că
inconștient se face, mai ales prin presă, o propagandă românească neobosită în
favoarea emigrării românilor. Cred că a sosit vremea să discutăm, mai pe larg,
acest subiect. Da, știu că decizia de a pleca în lume aparține fiecăruia. Cum
ziceam, unii fac performanță, își duc rudele ori prietenii, își făuresc alt
destin. Nu este nimic rău în asta, mai ales că suntem cetățeni europeni. Unora
li se pare anacronic, că pentru a arăta că sunt români trebuie să locuiască în
țară. Da, trăim perioada unor mari mișcări de populații. Cum vedem, România
suferă din pricina forței de muncă. În locul românilor plecați se aduc străini.
S-a schimbat lumea. O parte dintre oameni fug din
calea războiului, alții își cer dreptul de a-și căuta fericirea. Cine mai
rămâne în țară? Sau mai clar spus, pe mâna cui rămâne țara?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu