Duminica a 3-a după Rusalii (Despre grijile vieţii) Matei 6, 22-33
Zis-a Domnul: Luminătorul trupului este ochiul; dacă
ochiul tău va fi curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar dacă ochiul tău va fi
rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este
întuneric, dar întunericul, cu cât mai mult! Nimeni nu poate să slujească la
doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se
va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi
lui Mamona. De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi
mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; oare nu este sufletul
mai mult decât hrana şi trupul decât haina? Priviţi la păsările cerului, că nu
seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în hambare şi Tatăl vostru Cel ceresc le
hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele? Şi cine dintre voi,
îngrijindu-se, poate să adauge staturii sale un cot? Iar de îmbrăcăminte de ce
vă îngrijiţi? Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu
torc, şi vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca
unul dintre aceştia. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se
aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi,
puţin credincioşilor? Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom
bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Pentru că după toate acestea se străduiesc
păgânii; doar ştie Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele. Căutaţi mai
întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate acestea se vor adăuga
vouă.
Pericopa evanghelică pe care Biserica a rânduit-o
spre a fi citită în Duminica a 3-a după Rusalii pare a fi într-o contradicție
cu mentalitatea și gândirea omului contemporan. Cel puțin mesajul, așa cum
răzbate el din ultimele cuvinte ale pericopei, așază toată responsabilitatea în
afara ființei umane și în afara propriei puteri și abilități: „Căutați mai
întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor adăuga
vouă” (6, 33). Oricât de optimist sună acest mesaj hristic și indiferent de
încrederea pe care o oferim cuvintelor Domnului, totuși încredințarea propriei
vieți, cu toate aspectele sale şi a propriei familii în grija Lui, rămâne o
dilemă uriașă pentru oamenii secolului XXI. Deși, dacă ne propunem să fim
onești, cuvintele Evangheliei de astăzi au reprezentat o provocare pentru
oamenii tuturor vremurilor istorice.
Este o realitate că printre noi se află și persoane
care subscriu cu totul acestor cuvinte și care își așază nădejdea în Dumnezeu,
în sensul în care trăiesc sentimentul că El le guvernează propria viață și au
încrederea aceea de nezdruncinat că le poartă de grijă pentru ziua de mâine.
Dar adevărul este că aceștia sunt o minoritate.
O
poruncă greu de îndeplinit şi de pătruns
Pentru mulți dintre creștinii noștri, pericopa
aceasta intitulată generic în calendarele noastre „Despre grijile vieții” este
extrem de frumoasă, interesantă, provocatoare, dar greu de împlinit și de
pătruns. În esență, cuvintele Domnului Iisus Hristos își propun să ofere
oamenilor posibilitatea de a se apropia mai mult de Dumnezeu prin propriul lor
efort. O înțelegere corectă a cuvintelor Mântuitorului ne poziționează pe
drumul către cunoașterea lui Dumnezeu și, implicit, spre viața veșnică.
Ce înseamnă de fapt aceste cuvinte ale Evangheliei?
Ce înseamnă lipsa de grijă față de cele materiale și încrederea că Dumnezeu se
va ocupa de toate? De fapt, cum ar putea omul de astăzi, ancorat în cele ale
lumii, să perceapă și să-și asume aceste cuvinte?
Cred că este important să privim contextul în care
Hristos Domnul rostește aceste cuvinte. Ele fac parte din ceea ce se numește în
mod generic ca fiind „Predica de pe munte”, adică acea cuvântare pe care o
adresează mulțimilor Mântuitorul Hristos la începutul activității Sale.
Lecturând capitolele 5-7 ale Evangheliei după Matei, fiecare creștin are
posibilitatea de a vedea programul ideatic al activității Domnului. În acest
context, Hristos așază în atenția contemporanilor Săi coordonatele învățăturii
Sale, punând-o oarecum în antiteză cu ceea ce înțeleseseră ei din predania
Scripturilor Vechiului Testament. Dincolo de aceste lucruri, mi se pare că
Domnul Iisus revitalizează și potențează un termen și un concept pe care iudeii
le cunoșteau deja, de Tată. Și tocmai în acest demers hristic rezidă și
înțelegerea pericopei de astăzi.
Vechiul Testament Îl prezintă de mai multe ori pe
Dumnezeu în calitatea de Părinte. Astfel, El apare în această relație de
paternitate cu Israel. În contextul ieșirii poporului din pământul Egiptului,
Însuși Domnul îl indică pe Israel ca fiind „fiul Meu, întâi-născutul Meu”
(Ieșirea 4, 22), pentru ca în Cântarea lui Moise să se amintească poporului
lucrul acesta, „popor nechibzuit și fără minte, au nu este El tatăl tău, Cel ce
te-a zidit, te-a făcut și te-a întemeiat?” (Deuteronom 32, 6). Profeții vor
relua această imagine a filiației poporului față de Dumnezeul legământului,
unii dintre ei făcând-o într-o manieră personală și cu un puternic caracter
orantic: „Dar Tu ești Părintele nostru! Avraam nu știe nimic, Israel nu ne
cunoaște. Tu, Doamne, ești Tatăl nostru, Mântuitorul nostru: acesta este numele
Tău de totdeauna” (Isaia 63, 16).
Tatăl
cel ceresc, care are grijă de fiii Săi
Fără a intra în mai multe detalii legate de
paternitatea divină în Vechiul Testament, întorcându-ne la Predica de pe munte,
se poate observa că aceasta propune o revitalizare a imaginii de Părinte
ceresc. Doar în contextul acesta Evanghelia mateiană redă termenul de „Tată” de
aproximativ 16 ori. El este însoțit fie de adjectivul pronominal posesiv de
persoana a II-a singular, „tău”, de adjectivul pronominal posesiv de persoana a
II-a plural, „vostru”, de cel de persoana I plural, „nostru”, și o singură dată
cu raportare la adjectivul pronominal posesiv de persoana I singular, „Meu”.
Toate acestea arată că Hristos Domnul își propune să vorbească celor care Îl
ascultau despre relația dintre aceștia și Dumnezeu-Tatăl și mai puțin despre
filiația Sa din Tatăl.
De altfel, câteva versete mai înainte de pericopa
zilei, Domnul îi învață pe ucenici cum să se roage propunându-le celebra și
frumoasa Rugăciune Domnească: Tatăl nostru. În acest context al conștientizării
propriei lor relații de filiație cu Dumnezeu, Mântuitorul propune încrederea în
lucrarea și purtarea de grijă a Domnului. Comparația cu păsările cerului Îl
arată pe Dumnezeu, în calitatea de Părinte al lor, al nostru în esență, ca
fiind Cel ce poartă de grijă de regnul animal: „Priviți la păsările cerului, că
nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitnițe, și Tatăl vostru Cel
ceresc le hrănește” (6, 26). Același Tată este Cel care știe că avem nevoie de
toate lucrurile materiale necesare vieții cotidiene.
Hristos face apel la memoria fiecăruia dintre noi,
la sentimentele pe care le aveam în momentele copilăriei. În general, copiii nu
se îngrijesc de ziua de mâine, ce vor mânca, ce vor bea, cu ce se vor îmbrăca.
Grijile acestea cad în sarcina propriilor părinți. Ei sunt cei care se
îngrijorează pentru ziua de mâine. Ei sunt cei care se întreabă ce vor pune pe
masa propriilor copii, ce haine le vor pregăti, ce medicamente le vor da, dacă
este cazul. Când eram copii aveam, în general, o singură grijă: cum să ne jucăm
și să ne bucurăm de fiecare clipă din viața noastră. Toate celelalte griji erau
ale adulților. Când Hristos ne îndeamnă să nu ne facem griji pentru toate
deoarece Tatăl nostru are grijă de ele, El ne cere să ne întoarcem la statutul
de copii; de copii ai lui Dumnezeu. Versetele ulterioare arată acest lucru,
„cine este omul acela între voi care, de va cere fiul său pâine, oare el îi va
da piatră? Sau de-i va cere pește, oare el îi va da șarpe? Deci, dacă voi, răi
fiind, știți să dați daruri bune fiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl vostru
Cel din ceruri va da cele bune celor care cer de la El?” (7, 9-11).
Prin urmare, renunțarea la grijile vieții presupune
întoarcerea la statutul de copil. Un adult nu poate renunța la ele.
Conștientizarea filiației divine ne așază în detașarea de grijile lumii. De
aceea, cred că Evanghelia Duminicii a 3-a după Rusalii nu este un îndemn la
renunțare, ci la redescoperirea calității noastre de fii ai Părintelui ceresc.
Autor:
Pr. Cezar Hârlăoanu – 25 Iunie 2023
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu