Nu ne tâmpim pentru că mâncăm soia sau, dimpotrivă, prea multă carne, ci pentru că am aruncat toată înțelepciunea omenirii la gunoi apoi i-am dat foc, nu de alta, dar trebuie să salvăm planeta.
Nu o vom salva. Suntem prea mulți și, desigur, prea
proști; cât timp nu ne putem salva pe noi înșine, cum am putea avea grijă de
biata planetă.
E incredibil cum prostia a reușit să distrugă în câțiva anișori tot ce a clădit
și creat omul mai de preț.
Generația decrețeilor, cea care a crezut că poate
schimba lumea din temelii, cu Dumnezeu alături, va pleca în curând, lăsând în
urma sa un ultim și de neacoperit gol.
Suntem ultimii care am devorat, ascunși sub plapumă,
furând lumină de la o lanternă prăpădită, cărțile copilăriei.
Cu foi rupte de atâtea recitiri, știam pe de rost
pasaje întregi din ”La Medeleni” și, deși nu era cazul, replicile lui Scarlett…
Suntem ultimii care am scos din minți străzi întregi
cu strigăte de ”nenea, ne dați mingea”
și ”tanti mama lui Arpi, vine Arpi jos?” cu joaca până noaptea târziu, când
acasă ne aștepta fie o scatoalcă, fie o urecheală, dar, inevitabil, căldura
insuportabilă a locuințelor devenite, în toiul vacanței de vară, adevărate cuptoare că, de, nu știam nimic de
reabilitare..
Plecăm încet și, odată cu noi, dispare acel ”sărumânaaaaa”
aruncat cu putere oricărui cetățean întâlnit pe scara blocului, cunoscut sau
nu. Azi e suficient să arunci un ”bună” din vârful buzelor țuguiate, cu ochii
dați artistic pesta cap, în genul ”ce favoare îți fac, bro…”
Pleacă în curând generația ce asculta, alături de
părinți, ascunși în colțul bucătăriei, ”Europa liberă” cu urechea lipită de un
radio prăpădit, ce hârâia ca un bolnav tbc ist, înțelegând, pe cât se putea, că
trăia într-un non sens care azi (ce oroare) începe să pară, de-a dreptul frecventabil.
Am fost copiii deprinși cu respectul, maturizați
înainte de vreme, aruncați în apă fără să știm să înotăm, că ”doar așa poți
răzbi”, auzeam țipând de pe marginea bazinului…
Am fost adolescentele leșinate de emoție că ne-am
pupat la reuniune cu vreun drăguț cu un an mai mare, sperând în taină la un
dans mai lent, feriți eventual de ochii lui dirigu…
Mi-e tot mai greu să înțeleg lumea în care trăiesc
și pun asta pe seama faptului că azi cartea a devenit un moft penibil și demn
de dispreț.
Că a fi educat și cu un minim de cărți citite este
doar o manifestare a unei slăbiciuni, în mințile netede ale celor care decid
soarta lumii.
Am devenit o adunătură de bipezi cu ochii țintiți în
niște aparate obsedante, care fac dovada statutului social.
Am devenit niște biete marionete ale unor indivizi
la fel de proști precum cei care, cândva, erau trecuți în clasa a cincea doar
de milă.
Planeta întreagă este condusă de cei care nici să
copieze corect nu erau în stare.
Iar noi suntem în top…
Și asta pentru că nu ne pasă de nimic.
Nu ne pasă de mizeria din jurul nostru pentru că nu
ne pasă de mizeria din noi.
Devenim din ce în ce mai limitați, sfârșind,
probabil, prin a emite sunete guturale, așteptând răspunsul din telefon.
Vom deveni maimuțe ce știu să tasteze.
Pe măsura ce prostia se înscăunează, transformăm în
bășcălie tot.
Pentru că nu mai citim, ne lăsăm influențați de
indivizi fundamental idioți, dar care știu să mintă și să fie vocali, să ne
promită ultimul telefon sau cea mai bună variantă de laptop.
Ne batem joc de țara asta zi de zi, de trecut și de
oamenii care au murit ca noi să putem să ne îndopăm cu pizza și Coca Cola.
Viața se reduce la cât mâncăm, ce mașină cumpărăm,
în ce zonă a globului ne pozăm pentru a muri de invidie vecinul de la parter.
Vom pleca și odată cu noi va pleca generația care
asculta Pink Floyd și Led Zeppelin, dar dădea iama și la filarmonică și operă,
îmbrăcați la patru ace, cu muieri ce arătau și se comportau ca niște doamne, cu
bărbați cel puțin încălțați corect.
Se vor duce, în curând, ultimele bastioane ale
simplității și firescului.
JUDECATOR: ADRIANA STOICESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu