PS Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanațiului, pastorală fără menajamente…Basilica preia, dar omite pasajul de mai jos:
„Știu că unii ne-ar vrea și pe noi, prelații, mai
degrabă de partea „Vestului”, sălbăticit de ideologii sinistre și de o
imoralitate dusă dincolo de extreme, decât de partea Estului
pretins-conservator, dar la fel de însetat de imperialism; pe deasupra și
frustrat de faptul că nu prea a mai fost poftit la „împărțirea prăzii” în
ultima vreme. Însă, totul nu este altceva decât luptă pentru putere, pentru
teritorii, pentru influență, pentru resurse etc., deși dreptul la viață și la
libera determinare ni l-am primit cu toții de la Dumnezeu, Creatorul nostru,
iar nu de la efemeri lideri politici turbați de putere. În această lume,
transformată tot mai mult într-o „junglă” a lăcomiei și a morții, poziția
noastră, a creștinilor, nu poate fi alta decât cea a Bisericii, care respinge
orice formă de agresiune și se roagă neîncetat pentru PACE: „Cu pace, Domnului
să ne rugăm! Pentru pacea de sus și pentru mântuirea sufletelor noastre….
Pentru pacea a toată lumea, pentru buna stare….” „Iară și iară, cu pace,
Domnului să ne rugăm!” „Pace tuturor”! (de mai multe ori) „Mila păcii; jertfă
de laudă!” „Cu pace să ieșim!…”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu