Efectul, în timp, al deficitelor bugetare și al datoriilor externe, care se mențin de mulți ani și care sunt mereu în creștere

 

04.02.2025                                               Conf. univ. dr. N. Grigorie Lăcriţa

 

„Lăcomia câştigului nu are limite în spaţiu şi în timp pentru rapacitatea ei.

Singurul ei obiectiv este de a produce şi a consuma.

Nu are milă nici pentru natura frumoasă şi nici pentru fiinţele umane vii.

Este gata ca, fără cruţare, să distrugă frumuseţea şi să ucidă viaţa - transformându-le în bani.” (Rabindranath Tagore^[1]).

 

România a ajuns într-o foarte grea situație economică și socială, printre cauzele principale fiind (1) deficitele bugetare, care se mențin de mulți ani, și (2) datoriile împovărătoare, mereu în creștere.[2]

1. Deficitul bugetar reprezintă situația financiară în care cheltuielile publice ale unui stat depășesc veniturile pe care acesta le colectează într-o anumită perioadă de timp, de obicei un an fiscal.[3]

În ultimii 5 ani, deficitul bugetar al României s-a apropiat, în fiecare an, de 10%, precum de 9,20% în anul 2020, 8,65% în anul 2024 etc.

În anul 2024, veniturile statului au fost de 574,60 miliarde (mld) de lei, iar cheltuielile au fost de 727,32 mld de lei, deficitul bugetar fiind de 727,32 – 576,60 = 152,72 mld de lei, care reprezintă 8,65% din Produsul Intern Brut (PIB), de 1.764 de miliarde de lei, adică de aproximativ 353 de miliarde de euro.

2. Datoria externă a României a ajuns, în anul 2024, la peste 186 miliarde de euro, respectiv de circa 930 mld de lei, ceea ce reprezintă circa 55% din PIB.

Atâta timp cât cheltuiești mai mult decât veniturile realizate, acest „deficit bugetar” se acoperă cu împrumuturi făcute din surse diverse.

3. Efectul, în timp, al deficitelor bugetare și al datoriilor externe, care se mențin de mulți ani și care sunt mereu în creștere.

Cu cât te împrumuți mai mult, cu atât îți crește datoria totală.

Până la urmă cei de la care te împrumută și te tot împrumuți ajung să-și pună problema cu privire la tine, respectiv „dacă mai ai credibilitate”, „dacă mai ești solvabil”, adică „dacă mai poți să-ți plătești datoriile”.

În condițiile în care ai ajuns într-o asemenea situație, strategiile  creditorilor sunt foarte diferite:

1) unii nu-ți mai acordă împrumuturi;

2) alții te împrumută, dar la dobânzi tot mai mari, tot mai împovărătoare,

3) alții (inclusiv state și/sau instituții financiare internaționale) și-au stabilit o strategie, bine gândită: de a te împrumuta, în inconștiența ta, până când ajungi în situația de a nu-ți mai putea plăti datoriile, până intri în incapacitatea de a plăti datoriile, intrând în colaps financiar.

Ca stat, ajuns într-o asemenea situație, de faliment, creditorii trec la executarea silită.

Pentru a scăpa de acest faliment, începi să-ți „privatizezi” din bogățiile țări, dacă mai ai, care, în asemenea situații, se vând mai pe nimic.

Situația este cu adevărat deosebit de gravă pentru o țară care nu prea mai are în proprietatea sa nici propriile sale bogății, ale solului, ale subsolului etc.

 4. Efectul, în timp, al efectuării de cheltuieli mai mari decât veniturile și al împrumuturilor, care se mențin de mulți ani și care sunt mereu în creștere, pe exemplul unei persoane fizice.

Pentru a înțelege mai bine problema (1) deficitului bugetar și (2) al datoriei externe a țării noastre, vom pornim, prin similitudine, de la un caz concret, de la cel al familiei lui „Dorel”, la care, an de an, de mai mulți ani:

1) veniturile = 57.000 de lei,

2 cheltuielile = 73.000 de lei,

3) diferența, negativă, dintre venituri (mai mici) și cheltuieli (mai mari) = 57.000 – 73.000 = – 16.000 de lei, înregistrată an de an, pe mai mulți ani, a fost acoperită din împrumuturi de la bănci (pentru a simplifica exemplul, excludem împrumuturile de la persoanele fizice care, uneori, sunt mult mai împovărătoare și mai periculoase).

Cum băncile erau foarte ademenitoare și lingușitoare cu împrumuturile oferite, Dorel a ținut-o dintr-un împrumut în altul.

„Oamenii lacomi ademenesc pe cei săraci cu vorbe linguşitoare şi-i păgubesc de bunurile trebuincioase.” (Esop).

După un timp datoriile au ajuns așa de mari că băncile nu numai că nu l-au mai împrumutat pe Dorel, dar au ajuns să-l someze să restituie împrumuturile.

Din cauză că Dorel nu și-a plătit datoriile, băncile au trecut la executarea silită a sa, vânzându-i, la licitație publică, frumoasa casă în care locuia, primită moștenire de la părinți.

„Împrumuturile fac din omul liber un sclav.” (Proverb grecesc)

Cum din vânzarea casei nu s-au acoperit toate împrumuturile contractate de la mai multe bănci, s-a trecut la recuperarea diferenței de datorii prin vânzarea și a celorlalte bunuri din dotare familiei lui Dorel, precum un teren, un autoturism etc.

„Bogatul stăpâneşte peste cei săraci, şi cel ce ia cu împrumut, este robul celui ce-i dă cu împrumut”. (Biblia, Proverbe 23:20).

Ceea ce au agonisit, cu multă trudă, două generații (părinții și bunicii lui Dorel) pentru a-i lăsa o frumoasă moștenire lui Dorel, s-a ales praful prin nechibzuința, prin lenea și prin viața plină de vicii a acestuia.

5. Pe înțelesul omului obișnuit, cam aceleași sunt efectele, în timp, și pentru o țară (a) cu conducători nechibzuiți, proști, trădători de neam și de țară, și (b) cu deficite bugetare și cu datoriilor externe care se mențin de mulți ani și care sunt mereu în creștere.

„Faceți din proști conducători și apoi vă întrebați de unde vine dezastrul!” (Winston Churchill).

Deficitele bugetare, generează numeroase și grave efecte negative asupra unei țării, dintre care sunt de amintit:

1. Creșterea datoriei până la nivele care nu mai pot fi suportate.

2. Inflație crescută, mai ales dacă procedează și la acoperirea unei părți din deficit prin tipărirea de bani, aceasta afectând direct puterea de cumpărare a populației.

3. Scăderea încrederii investitorilor, în special externi, care încep să perceapă economia acestei țări ca fiind instabilă, nesigură, neatractivă.

4. Intrarea în austeritate, guvernul fiind nevoit să crească taxele și impozitele, să reducă cheltuielile pentru a echilibra bugetul, scăzând astfel creșterea economică, crescând șomajul etc.

Datoriilor externe ale unei țări, pot aduce țara respectivă într-o situație asemănătoare cu cea a familiei lui Dorel din exemplul de mai sus, respectiv ca țara respectivă să nu mai aibă nimic al său.

Foarte grav este faptul că, în țările ajunse în pragul falimentului, conducătorii (fie proști, fie vânzători de neam și de țară, fie și una și alta) stau surâzători la cârmă, ca și când nimic nu s-ar întâmpla și chiar vorbesc poporului despre „Țara lucrului bine făcut”, în care bogaţii te învaţă cum să accepți foamea (ca ceva benefic), trădătorii cum să-ţi iubeşti ţara şi hoţii cum să fii cinstit!”

Acești conducători se fac că nu văd că poporul nu prea mai are nimic al său în ţara sa, care, pe alocuri, nici nu mai seamănă cu cea care a fost cândva, bogată și înfloritoare.

„Trădarea de țară produce grave suferințe, numai că trădătorul nu suferă, în schimb suferă ceilalți.” (N. Grigorie Lăcrița)

Sânt și conducători malefici care ajung să spună poporului 1) că n-are importantă faptul că străinii au acaparat cea mai mare parte țara, pentru că, ei, străinii, sunt oameni muncitori, eficienţi şi inteligenţi şi 2) că, dacă fac avere pe bogăţiile şi pe munca poporului acestei țări, averile lor rămân tot în această țară.

Acești conducători chiar lasă să se înțeleagă că, în condițiile în care aşa stau lucrurile, mai bine ar fi să ne predăm cu totul acestor străini, căci ei sunt muncitori, eficienţi şi inteligenţi, adică, mai pe direct, să nu mai fim numai colonizaţi, ci să fim asimilați de ei.

Dar un neam a cărei clasă conducătoare gândeşte astfel, şi-ţi vorbeşte laudativ despre calităţile străinilor care-l acaparează – nu mai are mult de trăit.

Un asemenea neam, nu mai are însă dreptul să se măsoare cu istoria, nu mai are loc în istorie.

După ce țara respectivă nu va mai fi nici cea care a fost adevărată, şi nici a poporului pur sânge a acesteia, acaparatorii vor avea grijă să-i rescrie istoria, după cum vor ei, să nu se mai ştie nici cine au fost ei, asupritorii, și nici cei care au fost trădători de neam și de țară ai acesteia, care s-au făcut unelte în mâna străinilor.

„Propaganda învingătorilor devine istoria celor învinşi.ˮ (R.W.Trevanian)

Cu stăpânirea străină și cu servila lor clasă conducătoare, poporul a ajuns să nu prea mai aibă nimic al său în această ţară, care nici nu prea mai seamănă cu cea bogată și înfloritoare care a fost cândva, în care „elitele conducătoare malefice” vorbesc poporului chiar laudativ despre calităţile străinilor care o acaparează.

 „Sfârşitul unei țări începe atunci când trădătorii acesteia, în timp ce își vând țara, îi denigrează pe patrioții și îi omagiază pe asupritori!” (N. Grigorie Lăcrița)

Şi asta e destul pentru oamenii patrioți adevărați ca să înceapă să plângă.

Dacă mai pot şi dacă nu s-au resemnat că trăiesc într-o țară care nu mai este a lor.

Astfel se ajunge ca ticăloşia elitelor conducătoare malefice să fie o nenorocire, pentru tot poporul, și pentru întreaga țară.

 

---

[1] Rabindranath Tagore este numele europenizat al lui RabindranâthThâkur (n. 7 mai 1861, Jorosanko, Calcuta - d. 7 august 1941) fost scriitor și filosof indian din provincia Bengal, supranumit Sufletul Bengalului și Profetul Indiei moderne, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1913.

[2] În acest articol se face referire numai la deficitele bugetare și la datoriile externe, care se mențin de mulți ani și care sunt mereu în creștere

[3] În România „anul fiscal” corespunde cu „anul calendaristic”: începe la 1 ianuarie și se termină la 31 decembrie.