A murit scriitorul Virgil Tănase

 

S-a dus dintre noi Virgil Tănase, poate ultimul oniric român, după ce s-a războit demn cu o boală grea. Pe 16 iulie ar fi făcut 80 de ani. Viața lui a fost un roman în sine: comuniștii l-au dat afară din facultate pentru că a vorbit despre Cioran, iar în 1975 pleacă din țară după ce primește un „pașaport pe care nu l-am solicitat” și se stabilește la Paris, unde își dă doctoratul cu Roland Barthes. Romancier experimental și regizor așijderea, dramaturg și jurnalist, de o mare versatilitate, traduce autori români și îi sprijină pe emigranți, iar ca urmare a pamfletului „Maiestatea sa Ceaușescu I, rege comunist”, Securitatea încearcă să-l asasineze, alături de Paul Goma. Volumele scrise în franceză și le rescrie în română (a se vedea și impresionanta listă de biografii scrise). A fost un adevărat reper al culturii române în Franța, cum putem observa într-un dialog pasionant cu Simon Modreanu, publicat în volum. Nu a mai prins să țină în mâini singurul său roman scris în limba română, apărut cu câteva zile mai înainte la Editura Junimea, „Mersul trenurilor”, dar a plecat mulțumit, știind ca e pe drum...

Odihnească-se în pace!

Simona Modreanu: „În ultimii trei ani, la Junimea, i-am publicat trei cărți și, cu ceva ani în urmă, încă una. Un dialog pe care l-am făcut cu dânsul și care se intitula Așa a fost să fie. Cărțile acestea sunt de dramaturgie, adaptări teatrale, comedii politice absolut savuroase toate, și toate vorbind despre ceea ce el numea înțărarea și dezțărarea, despre locurile memoriei, despre spațiile identitare, despre rupturile identitare și veșnica reîntoarcere la ele. Toate cărțile astea se leagă într-un fel. E un fel de Macondo balcanic, dacă putem spune așa. Un pelerinaj ficțional prin istoria cu I mare și prin istoria personală a lui lVirgil Tănase.

Unii critici l-au considerat înrudit cu suprarealismul, apropiat și de noul roman francez. Dar la Virgil Tănase, am considerat întotdeauna că onirismul acesta, așa cum l-au promovat el, Dumitru Țepeneag și ceilalți, era cu adevărat o trăire, nu un artefact literar. Era cu adevărat o inserție și o experiență existențială majoră.”

Editura Junimea