în adevăr
la început, făceam sex
ca niște trupuri fără pauză,
într-un fel de poezie transpirată
apoi a venit rutina,
cu boscheți de facturi, muncă, oboseală,
și sexul s-a transformat
într-o întâlnire programată -
miercuri, după ce adoarme copilul.
n-a fost rău, doar că nu mai aburea ferestrele.
mai târziu, au apărut scuzele,
"mă doare capul",
"hai mâine",
și sexul a devenit o promisiune
cu negru sub unghii,
totuși într-o noapte,
după ce am plâns împreună
fiindcă ne-am pierdut,
am făcut dragoste
ca odinioară -
însă mai lent,
cu grijă,
patru palme
care știu exact unde să atingă,
fără să ceară nimic.
a fost sex, dar și rugăciune.
și poate că așa evoluează treaba -
nu în intensitate,
ci în adevăr
să nu moară singuri
pe strada oprită în fața mea,
vidul cariază dinții caselor,
coace plămânii adânci ai ulmilor.
aerul – chelit, cu inima bătrână.
de obicei, străzile merg unde vor,
noi stăm pe loc cu neputințele ținute strâns între coaste.
seara oamenii dorm împreună, nu din dragoste,
de frică să nu moară singuri
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu