115 ANI DE LA EXECUTAREA PRIMULUI ZBOR DE CĂTRE INGINERUL AUREL VLAICU
„A uita de Aurel Vlaicu
înseamnă a uita de menirea noastră”
Anul acesta, pe data de 17 iunie 2025, se împlinesc 115 ani de la executarea primului zbor de către inginerul și inventatorul Aurel Vlaicu, pionierul aviației naționale și mondiale.
Primul zbor are loc în 17 iunie 1910 pe deasupra Câmpului Cotroceni, în zona în care în prezent se află centrul comercial AFI Palace Cotroceni, la intrarea căruia se află și o placă comemorativă. Într-un text care avea să fie publicat în revista Flacăra din octombrie 1911, Vlaicu are o descriere emoționantă a performanței cu primul său avion – Vlaicu I.
„Bucuria cea mai mare am simțit-o când am zburat pentru prima oară la Cotroceni. Nu m-am ridicat atunci mai sus de patru metri. Cu toate acestea, nici Alpii nu mi-i închipuiam mai înalți ca înălțimea la care mă ridicasem eu. Fiindcă patru metri erau atunci pentru mine un record formidabil, un record care-mi consacra mașina.”
„Zburasem și asta era principalul. După ce am coborât, eram ca și beat de bucuria fără margini a izbânzii. Începusem să mă dau peste cap pe câmp de fericire. Cei din jurul meu ziceau c-am înnebunit. Și eram, într-adevăr, nebun de entuziasm și de mulțumire.”
Ulterior, în 27 septembrie 1910, Vlaicu reușește să transporte cu avionul său un mesaj cifrat de la Slatina la Piatra Olt. Astfel, Vlaicu I devine primul avion militar din dotarea armatei romane.
Aeroplanul ,,Vlaicu Nr. 1” construit de inginerul român, era un monoplan, cu un motor rotativ de 50 CP, care punea în funcțiune două elice. Avea o construcție remarcabilă prin simplitatea și rezistența lui. Un tub de aluminiu lung de 10 metri, susținea toate elementele principale ale aparatului de zbor dispuse din față spre spate astfel: cârma de urcare și coborâre sau profundorul, direcția dublă, elicea tractivă, aripile, elicea propulsivă și suprafețele fixe care formau ampenajul fix al avionului. Cârma de urcare și coborâre era fixată într-o articulație mobilă la capătul anterior al tubului. Era formată dintr-un cadru de frasin, curbat și îmbrăcat în pânză cauciucată. Înapoia cârmei de înălțime, pe tubul central era montată articulat cârma de direcție, compusă din două suprafețe paralele, de formă circulară. Aripile sau planurile purtătoare de formă parabolică, erau fixate pe lonjeronul central la o depărtare de patru metri de cârma de înălțime. Motorul cu care era echipat aeroplanul era un Gnôme-Omega cu șapte cilindri în stea răcit cu aer, care dezvolta o putere de 50 CP la un turaj de 1200 ture pe minut. Punea în funcțiune două elice coaxiale și contrarotative de concepție și construcție proprie, care aveau 600 de rotații pe minut. Trenul de aterizare avea în partea anterioară două roți independente cu pneuri și amortizoare confecționate din rondele de cauciuc. În spate era dispusă o roată mai mică, fixată de nacelă printr-o furcă cu arcuri spiralate din oțel. ,,Dispozitivul de cârmuire” era alcătuit dintr-un volan, prin rotirea căruia se obținea ridicarea sau coborârea cârmei de înălțime, iar prin deplasarea laterală se acționa cârma de direcție în sensul respectiv. De remarcat era faptul că acest sistem de conducere permitea menținerea cârmei cu o singură mână. Aeroplanul ,,Vlaicu Nr. 1” avea o anvergură de 10 metri, lungimea era de 12 metri, înălțimea de 4,22 meri, suprafața portantă totală era de 25 de metri pătrați și avea o greutate totală de 300 kilograme.
Glorie pionierului aviației mondiale, Aurel Vlaicu!
Glorie Forțelor Aeriene Române!
La mulți ani tuturor aviatorilor! Cer senin!
Comandor (r) ȘTEFAN POPA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu