De taină voci…
O rază-și cerne-n sufletu-mi splendoarea
Din Absolut, luceferi poposesc
Strivind greșeala dintr-un timp lumesc,
La căpătâiul nopții plânge marea.
De taină voci acoperă-mi retina
În așternutul clipei nepereche,
Iar mesageri din cronica cea veche
Vor spulbera tot hăul cu Lumina.
O geometrie mult prea rostuită
Un gând ascuns în vechiul mit,
Dau vieții sens, înaltul nesfârșit
Înnobilează starea neîmplinită.
Bate vremea-n clopote de taină
Bate vremea-n clopote de taină
Iar ursita și-a pierdut cărarea,
Necuprinsu’ acesta sfindând zarea
Lasă trupul umbrei fără haină.
Sfredelesc priviri în hăul lumii
Crucile Golgotei sângerând,
Lângă Tatăl, plin de pace, blând
Răzvrătiţii își plâng fii furtunii.
A pierit în nesfârșitul mării
Atlantida, tăinuind etern,
Vocile pieirii parcă cern
Șoaptele-și spun timpul neuitării.
………………………………………………..
Bate vremea-n clopote de taină
Agonia-n rostul nerostit,
Din priviri se scaldă-n asfințit
Chipul umbrei ,trupu-i fără haină.
Luceafăr în popas de seară
La ceas cu Eminescu-n noi
Atâtor vremi rămase-n timp,
Strângând plămada-n anotimp
Păşim,cu el, înspre apoi.
Luceafăr în popas de seară
Urzind la versul nepereche,
Desţelenind din cartea veche
Frumos de vară, drag de ţară.
În doruri sacre noul cânt
Din liră serafimi aduc,
La umbra deasă a unui nuc
Al Eminescului cuvânt.
……………………………………….
Păşind alături, respirând
Poetul ne veghează blând.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu