Dragi scriitori, „Ca să nu mai rămâie repetent și anul acesta ”, vreun simpatic „Domn Goe”, sâmbătă vom da o scurtă lucrare de control. Pe un caiet, vom scrie de mână o strofă din lirica eminesciană. Caietul va rămâne în arhiva cenaclului. În acest mod vom îmbina armonios abia trecuta zi de „15 Ianuarie”, zi în care s-au împlinit 176 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, cu Ziua Internațională A Scrisului de Mână, care va fi sărbătorită pe data de 23 ianuarie. Vă rog, să vă aduceți instrumente ce alunecă grațios pe coala de hârtie. Pot să fie și tocuri de scris ori pene: de gâscă, lebădă sau chiar pene de struț.
Vă aștept,
Florica Bud
****
Invitație cenaclieră
Prima întâlnire a Cenaclului Scriitorilor din Maramureș, din acest an, va avea loc -- sâmbătă 17.01.2026,Ca să nu mai rămâie repetent și anul acesta orele 11 -- în Sala „Ion Burnar”, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, Baia Mare. După cum știm, ziua de „15 Ianuarie” este o zi cu dublă semnificație: marcarea unui număr de ani de la nașterea poetului național Mihai Eminescu (anul acesta, 176) și „Ziua Culturii Naționale”. Întâlnirea noastră, fiind atât de aproape de această dată, este firesc să se desfășoare sub semnul lui Mihai Eminescu. Vom citi din lirica eminesciană și din creație proprie, ca în fiecare an. Vom evoca omul din spatele „poetului nepereche”, omul deplin al culturii naționale românești. Vă așteptăm! O așteptăm și pe doamna prof.dr. Terezia Filip, autoare a mai multor studii despre Mihai Eminescu. În aceeași măsură o așteptăm pe doamna prof. Lotica Șarlota Vaida, îl așteptăm și pe cunoscutul eminescolog Săluc Horvat, care a lansat la finalul anului2024 o nouă carte despre Eminescu și pe profesorul și criticul literar Vasile Leschian. După cum sperăm ca și anul acesta, cunoscutul etnolog și profesor Pamfil Bilțiu să vină cu tolba plină de povestiri despre viața și activitatea de jurnalist a celui care a fost Mihai Eminescu. De altfel, profesorul Pamfil Bilțiu este și un bun recitator și interpret al melodiilor nemuritoare, compuse pe versurile marelui poet. Vor fi și prezentări de reviste și cărți, nou apărute, ale colegilor noștri. Și dacă lucrurile vor merge bine vom avea și o surpriză. Cum suntem la început de an, doresc tuturora un an bun cu sănătate, putere de muncă, satisfacții, bucurii, iubire și inspirație. Anul 2026 să fie un an rodnic! La mulți ani!
Florica Bud,
președinte,
Cenaclul Scriitorilor din Maramureș.


Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu