Toamna nu părea că ar da semne să plece, mai mult înclina spre ploi decât spre îngheț și nici la codru unde în general era mai rece nu apăruse un îngheț sau o ninsoare care să schimbe condițiile de îmbunătățire a umblatului la colindat. După ploi era mult noroi, satul nu avea decât o uliță pietruită, atât pentru colindători cât și pentru săteni care trebuiau să înfrunte o adevărată luptă cu noroaiele neobservabile în timpul nopților întunecoase. Mai aveau unii câte o lanternă dar era prea puțin pentru grupuri mai mari. Nelu își luase preventiv niște șoșoni pentru a îmbrăca sandalele, dar ce însemna alea la adâncimea noroaielor. Și trebuiau colindate și fetele de seama lor sau din gașca lor că ele așteptau acasă și la familiile fiecăruia dintre ei, ceea ce însemna umblat nu glumă. Nelu nu era fumător dar de sictir își cumpărase și el un pachet de țigări, Amiral. L-a scos din buzunar numai după ce ceilalți își terminaseră stocul. Oricum el ca șef de gașcă trebuia să salveze orice situație. Problema e că a intervenit neprevăzutul, la trecerea de pe o uliță pe cealaltă peste râturi a trebuit sărit un șanț de scurgere a apei dinspre sat spre vale și unul dintre băieți nici una nici două că el sare primul șanțul fără să observe balta de dincolo de șanț și își ia avânt să sară primul, după el un alt viteaz îl urmă și se pomenesc ambii într-o baltă plină cu apă și noroi bălăcind acolo ne cheamă în ajutor să le dăm mâna să-i scoatem afară. La început noi ceilalți ne întreceam în râs și glume pe seama lor dar ne-am revenit repede căutând crengi de răchiți de care să se prindă să-i tragem afară. De hârjoneala de acolo și-au murdărit și alții hainele de sărbătoare. Și primul punct de oprire după aceea a fost la unul dintre cei vinovați să își schimbe hainele. Colinda s-a încheiat, urmând continuarea ei a doua zi. Nelu scăpase destul de ieftin cu murdăria hainelor, dar pe acolo își pierduse unul dintre galoși și a renunțat și la celălalt anulând protecția ghetelor.
În ziua de Crăciun au aflat toți prietenii de pățania lor și a fost subiect de distracție la următoarele case rămase de colindat. Danțul de a doua zi de Crăciun s-a ținut la noul Cămin Cultural unde nici pământul de pe jos nu era nivelat, dar tinerii și-au găsit acolo loc de învârtit la muzica scârțâită de vreo trei muzicanți angajați ai tinerilor. Era un arhaism tradițional, muzicanții se chinuiau în emiterea melodiilor făcând eforturi supraomenești, doar erau angajați, plata trebuia onorată. Diversitatea dănțăușilor era pe măsura tineretului, unii țărani la plug, alții elevi pe la școli, dar se cunoșteau toți s-ar putea spune de o prietenie sătească exemplară. Acolo se legau prietenii, se afișau virtuțile personale ale fiecăruia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu