Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul este prăznuit de Biserica Ortodoxă în fiecare an la 7 ianuarie, imediat după marele praznic al Botezului Domnului (Boboteaza). Această așezare în calendar nu este întâmplătoare, ci poartă o profundă semnificație teologică și spirituală.
De ce „Sobor” și de ce pe 7 ianuarie? În tradiția ortodoxă, termenul „sobor” desemnează adunarea liturgică de cinstire a unei persoane care a avut un rol esențial într-un mare eveniment mântuitor. După ce, la 6 ianuarie, este sărbătorită Arătarea Sfintei Treimi la Iordan, a doua zi Biserica îl cinstește în mod special pe Ioan Botezătorul, cel prin care acest eveniment a devenit posibil.
Sfântul Ioan este Înaintemergătorul Domnului, Proorocul care L-a arătat lumii pe Hristos, cel ce L-a botezat pe Fiul lui Dumnezeu în Iordan. Sfântul Ioan Botezătorul ocupă un loc unic în istoria mântuirii fiind ultimul mare prooroc al Vechiului Testament, primul martor al Noului Legământ, singurul sfânt despre care Hristos spune: „Nu s-a ridicat între cei născuți din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul” (Matei 11, 11)
Viața lui a fost una de asceză extremă, curăție, jertfă, adevăr rostit fără teamă. A trăit în pustie, hrănindu-se cu lăcuste și miere sălbatică, îmbrăcat în păr de cămilă, pregătind poporul pentru venirea lui Mesia prin pocăință și botezul cu apă.
La apa Iordanului, Ioan recunoaște dumnezeirea lui Hristos, mărturisește smerenia supremă: „Eu am trebuință să fiu botezat de Tine”, devine martor al pogorârii Duhului Sfânt și al glasului Tatălui. Prin acest act, Ioan încheie misiunea sa pământească și Îl arată definitiv lumii pe Hristos: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii”
Soborul Sfântului Ioan Botezătorul ne vorbește despre smerenie – Ioan nu caută slavă, ci se retrage: „Acela trebuie să crească, iar eu să mă micșorez”, pocăință – începutul vieții creștine, curajul adevărului, chiar cu prețul vieții, pregătirea inimii pentru întâlnirea cu Dumnezeu.
Este o sărbătoare care continuă duhovnicește Boboteaza, chemând credinciosul la o viață înnoită, curată și responsabilă.
În tradiția românească, ziua de 7 ianuarie este cunoscută și ca „Sfântul Ion” zi de mare bucurie pentru cei ce poartă numele Ioan, Ion, Ioana, Ionela etc. Se continuarea stropirea cu apă sfințită, ca semn de curățire, urări de sănătate și belșug, preotul merge cu agheasmă mare pe la case, au loc petreceri, ca prelungire a sărbătorii Bobotezei.
În plan spiritual, însă, accentul cade pe înnoirea sufletului, nu pe partea festivă. Pentru creștinul de astăzi, Sfântul Ioan Botezătorul este model de verticalitate morală, icoană a omului care trăiește pentru Dumnezeu, chemare vie la pocăință sinceră, exemplu de slujire fără compromis. El ne învață că adevărata mărire stă în smerenie, iar adevărata putere în ascultarea de voia lui Dumnezeu.
Soborul Sfântului Ioan Botezătorul nu este doar o comemorare, ci o oglindă: cât de pregătită este inima noastră pentru Hristos? Suntem dispuși să ne micșorăm pentru ca El să crească în noi? Este o zi care ne cheamă la liniște, adevăr și curaj, în duhul marelui Înaintemergător.
***
În dimineața aceasta de ianuarie, când apa încă mai poartă amintirea cerului deschis, se aude un glas care nu cere nimic pentru sine. Nu vine din palat, nu se naște din mulțime, ci din pustiu. Un glas aspru, dar limpede, ca piatra lovită de vânt.
Ioan nu păstrează nimic. Nici slavă. Nici liniște. Nici viață. El arată și se retrage. Botează și tace. Împlinește și dispare.
Stă în apa Iordanului cu fruntea plecată și știe că cerul nu se deschide pentru el, ci pentru Cel ce vine.
„Eu sunt numai glas”, spune. Și ce libertate este în aceste cuvinte. Ce pace în această micșorare.
Într-o lume care strigă să fie văzută, Ioan învață tăcerea. Într-o lume care adună, el se golește. Și tocmai de aceea rămâne. Rămâne ca prag. Ca hotar. Ca început.
În această zi de ianuarie, când anul abia învață să respire, Sfântul Ioan ne cheamă să ne curățăm nu hainele, ci inima. Să lăsăm să treacă prin noi adevărul, chiar dacă doare. Chiar dacă schimbă totul.
Căci Hristos nu vine în zgomot, ci în locul pe care Îl pregătești. Iar glasul din pustie încă mai strigă, nu ca să fie auzit, ci ca să te trezească…
Sursa: Redactia 9
Foto: Giotto, Botezul lui Cristos (Il Battesimo di Cristo), 1303-1305, frescă, 200×185 cm, Padova, Capela Scrovegni
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu