Troița – tezaur de artă și credință

                                  de Gheorghe Pârja

În ultimii ani am fost cucerit de emoția unui gol în cercetarea etnografică și folclorică a Maramureșului. Spre bucuria mea, din când în când sunt contrazis, deoarece apar cărți și albume de referință, care depun mărturie despre zestrea durabilă a acestui Ținut istoric. În anul care s-a încheiat am scris despre două asemenea izbutite apariții editoriale. Mă refer la albumul despre țesături al Aneimaria Iuga și antologia muzicală realizată de profesorul Gheorghe Gh. Pop. Recent, mi-a fost dăruit albumul „Troițele din județul Maramureș, un tezaur de artă populară uitat” (Editura Cetatea Romei, 2025), alcătuit de Pamfil Bilțiu și Maria Bilțiu.

După socoteala mea, această izbândă editorială are statut de emblemă rară în peisajul cărților de profil din Maramureș, dar și din țară. Cei doi autori și-au înscris în palmaresul cercetării lucrări care s-au bucurat de aprecieri din partea specialiștilor. De la început, remarc investigația minuțioasă a acestor dovezi de artă și credință, care împânzesc Maramureșul. Dar ce reprezintă troițele în peisajul nostru? Autorii, cu argumente, lămuresc istoricul și semnificația lor. Sunt cruci mari, sau mai mici, de lemn, din piatră sau metal, așezate la răspântii, pe lângă fântâni, sau locuri legate de evenimente, ori la intrarea în sate. Sunt împodobite cu picturi, sculpturi, inscripții. Sunt un simbol al credinței, dar și dovada priceperii meșterilor.

Cartea are un text lămuritor, dar și multe imagini ale troițelor răspândite prin județ. Autorii lămuresc motivația ridicării lor și amplasamentul din teren. Apoi ne explică funcțiile troițelor. Predomină funcția religioasă, prin care țăranul cinstea Mântuitorul, Sfânta Fecioară, sfinții și martirii creștini. Apoi, funcția magică, conferită de cruce, care apără omul de duhurile și făpturile mitice. Funcția estetică, cred autorii, are o importanță aparte, meșterii populari au dat dovadă de multă măiestrie în stilizarea motivelor. Func­ția solară este dată de cruce, care are asemănări cu soarele. Nu este uitată nici funcția istorică și documentară, care conferă troițelor vechimea și continuitatea.

De mare folos pentru această funcție sunt inscripțiile. Un capitol al cărții este bine dovedit prin explicarea documentată a ornamenticii troițelor din spațiul investigat. Fiind o carte cu armură științifică, autorii explică tipologia troițelor. După care se face situarea în timp a troițelor din arealul cercetat. Centrul de greutate, după mine, este analiza morfologică a tipurilor și motivelor troițelor din inventarul lucrării. Adică fotografii ale acestor monumente de credință și artă din teritoriu. Sunt argumente care se văd cu ochiul, în care mi-am regăsit drumurile mele prin Maramureș, care mi-au dat focul arderii în numele acestui Teritoriu istoric.

De bun augur, ca un merit al cărții, sunt explicațiile avizate despre destinul acestui tezaur de credință și artă, sunt explicațiile date de autori fiecărei imagini. Cei care vor studia această carte-album se vor convinge de averea cu simboluri și semnificații, care deslușesc minunatul suflet maramureșean prin vreme. De la Mănăstirea din Peri, cu prima caligrafie în limba română, la tezaurul troițelor recuperate în această carte de referință. Care le salvează de la uitare. Cu pricepere științifică autorii comentează ornamentica troițelor din spațiul Maramureșului. Sunt aduse în atenția noastră semnele geometrice venite din epoca preistorică, până la motivele întâlnite pe crucile cioplite de meșterii contemporani.

Ni se prezintă și tipologia troițelor maramureșene, care presupune temeinice cunoștințe în domeniul artei populare. Pe care autorii le au cu prisosință. Apoi, situarea în timp a troițelor, care a fost o preocupare a cercetătorilor Francisc Nistor și Mihai Dăncuș. Concluzia este că vechimea lor este mai greu de stabilit. Centrul de greutate este analiza morfologică a tipurilor și motivelor troițelor din inventarul lucrării. Adică sunt prezentate fotografiile cu scurte, dar dense comentarii, localitățile unde se află. Cum sunt troița de cimitir, troița de hotar, troița de gospodărie, troița de răspântie, ori troița de mormânt. Mai sunt și troițe dedicate eroilor.

O undă valorică a cărții este recuperarea meșterilor populari constructori de troițe. De la Gavrilă Hotico Herenta Vâju, la Ion Stan Pătraș, ori Pătru Godja Pupăză. Sunt puși în rând cu lumea bună a meșterilor cu har Gheorghe Borodi, Gavrilă Hotico Herenta cel Tânăr, Alexandru Perța Cuza, Toader Bârsan, Nicolae Șerban, ori Petru Michnea. Autorii au identificat și așeză­rile maramureșene care sunt centre de cioplitori cu merite deosebite. Ele sunt Vadu Izei, Valea Stejarului, Bârsana, Desești, Breb, Vălenii Maramureșului. Dar și meșteri din Valea Chioarului.

Un fenomen mai puțin cunoscut este răspândirea troițelor maramureșene în țară și în lume. Mai aflăm că meșterii de troițe sunt și valoroși restauratori de monumente istorice și ctitori de biserici de lemn monumentale. Eu sunt legat din pruncie de Troița Rednicenilor, o troiță de drum din Berbești, socotită de autorii minunatei cărți, care au pus-o pe coperta albumului, ca fiind cea mai veche troiță de hotar din Maramureș. Bunicii mei materni aveau loc de fân în preajma celebrei troițe. Vedeam oameni care se opreau lângă acest altar în miniatură pentru rugăciune. Era un semn al credinței.

Prin această carte mirabilă, alcătuită de Pamfil Bilțiu și Maria Bilțiu, uitarea din jurul troițelor s-a risipit.